Cum să prepari ouăle sănătos. 7 rețete delicioase și simple

Cum să prepari ouăle sănătos. 7 rețete delicioase și simple

Ouăle sunt unele dintre cele mai valoroase alimente, din punct de vedere nutrițional, dar se numără și printre cele mai versatile. Acestea pot fi gătite într-o mulțime de feluri, astfel încât să nu te plictisești de gustul lor. Iată câteva idei despre cum să prepari ouăle sănătos, fie că este vorba despre micul dejun sau altă masă!

Cea mai importantă regulă atunci când prepari ouăle

Indiferent că pregătești micul dejun sau faci un preparat pe bază de ouă, trebuie să te asiguri că acestea sunt proaspete. Pentru a verifica prospețimea ouălor, ai nevoie de un vas cu apă rece. Pune oul crud în apă, iar dacă se scufundă imediat, este proaspăt, dacă rămâne la jumătate, nu este tocmai proaspăt, dar poate fi consumat în siguranță, iar dacă plutește înseamnă că este vechi.

Pe cât de gustoase și sățioase sunt, ouăle pot fi sursă de Salmonella. Din acest motiv, este ideal să le consumăn în varianta preparată termic și nu crude. Această bacterie moare la peste 60 de grade, astfel că ouăle gătite nu reprezintă o problemă. Atunci când vine vorba despre creme făcute din albuș crud sau maioneză cu gălbenușuri crude, alege ouă din surse sigure, pentru a evita riscul de îmbolnăvire.

7 rețete simple și delicioase pe bază de ouă

Ou ochi făcut în unt

Ouăle ochi sunt preferate atât de adulți, cât și de copii, fiind extrem de gustoase. Varianta mai sănătoasă decât prăjirea în ulei este să le faci în unt. Pune un cub de unt într-o tigaie, iar când s-a topit, sparge oul sau ouăle. Adaugă un strop de apă, acoperă cu un capac și gătește timp de 3 minute.

Ou copt în avocado

O rețetă delicioasă pentru mic dejun sau brunch. Taie pe jumătate un avocado și scoate o parte din miez cu lingura. Lasă în coajă un strat subțire de miez, apoi sparge câte un ou în fiecare jumătate. Presară sare și piper și dă la cuptor pentru 20 de minute.

Citește și: Cum să-ți iasă ouăle poșate de fiecare dată. Trucul simplu al bucătarilor de top te scoate din impas

Omletă cu brânză

Într-o tigaie stropită cu puțin ulei, adaugă două ouă bătute, cu sare și piper. Când omleta începe să se închege, adaugă brânză rasă și ruleaz-o ca pe clătită. Poți pune și bacon, ardei, ciuperci, verdețuri sau orice alt ingredient îți place.

Salată cu ou și șuncă

Fierbe 2-3 ouă, curăță-le și taie-le cubulețe. Adaugă câteva felii de șuncă presată sau mușchi afumat, tăiat fâșii, ciuperci tăiate mărunt, sare, piper, zeamă de lămâie, puțin muștar și maioneză cât să lege compoziția.

Citește și: Nu mai ține ouăle pe ușa frigiderului. Greșeala pe care o fac mulți români

Ouă Florentine

Este o rețetă simplă de ouă cu spanac. Călește o ceapă și un cățel de usturoi tocate în puțin unt. Adaugă spanac congelat sau proaspăt, care să fie tocat fin. Pune smântână de gătit, sare și piper și lasă pe foc până când spanacul este gătit. Pentru a îngroșa amestecul, adaugă o lingură de făină. Sparge 2-3 ouă deasupra, acoperă cu un capac și mai lasă pe foc până când și ouăle sunt gătite.

Ouă Benedict

O rețetă ce poate părea complicată, dar nu este. Ouăle se poșează, adică se fierb fără coajă, în apă cu oțet. Pentru a face sosul olandez, se amestecă la bain marie unt topit, zeamă de lămâie și gălbenuș de ou. Preparatul se servește pe o felie de pâine prăjită, cu bacon, salată verde, deasupra cărora se pun oul poșat și sos.

Citește și: Ce să presari în tigaie pentru ca ouăle să nu se mai lipească atunci când le prăjești. Trucul genial al bucătarilor

Ouă umplute

O rețetă clasică pentru mesele festive, dar care poate fi făcută fără o ocazie specială. Se fierb ouăle în apă cu sare, se curăță, se taie în jumătăți și se scoate gălbenușul. Umplutura se poate face în diverse moduri, fie din gălbenuș cu pateu, fie din ton, avocado sau alte amestecuri care vă plac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…