Daniela Gyorfi, cea mai solicitată solistă, în 2022. La ce trucuri apelează ca să nu rămână fără voce și să fie în formă pe scenă EXCLUSIV

Daniela Gyorfi spectacole

Daniela Gyorfi are un program încărcat, fiind prezentă la o mulțime de spectacole și bucurându-se de numeroși fani care abia așteaptă să o vadă în recitaluri. Vedeta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că nu are timp de o vacanță, dar că nici nu își dorește momentan. De asemenea, ea ne-a dezvăluit cum reușește să își mențină vocea, chiar dacă se află mereu pe drumuri.

Daniela Gyorfi: „Încerc, pe cât se poate, să nu beau rece, să nu mai vorbesc după ce cânt, să fac o pauză vocală”

Daniela Gyorfi încearcă să o ia și pe fiica ei, Maria, la câteva spectacole. Iar când vine vorba despre vocea ei, vedeta încearcă să nu bea lichide reci și să facă pauze vocală, după ce termină de cântat. Mai mult, recurge și la vocalize terapeutice, când se află acasă.

Ego.ro: Ai un program foarte aglomerat. Cum îți îngrijești vocea?

Daniela Gyorfi: Încerc, pe cât se poate, să nu beau rece, să nu mai vorbesc după ce cânt, să fac o pauză vocală. Nu fac mare lucru, sunt mereu pe drumuri. Când merg acasă, fac vocalize terapeutice, ele sunt cele mai importante pentru voce. Atât, în rest nu fac mare lucru.

Ai slăbit în ultima perioadă?

Daniela Gyorfi: Toată lumea vara mai slăbește un kilogram sau două. Eu sunt mai mică de statură, am 1, 64 m, dacă slăbesc un kilogram sau două se vede altfel. Nu am slăbit foarte mult, sunt OK, sunt în parametri. Dar este clar că după doi ani de pandemie, în acest an trebuie să dăm din mâini și din picioare.

Totuși, cum reușești să faci față la acest program?

Daniela Gyorfi: Nu pot să mint și să nu zic că nu este destul de încărcat și sunt puțin obosită, dar mă refac, nu este problemă. Duc! (râde) Îmi place ceea ce fac, am spectacole pe litoral, cânt la câteva terase, am evenimentele mele, nunți și botezuri, mâine și poimâine am concerte în aer liber. Este important să te trezești dimineața și să faci ceea ce îți place. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru darul pe care mi l-a dat și pentru faptul că sunt chemată la spectacole. Totuși, 30 de ani reprezintă o viață de om.

Daniela Gyorfi
Daniela Gyorfi

”Avem evenimente. Așa sunt oamenii, românii, petrec, călătoresc”

Te însoțește fiica ta la evenimente?

Daniela Gyorfi: Da, o iau și pe ea, nu 100%, dar unde mai pot. O mai iau la mare cu mine, o mai las și pe acasă. Acum am avut o emisiune, am luat-o și am lăsat-o puțin la piscină. Eu nu am apucat să merg la plajă. Anul acesta este puțin mai greu pentru că am spectacole, mă duc acasă, merg la evenimentele mele, iar mă întorc la spectacole, cânt și la terase, adică sunt doar pe drumuri. Anul trecut pentru că a fost pandemie am stat doar la mare pentru că acolo am putut să cânt.

Am înțeles că artiștii au evenimente și în toamnă, adică totul merge din ce în ce mai bine.

Daniela Gyorfi: Da, Doamne ajută! Avem evenimente. Așa sunt oamenii, românii, petrec, călătoresc. Așa este normal. Am tot felul de evenimente, zile onomastice.

”Eu sunt cu tratamentele, ori la Băile Felix, ori la Mangalia”

Dar când o să reușești să îți iei o vacanță?

Daniela Gyorfi: Nu știu, deocamdată nu vreau vacanță. O să îmi iau, o să văd. Dar de pe 5 încep copiii școala. În septembrie am plină agenda, deci nu am cum. Eu sunt cu tratamentele, ori la Băile Felix, ori la Mangalia, unde am filmat la un hotel care are masaje de relaxare. Fiind cântăreață, nu mă relaxez dacă merg în cluburi. Atunci mi-aș dori să am parte de câteva zile, dar deocamdată nici nu vreau vacanță și nici nu am timp.

Îmi place că nu ai menționat o vacanță exotică, ci, mai degrabă, preferi să mergi în țară.

Daniela Gyorfi: Este clar că fiecare ne-am dori vacanțe exotice, dar avem o țară foarte frumoasă. Într-adevăr, poate există o problemă cu prestările de servicii. Eu, spre exemplu, am văzut în Mangalia că tratamentele sunt mișto, iar, în afară, dacă te duci, te costă de 3-4 ori mai mult. În plus, e limba ta, sunt oamenii tăi, te cunosc. Dacă este ceva, m-aș duce mai bine la mine în țară. Totuși, avem prieteni în Spania care ne așteaptă. Depinde unde mergi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…