Daniela Gyorfi, imagini în premieră din noul ei apartament de lux: „Dacă avem paturi, avem cam tot! În anii 90 am cântat strict pentru mâncare” FOTO EXCLUSIV

Cântăreața s-a mutat deja, alături de George Tal și de fiica lor, în complexul de blocuri de lângă Otopeni.
Daniela Gyorfi, imagini în premieră din noul ei apartament de lux: „Dacă avem paturi, avem cam tot! În anii 90 am cântat strict pentru mâncare FOTO EXCLUSIV

Daniela Gyorfi se simte excelent în apartamentul de lux în care s-a mutat deja, alături de partenerul de viață și de fiica lor. În interviul exclusiv pentru Ego.ro, artista ne-a povestit despre noua locuință, situată într-un bloc cu două etaje. Tot ea ne-a oferit și primele fotografii din casa mobilată cu gust. Nu va uita însă niciodată că a pornit de jos:

„La 20 de ani, cântam într-un restaurant, ca să duc mâncare acasă, la mama!”.

Daniela Gyorfi alături de George Tal și de fiica lor
Daniela Gyorfi alături de George Tal și de fiica lor

Daniela Gyorfi: „În străinătate merg mai bine concertele, căci este vorba despre euro”

Reporter Ego.ro: Activitatea artistică a revenit la viață, reîncep evenimentele. Unde se câștigă mai bine, în țară sau în străinătate? Ai deja programate evenimente majore? Revii și pe Litoral?

Daniela Gyorfi: Evenimentele au revenit, mulțumesc lui Dumnezeu! Ușor-ușor se reintră pe făgașul normal. Clar în străinătate merg mai bine concertele, căci este vorba despre euro, dar important e să fie concerte și în România. Nu știu dacă vara aceasta mai merg să cânt pe Litoral, totul este în funcție de evenimentele pe care le voi avea. Recunosc că, în acești doi ani de pandemie, Litoralul ne-a salvat, dar mi-aș dori să am și evenimente mari, nunți, spectacole, unde este cu totul altceva.

Primele fotografii din apartamentul de lux al Danielei Gyorfi
Primele fotografii din apartamentul de lux al Danielei Gyorfi

V-ați mutați la casă nouă. Ați terminat de mobilat? Blocul se află în zona Otopeni, aproape de aeroport. Nu te va deranja zgomotul? Apropo, ți-e frică de avion?

Ne-am mutat deja, da, aproape de Otopeni, într-un apartament spațios. Mă bucur că, după ceva timp, am făcut acest pas. La sfârșitul lunii ne vine și mobila de bucătărie. Ne simțim bine, avem paturi. Dacă avem paturi, avem tot… Nu mă deranjează zgomotul avioanelor și nici nu mi-e frică de zbor, avionul este unul dintre cele mai sigure mijloace de transport. Mai însă emoții cu turbulențele, spre Spania.

„În anii 90 am cântat strict pentru mâncare, într-un restaurant”

Ai o fiica superbă, la ce îți seamănă? Este ea o mică Daniela? La nevoie e acolo, poți conta pe ea?

Maria, fiica mea, are personalitatea ei, pot conta pe ea, este un copil matur. Vreau doar să fie sănătoasă și să aibă drumul ei în viață, asta este cel mai important.

Mulți se simt împovărați când li se îmbolnăvesc părinții, bunicii, frații, și îi duc la un azil de bătrâni. De ce acest abandon? Tu nu te-ai despărțit de mama ta o clipă. Ai fost lângă ea, până la sfârșit…

Eu, sinceră să fiu, nu am simțit o împovărare legată de mama, aș fi vrut să trăiască oricât, așa imobilizată cum era. Mi s-a părut absolut normal să am grijă de ea, am iubit-o și o iubesc și acum, la fel de mult, din tot sufletul. Dacă ar fi să pot face o călătorie în timp, aș da oricât să o am din nou pe mama înapoi, așa cum eram noi două, cum am pornit noi, în viață. Îmi lipsește foarte mult, și chiar nu înțeleg când copiii își abandonează părinții la un cămin de bătrâni.

Cântăreața este mereu o apariție spectaculoasă pe scenă
Cântăreața este mereu o apariție spectaculoasă pe scenă

Ți s-a întâmplat în adolescență să te mai împrumuți, ca să ai bani de mâncare pentru tine și pentru mama ta?

Până la vârsta de 18 ani am avut pensie alimentară, de la tata, apoi mama a mai stat în spitale, internată. Nu m-am împrumutat de bani, mai degrabă de morcovi, ceapă și de cartofi, de pe la vecini. Mai primeam și mâncare de pomană, am apreciat oamenii care s-au gândit la noi și ne-au ajutat. Iar în anii 90 am cântat strict pentru mâncare, într-un restaurant. Îmi dădeau mâncare ca să pot duce acasă, la mama.

Daniela Gyorfi: „Mergem peste tot ca soție și soț, chiar dacă nu suntem căsătoriți”

Când faceți o achiziție, cum e de exemplu casa de lângă Otopeni, în acte figurați amândoi, tu și George? Aveți și buget comun și fiecare banii lui de buzunar?

Clar avem bugetul la comun, mergem peste tot ca soție și soț, chiar dacă nu suntem căsătoriți. Când cumpărăm ceva este al nostru, asta este cel mai important.

Cât de importante sunt operațiile estetice? O femeie cu un bust impunător are mai mult succes?

Nu se mai pune problema acum cu operațiile estetice. Toți își fac, ca să arate bine. Un bust îți aduce și avantaje, în cazul meu bustul a însemnat să mă simt eu bine în pielea mea. E important ca solist să arăți bine, contează imaginea, dar contează și melodiile. Operații estetice poți face un miliard, dar nu despre asta este vorba…

Cât ajută frumusețea în dragoste? Se spune că bărbații se simt mai atrași de aspectul fizic, decât de suflet..

Poți fi frumos și prin inteligență, prin felul de a te purta, de a vorbi. Da, bărbaților le plac femeile fotomodel, dar fiecare femeie are calitățile ei, e cu norocul ei. Într-o relație, trebuie să existe și o chimie, să te placi, să te înțelegi. Acum, între ceva urât și ceva frumos, alegi ceva frumos, dar frumos înseamnă mult mai mult decât un chip plăcut.

Daniela și George sunt o familie fericită chiar dacă nu au certificat de căsătorie
Daniela și George sunt o familie fericită chiar dacă nu au certificat de căsătorie

„El e ordonat, eu sunt mai dezordonată, eu vorbesc mult și zice să mai tac, că-l doare capul”

Ce dietă ții când vrei să slăbești rapid și cum îți menții prospețimea tenului?

Când vreau să slăbesc fac foamea. Fac tratamente faciale și corporale, cu aparate performante, împachetări, jogging, nu trebuie să mănânci seara. Nu cred în creme minune, importante și cu rezultate sunt mezoterapia, colagenul, vitamina C, care chiar fac minuni.

Ce ai în comun cu George? Și-n același timp cu ce sunteți diferiți?

Cu George am mai multe în comun, ne place adevărul, suntem punctuali, muncitori. Suntem și diferiți, în unele privințe, el e ordonat, eu sunt mai dezordonată, eu vorbesc mult și zice să mai tac, că-l doare capul. Nu suntem un cuplu perfect, dar îl iubesc și cu minusuri și cu plusuri.

Un gând frumos, de primăvară, pentru cititoarele revistei Ego.ro…

Dragele mele, să fiți independente, iubite, respectate, vă doresc tot binele din lume! Să fie pace pe pământ, să fim sănătoși, mulți am trecut cu bine peste pandemie. Să ne crească copiii frumoși!

8.7 9 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.