De câte ori se schimbă apa la fasole, de fapt. Secretul ca să fiarbă de trei ori mai repede

Reține că apa gestionată corect determină rapiditatea fierberii boabelor de fasole
De câte ori se schimbă apa la fasole, de fapt. Secretul ca să fiarbă de trei ori mai repede
Unele tipuri de fasole necesită destul de mult timp de fierbere decât altele. Există patru tipuri de fasole. Dintre acestea, fasolea albă fierbe cel mai repede, fiind folosită în ciorbe și salate. Fasolea pestriță pe de altă parte este mai groasă decât fasolea albă și fierbe mai greu. Fasolea roșie este recomandată persoanelor care suferă de diabet, datorită indicelui glicemic foarte mic, ea fiind deseori folosită în salate. Un alt tip de fasole este cea neagră, care este bogată în proteine și vitamine și totodată are un indice glicemic mic la fel ca și cea roșie. În funcție de tipul de fasole ales, iată câteva trucuri ce te pot ajuta să ai parte de preparatul preferat în mai puțin timp.

Cum să fierbi fasolea mai repede

Cu toții iubim fasolea, fiind foarte versatilă și sănătoasă. O problemă o reprezintă, însă, timpul de fierbere. În funcție de tipul de fasole, acesta pornește de la 45 de minute și poate ajunge și până la 4 ore. Desigur, depinde și mărimea boabelor, calitatea apei dar și vârsta fasolei. Prin vârstă ne referim că o boabă veche de un an fierbe mai repede decât una de 2-3 ani.

Dacă vrei ca fasolea să fiarbă mai repede, las-o la înmuiat în apă rece câteva ore, cel mai bine seara, pentru a putea fi gătită a doua zi. Astfel, boabele de fasole se hidratează și fac fierberea mai ușoară. Un alt sfat se referă la locul unde să fie lăsate boabele de fasole la înmuiat. Recomandat este să fie puse fie în balcon, fie în frigider, fie într-un loc răcoros, unde să nu poată fermenta.

Cum se fierbe corect fasolea boabe

Dacă te grăbești și chiar nu ai timp să lași fasolea la înmuiat mai multe ore, poți pune boabele în apă care este deja fiartă. Lasă-le acolo o oră și apoi fierbe-le în altă apă. Se recomandă ca o fasole ce se vrea a fi preparată ca la carte trebuie fiartă cu apă schimbată de trei ori, însă nu toată lumea respectă acest lucru, din cauza timpului îndelungat.

Când se pune fasolea la fiert, în apa în care boabele se află, dar și în celelalte trei care urmează să fie schimbate, poți pune și un vârf de linguriță de bicarbonat. Acest lucru chiar va face fasolea să fiarbă mai repede. Nu adăuga sare la prima fierbere, ci doar la ultima. Când apa începe să fiarbă, focul se dă la minim și se acoperă oala cu un capac. Astfel, fasolea va fierbe liniștită și boabele nu se vor sfărâma. Dacă apa scade pe parcursul fierberii, se adaugă cu apă fierbinde, în niciun caz rece.

De asemenea, dacă vrei ca fasolea să fiarbă mai repede, las-o la înmuiat în apă rece între 4 și 8 ore. Adaugă în apa în care fasolea va sta la înmuiat un vârf de bicarbonat. Astfel, boabele de fasole se hidratează și fac fierberea mai ușoară, dar și digestia, pentru că eviți să te balonezi. Recipientul în care ai pus fasolea la înmuiat trebuie pus într-un loc răcoros, pentru ca aceasta să nu fermenteze. După ce s-au înmuiat, lucru evident atunci când cojile de desprind de miezul fasolei, aceasta trebuie spălată de câteva ori în jet de apă rece pentru a îndepărta învelișul.

Poți adăuga roșiile abia la final, pentru că aciditatea din roșii împiedică gătirea boabelor, existând astfel riscul ca o parte din ele să nu fie fierte. De asemenea, dacă apa scade prea mult în tmpul fierberii, se completează cu apă fierbinte și nicidecum rece. Persoanele care doresc să prepare fasolea a doua zi, acestea trebuie să se răcorească. Se pun la frigider într-o oală, cu tot cu apă și vor fi chiar mai bune în ziua următoare.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Decizia majoră luată de Dan Cruceru, după ce a prezentat primul sezon Survivor România
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
SCANDAL! Imagini ȘOC cu Iulia Albu au scăpat pe net. Sigur NU o recunoști, le...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Cea mai mare gafă pe care a făcut-o Andreea Esca în timp ce prezenta știrile:...
Cum a apărut îmbrăcată o actriță din Rusia la Cannes. Toată lumea vorbește despre rochia...
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
NU le RECUNOȘTI! Cum arătau divele din România acum 30 de ani! Transformare ȘOCANTĂ
Horoscop 19 Mai 2024. Această zi își pune amprenta asupra Capricornilor, Scorpionii vor fi puși...
Horoscop Zilnic Duminică 19 Mai 2024. Racilor li se va oferi șansa să își ducă...
6 zodii trăiesc o zi de neuitat, încununată de succes și realizări sub strălucirea stelelor...
Fosta soție a unui actor celebru a ajuns să doarmă pe străzi și să mănânce...
Anunțul special făcut de Andreea Berecleanu după 7 ani de căsătorie cu medicul Constantin Stan:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *