De ce a renunțat Angela Similea la scenă: „Ea rămâne un etalon care nu poate fi dărâmat”. Motivul pentru care refuză aparițiile publice. EXCLUSIV

Fanii o încurajează să revină în spectacole: ”Frumoasă mereu, în orice moment, și la orice vârstă”

Marea noastră solistă de muzică ușoară, Angela Similea (76 de ani), refuză să mai urce pe scenă. Din păcate, nici bunii ei prieteni, Ovidiu Komornyik și Stela Enache, n-au reușit să o readucă în lumina reflectoarelor. Stela Enache regretă că Angela Similea s-a retras în plină glorie: ”Tare m-aș bucura să revină”, susține solista, în exclusivitate pentru Ego.ro.

Stela Enache: ”Eu m-aș bucura să revină, totuși, într-o zi”

Angela Similea, interpreta celebrelor refrene ”Să mori de dragoste rănită”, ”Casa mea”, ”Dacă n-ai fi existat” și ”Să te gândești din când în când la mine”, a fost una dintre cele mai talentate soliste de muzică ușoară, dar și un simbol al eleganței, o apariție scenică de neuitat. De câțiva ani, însă, Angela refuză să mai urce pe scenă, să mai aibă apariții publice. Nimeni nu a convins-o că lumea încă o iubește, că are publicul ei, că mulți ar plăti oricât pentru un bilet la un spectacol, unde să-i asculte melodiile de suflet, de dragoste.

Buna ei prietenă, Stela Enache, s-a tot străduit să o readucă în lumina reflectoarelor, însă, în cele din urmă, i-a înțeles motivele retragerii:

”Avem o relație civilizată, noi, artiștii, ne bucurăm când ne întâlnim. Am colegi cu care ne salutăm dimineața, vorbim la telefon, ne trimitem și glume, o știu pe Dida Drăgan de când aveam 19 ani și făceam lecții de vocalize. Și cu Angela Similea am un telefon unde putem să mai vorbim și să ne scriem, mi-e tare dragă. S-a retras, dar eu m-aș bucura să revină, totuși, într-o zi. Faptul că s-a retras un artist se ocupă repede locul, dar ea rămâne un etalon care nu poate fi dărâmat. Poate că s-a retras la timp. Pentru o femeie artistă este un timp când trebuie să știi când să te retragi. Mai bine să ți se ducă dorul…”.

Angela Similea
Angela Similea

 Stela Enache: ”Un exemplu invers este însă Marina Voica, care, la 86 de ani, este plină de viață”

Stela Enache îi poartă o deosebită admirație Marinei Voica, pentru marea dorința de a cânta, în ciuda vârstei înaintate. Solista cântă și dansează încălțată în pantofi cu toc și acum, la 86 de ani: ”Un exemplu invers este însă Marina Voica. La 86 de ani este plină de viață. Ea trăiește prin muzică, cântă pe tocuri, șofează”.

Marina Voica, stabilită la Breaza, de peste 15 ani, nu refuză niciun concert, în ciuda vârstei din buletin. Ea a participat recent la un spectacol, în Babadag, unde s-a bucurat de un imens succes, de aprecierea publicului.

Fanii îi duc dorul Angelei Similea. Ce mesaje emoționate primește artista: ”Veți rămâne unică! În tot ce ați făcut și faceți, sunteți incomparabilă!”

Angela Similea a lăsat un mare gol în lumea muzicală, după renunțarea la concerte. Fanii îi trimit sute de mesaje în care îi spun cât de mult o iubesc și cât de mult îi îndrăgesc piesele cu versuri răvășitoare:

”Superbă femeie ați fost toată viața și așa veți rămâne mereu! Ați fost idolul meu de când eram mică, ați rămas idolul meu și acum” sau ”Frumoasă mereu, în orice moment, și la orice vârstă. Sunteți minunată! Ați fost idolul multor tinere din anii 80-90.Veți rămâne unică!” și ”În tot ce ați făcut și faceți, sunteți incomparabilă! Bucurie adevărată că mai putem să vă vedem (n.r.- în poze) și să ne ostoim dorul pentru marea, talentata, stilata și minunata doamnă Angela Similea”.

Cu Ovidiu Komornyik
Cu Ovidiu Komornyik

Ovidiu Komornyik a convins-o să revină în studioul de înregistrări, dar nu și în spectacole: ”Angela nu mai vrea să apară”

Compozitorul Ovidiu Komornyik, artistul care a cântat ani la rând cu Angela Similea, nu renunță la ideea de a o avea din nou, alături, pe scenă, în fața spectatorilor. Anul acesta, el a reușit să o convingă doar ca să i se alăture în studio, pentru înregistrarea piesei ”Nu omorâți iubirea!”, alături de alte mari voci, Adrian Daminescu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Marcel Pavel și Monica Anghel.

Ovidiu menționa, într-un interviu pentru impact.ro:

”Angela Similea nu vrea să mai apară, nu se mai regăsește în ceea ce se întâmplă”.

Angela îi este recunoscătoare pentru colaborare și pentru piesele de dragoste pe care i le-a compus cu atâta dăruire:

”Întâlnirea cu el a fost pentru mine o nouă filă superbă de viață. Vocile noastre s-au armonizat favorabil, iar piesele scrise de Ovidiu pentru noi și desigur pentru mine m-au împlinit!”, menționa Angela Similea, pe contul ei de Facebook.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
8.3 18 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *