De ce Andreea Marin nu mai vorbește cu copiii pe care i-a adoptat. Vedeta a vrut ca toată lumea să afle de la ea

Andreea Marin nu mai ține legătura cu cei doi copilași adoptați în străinătate, din poziția de ambasador național pentru UNICEF în România. Fosta prezentatoare dona constant bani pentru un băiețel din China și pentru o fetiță din Kenya.

Andreea Marin nu a ajutat doar copii adoptați, ci întreaga comunitate

Fosta zână a surprizelor a povestit de ce nu mai ține fegătura cu cei doi copilași adoptați la distanță. Potrivit Andreei Marin, cei doi copii sunt deja mari acum, iar legătura dintre ei nu ar fi putut fi păstrată oricum foarte multă vreme, fiind impuse unele reguli ale adopției în țările menționate anterior.

„Acum îți dai seama că sunt oameni mari, era cu mult timp în urmă. Acum nu mai păstrăm legătura, sunt niște reguli ale adopției la distanță și întotdeauna puteai să ții legătura – în China am și fost, l-am și întâlnit pe băiețel – numai prin intermediul forului, fundației în cazul acesta, care îți facilita acest lucru. Te lăsa să îți ajuți, dar nu să – și e bine că se întâmplă așa – profiți deja de legătura cu acest copil”, a povestit fosta realizatoare tv pentru Unica.

Vedeta a explicat că prin donațiile făcute atât de ea, cât și de alți oameni din lume, nu erau ajutați doar copiii „adoptați”, ci întreaga comunitate de copii ce nu au resurse pentru educație și dezvoltare eficientă.

„De fapt, tu ajutai prin donațiile tale să construiești o comunitate. Nu ajutai doar copilul în cauză, pentru că fondurile pe care noi le trimiteam, atâția părinți adoptivi, între ghilimele, din lumea largă, se adunau într-o pușculiță mare, și ei construiau întreaga comunitate. Adică, le făceau toalete, latrine odinioară, le reconstruiau sau construiau școala, ajutau întreaga comunitate să crească. Practic, dacă toată comunitatea crește, nu sunt inegalități mari între ei și au șanse să se dezvolte împreună și, mai ales, șansa la educație, care înseamnă clar deschidere către lumea largă”, a explicat Andreea Marin.

Prin acest sistem, fiecare copil profita de bunătatea oamenilor din lume. Dacă doar copiii adoptați ar fi primit donațiile, s-ar fi creat inegalități, după cum a mai explicat Andreea Marin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…
Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o gamă largă și acestea sunt variantele care nu dau greș

Fashion and shopping

Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o…

Alegerea unui parfum bun nu ține doar de miros, ci de identitate. Parfumul potrivit spune o poveste despre cine ești, fără să rostești un cuvânt.…
Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…