De ce e bine să pui folie de aluminiu pe masa de călcat. Trucul e genial, îl vei folosi mereu

De ce e bine să pui folie de aluminiu pe masa de călcat

De ce e bine să pui folie de aluminiu pe masa de călcat. Călcatul rufelor nu este întotdeauna o activitate plăcută. Mai ales dacă în mormanul de haine pe care trebuie să le calci există și piese vestimentare sau lenjerii care cu greu pot fi netezite.

Însă există un truc extrem de folositor, pe care gospodinele cu siguranță îl vor aprecia. Acesta presupune utilizarea unei folii de aluminiu pe masa de călcat. Cum se procedează mai exact, vei descoperi în rândurile de mai jos.

De ce e bine să pui folie de aluminiu pe masa de călcat

Cu toții ne dorim să avem haine impecabile și călcate într-un timp cât mai scurt. Însă de cele mai multe ori întregul proces durează destul de mult timp, pe care îl pierdem în special cu rufe care necesită o atenție mai mare. Unele piese vestimentare par că se încăpățânează pur și simplu să se netezească, chiar dacă insistăm de multe ori asupra cutelor.

Există însă o metodă prin care vei scăpa de bătăile de cap. Aplicând acest truc, vei putea netezi rufele mult mai ușor.

Este vorba de folosirea foliei de aluminiu pe masa de călcat. Folia de aluminiu are proprietatea de a difuza căldura, așa că îți va fi de mare ajutor.

Tot ce trebuie să faci este să acoperi întreaga suprafață a mesei de călcat cu folie de aluminiu sub husa de pânză. Partea strălucitoare trebuie să fie în sus pentru mai multă eficiență. În acest fel, căldura emanată de fierul de călcat va face ca hainele să fie netezite uniform.

Este indicat să nu atingi direct materialul, ci să treci cu fierul de călcat pe deasupra acestuia la câțiva centimetri. Alege puterea 7 a aparatului tău la 10 cm de material. Vei observa cum puterea combinată a aburului și căldura foliei va netezi materialul.

De ce să pui folie de aluminiu în spatele caloriferului

Folia de aluminiu poate fi folosită în mai multe scopuri în gospodărie. Spre exemplu, știai că aceastea poate împiedica pierderea de căldură din locuință?

Metoda constă în aplicarea foliei de aluminiu pe perete, în spatele caloriferului. Trucul nu este deloc complicat, însă poate părea greoi de realizat din cauza poziției incomode de pus folia. Dar rezultatul merită. Nu este deloc inestetic, iar în cazul caloriferelor moderene nici nu se observă.

Efectul va fi aproape imediat: căldura emanată de calorifer va fi redirecționată înapoi către cameră în loc să se oprească într-un perete exterior rece și neizolat corespunzător.

Citește și: „De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat. Trucul e uimitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…