Atacul poate veni din senin. După momente de afecțiune, când par relaxate și fericite, pisicile pot trece brusc la mușcături sau zgârieturi. Pentru mulți stăpâni, acest comportament pare straniu și chiar nedrept, însă medicii veterinari explică faptul că este un fenomen natural. Reacția poartă numele de „agresivitate din instinct” și are legătură directă cu istoria evolutivă a felinelor. Chiar dacă trăiesc în case și sunt tratate ca animale de companie, pisicile nu au renunțat niciodată complet la moștenirea lor de prădători.
Domesticirea pisicilor a început acum mai bine de 10.000 de ani, în zona Semilunii Fertile din Orientul Mijlociu. Spre deosebire de câini, care au fost modelați de om pentru a coopera și pentru a proteja, pisicile au rămas în mare parte independente. Ele au păstrat capacitatea de a vâna și de a supraviețui singure, fără ajutorul oamenilor.
Această moștenire explică de ce pisicile domestice se pricep atât de bine la prinderea păsărilor, șopârlelor sau insectelor. În unele țări, aceste abilități sunt chiar considerate o problemă. În Australia, de exemplu, autoritățile atrag atenția că pisicile reprezintă un pericol pentru speciile de păsări și mamifere mici aflate pe cale de dispariție.
Când o pisică își atacă stăpânul, nu înseamnă că îl urăște sau că vrea să îi facă rău. Agresivitatea este de obicei un mecanism de apărare. Pisicile tinere sunt cele mai predispuse la astfel de reacții, deoarece energia lor este mai mare și instinctele sunt mai puternice.
Un atac poate fi declanșat de frică, de stres sau chiar de entuziasm. Din perspectiva stăpânului, mușcăturile și zgârieturile pot părea identice, indiferent de motivul care le provoacă. Deși rareori sunt periculoase pentru viață, rănile pot cauza durere și, uneori, infecții.
Multe pisici transmit semnale clare înainte de a deveni agresive. Coada mișcată brusc, urechile lipite de cap și privirea fixă sunt doar câteva dintre indiciile care arată că animalul nu se simte confortabil.
Problema apare atunci când aceste semne lipsesc. În astfel de cazuri, reacția este neașteptată, iar stăpânul rămâne surprins de comportament. Această imprevizibilitate este una dintre trăsăturile care diferențiază pisicile de alte animale de companie.
Un alt factor care influențează agresivitatea este mediul în care trăiește pisica. Fiind animale teritoriale, ele pot deveni tensionate atunci când sunt obligate să împartă spațiul cu alte pisici sau animale. În unele cazuri, nu se adaptează niciodată la prezența altor viețuitoare în casă.
Această tendință de a-și apăra teritoriul face parte din instinctele naturale de supraviețuire. Chiar dacă stau în apartamente sau case confortabile, pisicile percep spațiul ca pe un loc care le aparține și pe care trebuie să îl apere.
Stăpânii pot lua mai multe măsuri pentru a preveni izbucnirile neașteptate ale pisicii. În primul rând, este recomandat să respecte teritoriul acesteia. Deși locuiește în casă cu întreaga familie, pisica își consideră anumite zone drept proprietatea ei.
Joaca este un alt element important. Prin joc, animalul își consumă energia, scapă de stres și își întărește legătura cu stăpânul. Hrănirea regulată joacă și ea un rol, pentru că o pisică flămândă are tendința să devină mai irascibilă.
Un alt pas care poate reduce agresivitatea este sterilizarea. Procedura scade dorința pisicii de a pleca în căutarea unui partener și o face mai liniștită în spațiul de acasă.
Chiar dacă agresivitatea pisicilor pare greu de înțeles la prima vedere, este important ca stăpânii să realizeze că acest comportament este parte din natura lor. Cu răbdare și atenție la nevoile animalului, conviețuirea poate deveni mult mai ușoară.
Bunăstarea pisicilor ține în primul rând de modul în care oamenii le îngrijesc. Respectarea instinctelor, asigurarea unui mediu potrivit și oferirea afecțiunii necesare pot transforma aceste animale independente în companioni loiali și afectuoși.