De ce să pui o linguriţă de zahăr în apa în care fierbi fasolea. Gospodinele de la țară apelează la acest truc de ani buni

De ce sa pui o lingurita de zahar in apa in care fierbi fasolea

Fasolea este, fără doar și poate, una dintre cele mai consumate alimente de la noi din țară. Ea este folosită la tot felul de preparate gustoase, precum iahnie, zacuscă, salată sau ciorbă. Cum o prepari corect și de ce este bine să pui o linguriţă de zahăr în apa în care o fierbi? Iată ce au dezvăluit gospodinele de la țară!

Cum se pregătesc, de fapt, boabele de fasole pentru mâncare

În aparenţă, fasolea se găteşte destul de uşor, dar, ce-i drept, este nevoie de foarte multă răbdare. În plus, trebuie respectate câteva reguli esențiale pentru ca totul să iasă ca la carte.

Atunci când vrei să faci iahnie sau orice alt preparat din fasole, trebuie mai întâi de toate să alegi cu grijă boabele, să arunci pietricelele și să îndepărtezi boabele stricate sau semințele. Apoi, următorul pas este să speli fasolea de trei sau de patru ori în apă rece, după care să o lași într-un bol cu apă pentru patru ore la umflat.

Cum se fierbe corect fasolea boabe

După ce s-au scurs cele patru ore, mai trebuie să speli boabele de două ori și abia apoi le poți pregăti pentru fiert. Acum, este indicat să adaugi o linguriţă de zahăr pe fundul oalei.

Acest ingredient ajută fasolea să fiarbă mai bine și o face mai gustoasă, susțin gospodinele de la țară. Mai departe, lasă fasolea să fiarbă pentru o jumătate de oră, după care adaugă în apă și o lingură de bicarbonat de sodiu.

Ulterior, opreşte focul pentru două minute, strecoară boabele şi pune-le din nou la fiert în apă curată. Mai lasă fasolea pe foc un sfert de oră, apoi o poți folosi în orice fel de preparat doreşti.

Rețetă de iahnie de fasole boabe

Ingrediente

  • 500 de g de fasole boabe (fiartă)
  • o ceapă albă
  • o lingură de pastă de tomate
  • un ardei gras
  • două roșii
  • 50 de ml de ulei de floarea soarelui
  • ierburi uscate (pătrunjel, busuioc etc.)
  • sare, după gust

Citește și De ce fermentează zacusca de fasole. Greșeala care îi strică tot gustul, și gospodinele cu experiență o comit!

Mod de preparare

Se încinge uleiul într-o tigaie, după care se adaugă ceapa tăiata cubulețe sau julien și se lasă două minute. Ulterior, se adaugă și ardeiul tăiat cubulețe sau julien, se amestecă bine și se călesc împreună circa cinci minute.

Mai departe, se adaugă roșiile tăiate cuburi, se amestecă și se mai lasă cinci minute la foc mediu. Se pune și pasta de tomate și se amestecă două minute.

Acum, se adaugă fasolea fiartă, se amestecă totul și se lasă pe foc circa o jumătate de oră. Ulterior, se potrivește cu sare și se mai lasă să fiarbă un minut. Spor la treabă și poftă bună!

Citește și Secretul prin care boabele de fasole rămân întregi. Ce trebuie să faci, de fapt, când ciorba începe să fiarbă. Puține gospodine știu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…