De la repetent în clasa I, la premiant și media 9 la BAC. Povestea elevului de la țară te va emoționa până la lacrimi: “Primul meu ghiozdan a fost o sacoșă de rafie”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Povestea elevului de la țară te va emoționa până la lacrimi

Marcel Mustafa, un tânăr din satrul Zăvoaia, din județul Brăila, oferă multor oameni o lecție de viață impresionantă! Dintr-o familie cu șase frați el este singurul care a mers la școală și a avut o evoluție spectaculoasă. Dacă în clasa I nu se descurca deloc, liceul l-a încheiat cu o medie de peste 9.

Dificultățile prin care a trecut Marcel Mustafa pentru a merge la școală. Părinții l-au retras după două luni

Atunci când avea 7 ani, l-a vizitat acasă o învățătoare care mergea din poartă în poartă să convingă părinții să își înscrie copiii la școală. Părinții au cedat mult insistenței copilului care își dorea la școală și au fost de acord să îl înscrie în clasa I. Dificultățile financiare ale familiei precum și cheltuielile necesare pentru a-i asigura lui Marcel cele necesare, au condus la retragerea acestuia de la școală după doar două luni. A fost înscris din nou, în anul următor.

„Numele meu este Mustafa Marcel, am 22 de ani și tocmai am abolvit liceul Tehnologic Panait Istrati din Brăila. Provin dintr-o familie numeroasa, cu 6 copii. Niciunul dintre membrii familiei mele nu au studii și nici un loc de muncă permanent, lucrează cu ziua prin sat și astfel își câștigă existența. (…) Dacă pentru alți copii era importantă marca ghiozdanului primit de la părinți, pentru mine primul ghiozdan a fost o sacoșă de rafie. Am mers ceva timp cu ea la școală până când mi-au cumpărat părinții primul ghiozdan, făcându-mă cel mai fericit copil din lume”, spune Marcel Mustafa.

Cine l-a ajutat pe Marcel să își continue școala și i-a cumpărat cele necesare

Marcel Mustafa povestește că învățătatoarea i-a fost ca o a doua mamă. I-a cumpărat rechizite din banii ei și l-a susținut să nu renunțe la studii:

„Doamna Dan Săndica-Ionica, învățătoarea mea, a fost îngerul meu păzitor în școala primară. Dânsa m-a învățat să scriu și nu în ultimul rând, mi-a cumpărat rechizite din banii ei. Această persoană minunată mi-a călăuzit primii pași, mi-a oferit consilliere psihologică și mi-a fost mentor în cei 4 ani. Când acasă părinții mei se certau din cauza neajunsurilor, pentru mine era îngrozitor. Singurul loc de refugiu în acele momente grele era școala”, spune el.

Dacă în clasa întâi a repetat anul, a reușit să își ia revanșa în următorii ani. Treptat a ajuns primul pe clasă, primind și bursă socială. Folosea banii ca să își cumpere rechizite și haine pentru școală. După ce a terminat gimnaziul, pentru a se putea întreține și pentru a-și ajuta și familia, s-a mutat la oraș și s-a angajat, dar a făcut și liceul la seral. Ziua lucra, iar seara învăța pentru școală.

Începând din clasa a XI-a a început să investească bani în cărți de dezvoltare personală. După cei trei ani de liceu, Marcel a susținut anul acesta Bacalaureatul. Media finală este de 9,01, obținută prin propriile forțe, fără meditații. S-a înscris mai departe și va face cursurile de zi ale Facultății Ingineria si Managementul Afacerilor Agricole din cadrul USAMV București. Vrea să își ia și un job în perioada facultății, dar cu program flexibil pentru a nu neglija studiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…