Diferența dintre acid hialuronic și toxina botulinică. Precizări importante de la doctorul estetician Amit Beedasy: „Trebuie să evităm aspectul de „înghețare” a feței” VIDEO EXCLUSIV

„Ridurile sunt împărțite în mare parte în două feluri”
Diferența dintre acid hialuronic și toxina botulinică. Precizări importante de la doctorul estetician Amit Beedasy: „Trebuie să evităm aspectul de „înghețare” a feței” VIDEO EXCLUSIV

Într-o perioadă în care operațiile estetice și intervențiile noninvazive au ajuns o normalitate există totuși mari confuzii și idei preconcepute legate de botox și acid hialuronic. În continuare sunt femei care, în mod eronat, doresc să-și mărească buzele cu ajutorul botoxului și merg în cabinetul medicului estetician fără o mică documentare în prealabil. Chirurgul estetician Amit Beedasy a explicat în exclusivitate pentru EGO.ro care este diferența dintre acidul hialuronic și toxina botulinică și cum se administrează corect fiecare substanță.

Diferența dintre acid hialuronic și toxina botulinică. Când se folosește fiecare dintre ele

În ciuda faptului că în continuare se crede că cele două substanțe sunt similare, scopul folosirii lor este complet diferit. Ele pot fi combinate și atunci când este necesar se completează una pe cealaltă, însă fiecare are rolul ei în remodelarea facială.

„În general, despre botox trebuie să știm că substanța este menită să aplatizeze ridurile. Cineva care încă nu are riduri este de la sine înțeles că nu are nevoie de botox. Nu are rol să faci un botox profilactic. Chiar este unul din lucrurile pe care aș vrea să-l precizez. Și anume că injectările repetate, făcute mai des de două luni, adică din lună în lună, în timp duce la dezvoltarea de anticorpi și atunci nu mai avem eficiență. Așa că recomand ca pacienții să facă trei tratamente de botox pe an, deocarece fiecare tratament ține în jur de 4-6 luni, depinde de fiecare om în parte. Din punctul meu de vedere trei tratamente pe an este mai mult decât ok. Nu recomand absolut deloc ca pacienții să vină în fiecare lună la tratamentul cu botox doar pentru că au impresia că așa o să se mențină tineri”, ne-a declarat chirurgul estetician, completând că, din punctul lui de vedere este bine să nu se exagereze cu niciuna dintre substanțe și să aștepte ceva timp până când se începe un tratament cu toxină botulinică.

„Din punctul meu de vedere, momentul ideal pentru injecțiile cu botox este în jur de 30 de ani. La primele riduri, dacă chiar sunt deranjante, dacă aduc un disconfort moral atunci când se uită în oglindă. Atunci un tratament cu botox poate să fie o soluție, dar trebuie să se țină cont că tratamentul cu botox este doar un tratament și că mai avem niște măsuri pe care putem să le luăm. Cum ar fi consumul foarte ridicat de apă, aplicarea cremelor de  hidratare, creme cu factor de protecție, cu SPF ridicat. Aceste măsuri ne ajută să ne menținem pielea și să întârziem cât mai mult apariția ridurilor”.

Amit Beedasy: „Ridurile sunt împărțite în mare parte în două feluri”

Dacă injecțiile cu botox pot fi folosite în scop preventiv, blocând anumite contracții ale mușchilor, cele cu acid hialuronic au rol de umplere a ridurilor mai pronunțate. Dacă vorbim strict de rolul celor două substanțe în estomparea ridurilor.

„Trebuie să înțelegem că ridurile sunt împărțite în mare parte în două feluri. Cele statice, adică ridurile care sunt tot timpul acolo, sunt permanente și se văd la persoanele mai în vârstă, iar aceste riduri sunt deja instalate, sunt săpate în piele și chiar dacă apelează la botox se poate ajunge doar la o îmbunătățire, nu la dispariția lor completă. Pe de altă parte, avem și ridurile dinamice, care sunt cele naturale, sunt ridurile de expresie. Sunt perfect natural să fie acolo. Dacă  cineva nu le apreciază, este foarte deranjat de prezența lor și atunci dorește să apeleze la un tratament cu botox, se poate face acest lucru”, a mai explicat doctorul Amit Beedasy pentru EGO.ro, motivând că inițial pacientul poate opta pentru injecțiile cu botox, ca mai apoi să treacă la cele cu acid hialuronic, în funcție de evoluția ridurilor.

„Dacă  începem un tratament din timp putem preveni instalarea reală și apariția șanțului ridului respectiv. În timp, să zicem, că o să fie mai bine. E la alegerea pacientului dacă vrea să o ia treptat, din timp sau să aștepte instalarea ridurilor”.

„Cred că atunci când aud de botox se gândesc la bot”

Cea mai mare confuzie este însă cu privire la mărirea buzelor, când unii pacienți se așteaptă să li se injecteze toxina botulinică, fără însă să știe că botoxul are menirea de „paralizie” a mușchilor faciali, iar folosirea substanței în buze este exclusă.

„Toată lumea știe de botox, toată lumea știe de acid hialuronic, dar încă se face confuzie între cele două substanțe. Eu nu sunt vorbitor nativ de limba română, însă pot să cred că atunci când aud de botox se gândesc la „bot”. Sună la fel și aseamănă. Poate de asta e confuzie. E o posibilă explicație. Botoxul nu este pentru buze, este pentru mușchi, iar acidul hialuronic este pentru umplere. Este o confunzie probabil din cauza acestei apropiere de cuvinte. Este ceea ce cred eu”, ne-a mai declarat medicul estetician, explicând exact ce face fiecare substanță în parte.

„Injectarea cu botox, practic toxina botulinică, în anumite zone, blochează niște trasmițători nervoși și mușchiul nu se mai contractă. Atunci când nu se mai contractă mușchiul, ridul dispare. Acidul hialuronic este o substanță care se găsește în mod natural, în corpul nostru, însă cu trecerea timpului, cu deshidratarea, cu neîngrijirea adecvată, pielea noastră poate să sufere în anumite zone. Așa că sunt două proceduri diferite: acid hialuronic pentru umplere, botox pentru a opri contractare mușchilor. Dacă tratamentul cu botox este făcut în anumite doze și într-un mod responsabil putem să avem expresii naturale în continuare, nu înseamnă că ne „înghețăm” expresia feței. Se întâmplă asta doar dacă înjectăm foarte mult botox peste tot,  însă trebuie să păstrăm niște doze de bun simț”, a mai spus Amit Beedasy pentru EGO.ro.

Video: Dorin Marinuș

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *