Drama care a marcat-o pe Irina Nicolae, fosta membră a trupei ASIA. Ce s-a întâmplat cu prima ei fiică. Puțini știu ce suferință mare ascunde

Drama care a marcat-o pe Irina Nicolae, fosta membră a trupei ASIA

Irina Nicolae a trecut printr-o situație greu de imaginat în urmă cu câțiva ani. Cântăreața era însărcinată, dar din păcate, lucrurile nu au mers așa cum ea și soțul ei își doreau.

Irina Nicolae a fost nevoită să renunțe la prima sarcină. „Luasem decizia că îmi asum riscul”

Irina Nicolae și soțul ei s-au bucurat enorm în urmă cu mai mulți ani, atunci când vedeta era însărcinată și urma să aducă pe lume o fetiță. Din păcate însă, au aflat că micuța avea probleme cardiace. Au mers la mulți medici și artista și-a asumat riscul să ducă sarcina până la capăt, deși știa că fetița avea nevoie de două operații în primul an de viață și încă una în jurul vârstei de 14 ani. Bebelușul avea inima pe partea dreaptă, iar acest lucru implica riscuri foarte mari.

„Aveam un cardiolog și un specialist pe imagistică, o doamnă foarte drăguță, și m-am dus din respect, noi luasem decizia că îmi asum riscul, că practic copilul trebuia să sufere două operații în primul an, imediat după ce se naște. Apoi în jurul vârstei de 14 ani, pentru că inima atunci se mărește”, a povestit Irina Nicolae în discuția cu Cătălin Măruță.

Din păcate însă, Irina Nicolae a fost nevoită să renunțe la sarcină atunci când avea cinci luni și o zi.

Citește și – Cine este soțul Irinei Nicolae. Artista a părăsit trupa ASIA pentru a se ocupa de viața personală. Sunt căsătoriți de 7 ani

Ce i-a spus Irina Nicolae fetiței sale despre surioara ei: „Știe că are o surioară, că e acolo, înger”

Irina Nicolae i-a mulțumit lui Dumnezeu că a rămas întreagă după o astfel de traumă. De asemenea, fetiței pe care o are acum, în vârstă de 5 ani, i-a povestit despre cealaltă fiică. Scarlett știe că are o surioară care este acum înger. De asemenea, tot printre îngeri are și un băiețel, al soțului Irinei, din prima căsătorie.

„I-am mulțumit lui Dumnezeu și i-am rămas recunoscătoare pentru că după un astfel de caz am rămas întreagă. După o astfel de traumă, foarte puțini sunt oamenii care rămân normali. Fetița mea știe că are o surioară, că e acolo, înger, și un frate, băiețelul soțului meu din prima căsătorie”, a mai spus Irina Nicolae.

Irina și Marius Vizer au devenit părinți în anul 2018. Atunci vedeta a adus pe lume o fetiță care a primit numele Scarlett Maria. Numele  a fost ales după personajul Scarlett O’Hara, din pelicula „Pe aripile vântului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…