Elena Udrea face bani și din arest. Cu cât se vinde un apartament construit de firma sa

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Elena Udrea face bani si din arest

Elena Udrea face bani și din arest. Fostul Ministru al Turismului a scos la vânzare mai multe apartamentente dintr-un ansamblu rezidențial situat în Cluj-Napoca. Însă prețurile scăzute ale imobilelor, comparativ cu celelalte apartamente din oraș, ne-ar putea duce cu gândul la faptul că fostul politicinan a ajuns la fundul sacului și vrea să le vândă cât mai repede. Iată cu cât se vinde acum un apartament construit de firma la care Elena Udrea și partenerul său, Adrian Alexandrov, sunt acționari principali.

Elena Udrea face bani și din arest

Vineri, la Sofia, a avut loc ultimul termen al procesului de extrădare a Elenei Udrea și tot în această zi, după ora 17:00, fostul ministru al Turismului a aflat și decizia instanției, va fi extrădată în România.

Între timp, se pare că sentința de 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, primită în luna aprilie, a determinat-o pe Udrea să își schimbe viziunea inclusiv asupra propriilor afaceri. Astfel, în încercarea a de a vinde cât mai repede apartamentele pe care le construiește firma la care ea și partenerul ei Adrian Alexandrov sunt acționari principali, Elena Udrea a micșorat drastic prețul acestora.

Cât costă apartamentele construite de firma Elenei Udrea

Spre exemplu, un apartament cu o cameră, de 37,91 mp, se vinde cu doar 63.800 de euro, de două ori mai ieftin decât alte locuinţe similiare scoase la vânzare în Cluj. De asemenea, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă construită de 41 mp, scos la vânzare prin intermediul unei agenţii imobiliare se vinde cu 70.000 de euro, scrie Adevărul.ro.

„RE/MAX va propune spre vânzare un apartament de 2 camere decomandate situat într-un complex rezidențtial deosebit, Transilvania Smart City, care se dezvoltă în zona Selgros, aproape de aeroport și de zonele de interes ale orașului. Apartamentul are o suprafață utilă de 41.42 mp și dispune de o terasă de 16.98 mp, fiind situat la etajul 10 al unui imobil, având regimul de 2S+P+11E+1Er. Termenul de finalizare este luna decembrie 2023. Compartimentarea acestui apartament cuprinde un dormitor, o bucătărie și living open space, o baie, și un hol”, se precizează în anunţul respectiv.

În complexul despre care se spune în anunț că este „cel mai mare proiect rezidenţial SMART din Sud-Estul Europei”, Udrea și partenerul ei mai vând și un apartament cu 3 camere, cu o suprafață utilă de 70 mp cu 120.000 de euro.

„Vă propunem spre vânzare un apartament de 3 camere decomandate situat într-un complex rezidenţial deosebit, Transilvania Smart City care se dezvoltă în zona Selgros, aproape de aeroport şi de zonele de interes ale oraşului. Apartamentul are o suprafaţă utilă de 70.39 mp şi dispune de o terasă de 35.51 mp, fiind situat la etajul 9 al unui imobil, având regimul de 2S+P+11E+1Er. Termenul de finalizare este luna decembrie 2023. Compartimentarea acestui apartament cuprinde 1 dormitor, o bucătărie şi living open space, 1 baie, şi 1 hol”.

Facilitățile SF ale complexului rezidențial

Prețurile sunt foarte scăzute comparativ cu piața imobiliară din zonă și facilitățile de care dispune complexul rezidențial. Conform prezentării oficiale, cei care vor locui în ansamblul respectiv vor beneficia de livrări la domiciliu cu ajutorul dronelor, heliport, staţii pentru încărcat maşini electrice, concierge şi staţie pentru drone, potrivit sursei citate.

În plus, din cartier se va putea ajunge la Aeroportul Internaţional Cluj cu o telegondolă. De asemenea, proiectul mai prevede şi amenajarea a două lacuri, un amfiteatru în aer liber, spa şi piscină interioară şi exterioară. Nu în ultimul rând, cartierul va avea propriul sistem de pază, monitorizare şi supraveghere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…