Fiica lui Vladimir Putin, apariție rară și neașteptată la TV. Ce a urmat în direct, cu ce se ocupă Katerina Tihonova la 37 de ani

Fiica lui Vladimir Putin, apariție rară și neașteptată la TV. Ce a urmat în direct, cu ce se ocupă Katerina Tihonova la 37 de ani

Fiica cea mică a lui Vladimir Putin a avut o apariție neașteptată la postul de televiziune Rossia 24. Katerina Tihonova, în vârstă de 37 de ani, a vorbit la o conferință pe tema inteligenței artificiale, iar televiziunea rusă și-a întrerupt programul pentru a difuza discursul ei.

Katerina Tihonova, fiica lui Putin, apariție rară la TV

De-a lungul anilor, Vladimir Putin a încercat să își țină copiii departe de atenția presei, iar aceștia, la rândul lor, au fost cât se poate de discreți. Recent, una dintre fiicele liderului de la Kremlin a apărut la televizor, fiind prezentă la o conferință pe tema inteligenței artificiale.

Katerina Tihonova are 37 de ani și este fiica lui Putin și a fostei sale soții, Liudmila. Aceasta a participat la evenimentul Data Fusion 2024, organizat la Moscova în perioada 17-18 aprilie. Discursul său pe tema inteligenței artificiale a fost difuzat de televiziunea de stat, care și-a schimbat brusc programul, pentru a transmite momentul.

Vezi și: Femeile superbe din viața lui Vladimir Putin. Apariții incendiare cu iubirile secrete ale liderului rus, duc o viață plină de lux și opulență

Fiica lui Putin ocupă, de mai bine de 10 ani, un post de conducere în cadrul Universității de Stat de la Moscova. Katerina este directoarea Fundației Naționale pentru Dezvoltare Intelectuală. Această instituție administrează contracte importante, în valoare de miliarde de dolari, potrivit presei internaționale. Din iunie 2022, Tihonova este și copreședintă a Consiliului de Coordonare pentru Înlocuirea Importurilor și Independența Tehnologică al Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP).

Fiica lui Vladimir Putin, apariție rară și neașteptată la TV. Ce a urmat în direct, cu ce se ocupă Katerina Tihonova la 37 de ani
Fiica cea mică a lui Putin a apărut la TV

Câți copii are Vladimir Putin

Președintele rus a vorbit foarte rar despre familie. Potrivit informațiilor oficiale, aceasta are două fiice. Presa internațională a scris, de-a lungul timpului, că Putin ar mai avea cel puțin o fiică secretă, născută în afara căsniciei.

Vezi și: Câți bani are Vladimir Putin, de fapt. Președintele rus și-a făcut publică declarația de avere

Liderul rus a fost căsătorit timp de 30 de ani cu Liudmila, o fostă însoțitoare de zbor care l-a făcut tată de două ori. În 1985 s-a născut prima lor fiică, pe nume Maria, care este de profesie medic endocrinolog, fiind unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu din Rusia. Un an mai târziu a venit pe lume și Katerina, fiica cea mică a lui Putin și a fostei sale soții. Aceasta a obținut doctoratul la Universitatea de Stat din Moscova, dar esre cunoscută și pentru talentul ei ca dansatoare.

Zvonurile care circulă cu privire la viața privată a lui Vladimir Putin au adus în discuție și existența a nu mai puțin de cinci copii secreți, pe care președintele rus i-a avut în afara căsniciei. Este cunoscută relația sa extraconjugală cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, cu care se spune că Putin ar avea cinci copii, născuți între anii 2008 și 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…