Duminică, 27 iulie 2025, de la ora 21:00, pe Kanal D se va difuza finala Tempting Fortune. Jean Gavril, însă, nu se numără printre finaliști, cu toate că era unul dintre favoriții publicului. Artistul a îndurat dorul de familie, lăsând-o pe soția sa acasă cu cei doi copii. Tentațiile nu au fost suficient de puternice pentru el, iar Jean a obținut șapte carduri din cele opt necesare pentru a primi bonusul de 100% din premiul final. Însă, un singur moment de furie a fost suficient pentru a fi eliminat din concurs.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ego, Jean Gavril a vorbit despre ce s-a întâmplat în emisiune, revederea cu cei dragi și planurile sale de viitor.
Jean Gavril a ieșit total din zona de confort pentru a participa la Tempting Fortune. Provocările au fost uriașe și un singur moment a fost de a ajuns pentru a pierde un premiu de zeci de mii de euro. Artistul ne-a povestit ce s-a întâmplat în momentul care a dus la eliminarea sa cu puțin timp înainte de marea finală.
Reporter Ego: Înainte de participarea la Tempting Fortune ai numit experiența o „ieșire din zona de confort”. Acum, după ce aceasta s-a încheiat, cum ai descrie-o? Cât de grele au fost provocările, fie ele fizice sau psihice?
Jean Gavril: De departe, provocările au fost de natură psihică. Să intri într-un grup de oameni pe care nu îi cunoști, să decizi în cine ai încredere și în cine nu, asta a fost cea mai grea provocare. Am crezut și am sperat că putem fi o echipă cu toții și ne putem ține de un scop comun – de a ne întoarce cu cât mai mulți bani acasă, să ne ajutăm să rezistăm împreună tentațiilor…
Dar nu a fost deloc așa, și asta o să îmi fie lecție! Nu poți să îi faci pe oameni să facă ceva ce nu își doresc! Nu toți oamenii sunt buni și deschiși la bine. Unii au intenții ascunse și rele. Partea fizică mi-a plăcut, deși a fost greu să nu mănânc atâta vreme, faptul că am stat izolați în natură atât de mult timp a fost extraordinar.
Reporter Ego: Într-un moment tensionat ți-ai pierdut răbdarea, ceea ce a condus la eliminarea ta. Ce s-a întâmplat atunci?
Jean Gavril: În timp ce eram la joc și făceam tot posibilul ca să câștig, s-a râs de mine și mi s-au aruncat vorbe pe care nu le meritam… mai ales de la oameni pe care i-am ajutat, fără excepție. Asta a fost partea ușoară de rezistat, însă critic a fost momentul în care pur și simplu nu am vrut să bat palma cu unul dintre concurenți, cel care tocmai își bătuse joc de mine; mi-a râs în față și mi-a lansat provocarea cea mai mare, încercarea lui să mă tragă de mână, deși nu voiam să bat palma cu el. Am luat-o ca pe un afront și i-am dat o palmă.
Reporter Ego: Regreți ce s-a întâmplat? Ai ceva să îți reproșezi sau te-ai împăcat cu ideea?
Jean Gavril: Îmi pare rău că, din cauza unei persoane slabe, manipulatoare și șantajiste, un om bârfitor fără scrupule, am ajuns într-un punct în care nu știam că pot ajunge. Regret că astfel eu am pierdut partea mea din premiul final, nu mai zic de faptul că aveam 7 carduri și mai îmi trebuia doar unul ca, la final, să am 100% din premiu ca bonus.
Această pierdere eu o privesc ca pe o pierdere a familiei mele, cu banii ăia aveam grijă de familia mea. Dar nu sunt supărat. Mi-a luat ceva să accept că am dat o palmă de aproximativ 30.000 de euro, dar nu pot să plâng după ceva ce nu am avut niciodată în mână. Unele lecții costă mult în viață, dar mă bucur că eu am pierdut doar bani. Lecția a fost învățată.
Reporter Ego: Crezi că încrederea ta în sine ți-a adus și probleme? Mă refer la faptul că publicul sau poate colegii au privit-o drept aroganță, ceea ce a influențat modul în care s-au raportat la tine.
Jean Gavril: Nu mă interesează părerea celorlalți despre mine. Eu știu bine cine sunt și că am avut mereu intenții bune și asta și-a dat seama toată lumea. Unora doar nu le venea să creadă că este posibil.
Reporter Ego: Cum a fost să fii într-o echipă atât de diversă? Ți-ai format prietenii în concurs?
Jean Gavril: Prietenii este mult spus. Simpatii să le spunem. Au fost totuși și oameni agreabili cu care ne-am bucurat împreună. Am mai învățat o lecție bună din această diversitate de personalități: unii oameni chiar nu merită să mă cunoască și eu nu trebuie să mă deschid la fel pentru toată lumea. Eu pot spune că am plecat câștigat de acolo! Sunt lecții prețioase pe care le-am învățat.
Reporter Ego: Care au fost tentațiile în fața cărora ți-a fost cel mai greu să reziști și ce te-a motivat, totuși, să nu cedezi?
Jean Gavril: Tentațiile pe care le-am luat au fost doar dacă au fost decizie de grup sau doar ca să demonstrez un punct de vedere. Motivația mea era să nu iau niciuna și sunt sigur că aș fi putut face asta cu lejeritate. Este o chestiune de etică și moralitate și ține de ambiție! Pe scurt, nu mi-a fost greu să refuz nici poze de familie de acasă, nici scrisoarea soției mele, Bianca. Nu a fost nimic la care nu puteam rezista.
Reporter Ego: Știu că ești un „familist convins”. De ce ți-a fost cel mai dor de acasă în această perioadă?
Jean Gavril: Cred că un bărbat care nu are grijă de familia lui nu este cu adevărat bărbat. Drept urmare, cred că toți putem fi numiți familiști cât timp ne iubim și protejăm familia. De departe, cel mai dor mi-a fost de copii.
Când copiii sunt mici, chiar și o lună contează mult, iar diferențele de creștere sunt foarte mari. Pavel, al meu băiat, făcea primii pași când eu plecam, și când m-am întors abia mă mai țineam după el în parc, deja învățase să fugă.
Reporter Ego: Înainte să pleci îți era teamă că vei rata momente importante din viața celor mici. Cum plănuiești să recuperezi timpul petrecut departe?
Jean Gavril: Vara asta o să ne mutăm la căsuța de la Tuzla, o să lucrăm la terasă, o să plantăm pomi, și o să gătim mâncare bună și vom merge cu lada frigorifică pe plajă, ceva simplu și incredibil de frumos… să fim împreună!
Reporter Ego: Ce sacrificii ai făcut tu, ca părinte, până acum?
Jean Gavril: Eu am fost nevoit să pun o frână neplanificată carierei mele de muzician, lucru pe care am fost nevoit să îl sacrific temporar pentru a putea sta lângă soția mea, să știe că nu e singură. Am vrut să fiu prezent lângă ea și să trecem împreună prin greutățile vieții de părinte! Și a fost cea mai bună decizie! Orice greu ar fi venit, am fi fost împreună, și asta primează pentru mine. Am nevoie ca soția mea să știe că aș face totul pentru ea și familia noastră. Restul se rezolvă!
Reporter Ego: Cum a fost revederea cu soția ta?
Jean Gavril: A venit fratele meu, Dinu, să mă ia de la aeroport! Acasă, Bianca arăta superb, cu casa curată, mâncare caldă, prăjituri făcute… mi s-a părut că trăiesc un vis. Mi-a fost dor de ei tare de tot, și să nu fiu înțeles greșit: nu sunt așteptat zi de zi așa, și știu cât de greu îi este soției mele să aibă grijă de noi așa. Însă gestul ei a fost un semnal clar că sunt iubit și așteptat de ei toți. E clar că le-a fost dor de mine, iar pentru mine e suficient.
Reporter Ego: Ce planuri ai de acum înainte? Urmează proiecte și pe plan muzical?
Jean Gavril: Sunt un pic reticent în a spune planurile mele de viitor din motive de superstiție – că nu e bine să zici ce ai în minte, că nu se mai întâmplă – însă aș vrea să îmi asigur fanii că așteptarea nu a fost degeaba și că a meritat. Muzica este în sufletul meu ancorată și nu aș face altceva vreodată. Îmi e un dor nebun de scenă și de fani!
Reporter Ego: Nu ai luat premiul cel mare la Tempting Fortune, cu toate că plănuiai să-ți răsfeți familia cu el. Cum se schimbă aceste planuri?
Jean Gavril: Îmi voi răsfăța și proteja familia întotdeauna cu toată energia și dragostea mea. Un premiu e doar un premiu.
Reporter Ego: Ce alte obiective personale ai și cu ce gând privești viitorul?
Jean Gavril: Îmi iau o camionetă cât de curând, poate apuc să fac niște ture cu motocicleta, îmi termin terasa de cărămizi la căsuța de la Tuzla, stau pe plajă cu copilașii mei și îmi fac o sală de muzică unde să merg să îmi aduc la viață visul meu muzical! Ne vedem pe scene!