Grigore Gherman continuă și acum tradițiile din copilărie. „Merg cu colindul, nu contează la câte case”. Ce alte obiceiuri respectă INTERVIU EXCLUSIV

”Am o regulă, niciodată, în prima zi de Crăciun, nu cânt”

Grigore Gherman este un cunoscut interpret de muzică populară. Chiar dacă nu este născut în România, artistul și-a ales să reprezinte zona Bucovina și o face extrem de bine. Îi este dor de casa părintească, iar perioada Crăciunului îi aduce și mai mult aminte de tot ce a trăit în copilărie. Grigore Gherman a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că, deși s-a stabilit în București de câțiva ani, nu concepe să renunțe la tradițiile acestei perioade și, la cei 37 de ani, colindă în continuare atât la cunoscuți, cât și la oameni care doar vor să-l audă cântând.

”Colindam tot satul, dintr-un capăt în altul”

Deși originar din Cernăuți, Ucraina, Grigore Gherman s-a născut în unul dintre satele de români, așa că de mic a vorbit limba română. Mai mult, încă de mic a trăit cu spiritul Crăciunului și a ținut toate obiceiurile vremii. Atât de mult îi place această perioadă, încât încearcă să mențină tradițiile, chiar dacă noile generații nu mai par atât de impresionate de tot ce se întâmplă de sărbători. Despre colindele de Crăciun și alte datini ne povestește chiar el în interviul de mai jos.

Cum arată sărbătorile de iarnă ideale?

Grigore Gherman: Sărbătorile ideale sunt cele petrecute cu familia. Eu am o regulă – niciodată, în prima zi de Crăciun, nu cânt. De exemplu – în a doua zi voi fi la Bucovina, în a treia zi la Botoșani, unde am un bal în costum popular (vor fi 600 – 700 de oameni în costum popular). Crăciunul este o sărbătoare de familie.

Ce tradiții de Crăciun și Anul Nou respecți cu sfințenie?

În fiecare an, de Crăciun, merg cu colindul, ca și-n copilărie, nu contează la câte case. De Revelion, am mereu cântări. Anul acesta mă va prinde în Belgia.

Grigore Gherman și-a dorit enorm să cânte în duet cu Andra

Cum arătau aceste sărbători în copilărie?

Cadouri, Plugușor, colinde, Capre, Urși, Sorcova sau semănatul, cum spuneam noi și colindam tot satul, dintr-un capăt în altul (fie pe 25 – 26, fie de Revelion, fie de 1 ianuarie).

Obișnuiești să îți faci rezoluții pentru anul nou? Dacă da, ce ți-ai propus pentru 2024?

Să știi că cea mai frumoasă rezoluție este chiar duetul cu Andra, de la PROTEVELION, din ce aveam pentru acest an. Să vedem ce-mi pregătește și următorul.

Citește și: Ce pensie are Maria Ciobanu. Suma neașteptată pe care îndrăgita artistă o încasează după o viață pe scenă

De ce nu ar trebui să ratăm momentul tău de PROTEVELION?

Este cel mai tare Revelion, cu cele mai frumoase melodii, cu cele mai frumoase band-uri și mai buni artiști. Așa că ar fi păcat să rateze această Sărbătoare de Anul nou (n.r. râde) !

Te rog să ne transmiți o urare pentru cei de acasă în legătură cu noul an.

Să fie un an cel puțin la fel de frumos pe cât este PROTEVELION 2024!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *