Horoscop zilnic 28 iunie 2022. Excese și exagerări. Zodiile care se confruntă cu probleme

Află de mai jos ce surprize au pregătit astrele pentru ziua de 28 iunie
Horoscop zilnic 28 iunie 2022. Excese și exagerări. Zodiile care se confruntă cu probleme

Luna se pregătește să intre în Rac, acolo unde mâine va forma Lună Nouă, iar Soarele din Gemeni formează un aspect tensionat cu Jupiter din Berbec. Acest aspect, de care trebuie să fim cât mai conștienți, ne poate stimula la agitație, dar mai ales la excese și exagerare.

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop zilnic 28 iunie 2022.Nu este o zi bună pentru negocieri pentru nativii Taur

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Jupiter se află în zodia ta, iar careul cu Soarele nu este deloc de bun augur pentru relațiile de familie. S-ar putea să fii mai conflictual cu cei dragi și să duci adevărate lupte de putere și de orgolii cu persoanele care au o autoritate în viața ta. Grijă și la stricăciunile care pot să apară în locuință.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Cum Soarele este în sectorul comunicării tale, astăzi va trebui să ai grijă la modul în care porți dialogurile cu cei din jur. Într-un moment de agitație s-ar putea să spui lucruri pe care să le regreți. Nu este nici pe departe o zi bună să iei decizii, să faci negocieri, iar dacă te urci la volan ai mare grijă și concentrează-te bune la drum.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Soarele se găsește în sectorul tău financiar și pe de o parte te poate stimula la cheltuieli exagerate, iar pe de altă parte poate aduce conflicte legate de bani, poate chiar unele pierderi. Te poți folosi de acest careu pentru a avea curajul necesar să ceri o mărire de salariu. Pe de altă parte, ai grijă la investițiile pe care le faci în proiecte personale, de grup sau online, și evită să dai bani cu împrumut.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Soarele se află în zodia ta, iar Jupiter se află în sectorul carierei tale, prin urmare s-ar putea să te confrunți cu fel și fel de situații neplăcute de natură profesională. Din cauza responsabilităților prea mari nu este exclus să te simți obosit. Pe de altă parte, îți poți da seama ce anume te inhibă și nu te lasă să te afirmi profesional. Pot să apară conflicte cu superiorii, lupte de putere și de orgolii. Ai mare grijă la manifestările publice care îți pot afecta imaginea.

Horoscop zilnic 28 iunie 2022. Tensiuni în viața de cuplu pentru nativii Balanță

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Soarele, guvernatorul tău, se află în careu cu Jupiter, aspect care nu îți este deloc pe plac. Încearcă să nu faci excese de niciun fel și să te odihnești corespunzător. De asemenea, dacă te confrunți cu afecțiuni cronice sau mai vechi acestea se pot manifesta destul de agresiv acum. Încearcă să te retragi, să petreci timp cu tine și să eviți conflictele cu cei din jur. Ține cont că îți poți amplifica o serie de frici și stări de angoasă, de aceea câteva zile libere, chiar și o plimbare, ți-ar prinde bine.

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Nu este exclus ca acest context astrologic de astăzi să-ți aducă niște conflicte cu prietenii sau cu asociații, cu persoanele cu care ești implicat într-un proiect. Nemulțumirile pot fi de natură financiară, însă și de natură intimă, de aceea ar fi indicat să nu depășești pragul și să transformi o prietenie într-o aventură. Pe de altă parte, ai grijă la investițiile pe care le faci și nu-ți asuma riscuri prea mari.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Soarele se află în sectorul carierei tale, iar Jupiter în sectorul relațiilor tale, prin urmare nu te aștepta ca astăzi să ajungi ușor la un compromis sau la o cale de mijloc cu cei cu care colaborezi sau desfășori activități profesionale. S-ar putea ca cineva să te vorbească pe la spate sau din cauza altora să-ți fie afectată imaginea. Posibile tensiuni și în relația de cuplu, mai ales dacă se discută despre statutul relației.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

S-ar putea ca ziua de astăzi să vină cu tensiuni la locul de muncă din cauza principiilor, viziunilor și opiniilor diferite pe care le ai față de cei cu care lucrezi. Sunt și nativi care pot avea senzația că li se pun bețe în roate, însă nu este momentul să ia o decizie radicală. S-ar putea să îți dai seama că este nevoie să schimbi anumite abordări și convingeri profesionale pentru ca lucrurile să funcționeze și să ai ocazia să crești.

Horoscop zilnic 28 iunie 2022. Nativii Vărsător au risc de suprasolicitare foarte mare

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Jupiter este guvernatorul tău, iar careul pe care îl face cu Soarele te poate agita peste măsură și poate scoate la suprafață frici, angoase și dependențe peste care credeai că ai trecut. Este foarte probabil să cauți ancore în ceilalți și din cauza faptului că nu te simți fericit cu tine sau împăcat cu o situație sentimentală, să ai tendința să faci excese. Ai grijă la tendința de infidelitate.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Soarele se află în sectorul relațiilor tale, iar careul pe care îl face cu Jupiter s-ar putea să aducă conflicte în cuplu dar și tensiuni în relațiile profesionale. S-ar putea să iasă la suprafață resentimente greu de gestionat, să se facă reproșuri dure, mai ales acolo unde partenerii locuiesc sub același acoperiș. În alte cazuri poate fi momentul ideal să se discute despre o mutare împreună sau o separare.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Dat fiind că Soarele se află în sectorul muncii și sănătății tale, ai mare grijă ca în aceste domenii să nu faci excese zilele acestea. Este foarte posibil să apară conflicte la locul de muncă, să nu te simți împlinit cu ceea ce lucrezi, să nu-ți placă sau să ai tendința de a prelua mai multe sarcini decât poți duce. Ai mare grijă la stilul de viață pe care îl ai și încearcă să aduci îmbunătățiri stării de sănătate. Riscul de suprasolicitare este foarte mare.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Jupiter este guvernatorul tău, iar aspectul tensionat pe care îl formează cu Soarele din zona afectivă poate scoate la lumină jocuri sentimentale și manipulări, atât față de persoana iubită, cât și față de copii. Pot să apară conflicte și rupturi, mai ales în relațiile nou începute. Nu sunt excluse reproșuri, dacă nu te simți apreciat la adevărata valoare. Pe de altă parte, evită orice formă de speculație financiară pentru că poți pierde bani.

Horoscopul zilei de 28 iunie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă EGO.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Simona Țăranu, despre fotbaliștii români care au făcut istorie. Cum este Gigă Hagi
9 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *