Imaginea cu care Antonia și-a pus fanii pe jar. Doar Alex Vedea o vede în această ipostază intimă, poza a scăpat pe net

Imaginea cu care Antonia si-a pus fanii pe jar

Antonia este, fără doar și poate, una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, dar se numără și printre cele mai frumoase femei. Pe lângă talentul pe care nimeni nu i-l poate contesta, iubita lui Alex Velea este și foarte sexy. Dovadă stau fotografiile pe care șatena nu ezită să le posteze pe rețelele sociale. Chiar de curând, vedeta a încins atmosfera în mediul online cu una dintre cele mai sexy ipostaze.

Antonia, poză incendiară pe rețelele sociale

În vârstă de 34 de ani, Antonia este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, dar și una dintre cele mai râvnite femei. Vedeta face furori de fiecare dată cu aparițiile sale impecabile și ținutele provocatoare.

Aceasta se laudă cu o carieră de succes în industria muzicală, dar și cu un trup parcă sculptat, pentru care multe reprezentante ale sexului frumos o invidiază. Iubita lui Alex Velea este conștientă de atuurile fizice pe care le posedă și nu ezită să se afișeze de câte ori are ocazia în cele mai incendiare ipostaze.

Imaginea cu care Antonia si-a pus fanii pe jar
Antonia

Ținuta sexy i-a lăsat la vedere trupul perfect

Solista este foarte activă pe rețelele sociale, ținându-și la curent fanii cu cele mai importante evenimente din viața sa. Totodată, aceasta și-a obișnuit admiratorii și cu diferite surprize.

Nu de puține ori, vedeta și-a bucurat prietenii virtuali cu fotografii sexy, însă de data aceasta, partenera lui Alex Velea a dus totul la un alt nivel și a tăia suflarea urmașilor lui Adam cu ținuta sa.

Șatena s-a lăsat fotografiată într-un body negru, extrem de atrăgător, care i-a sos în evidență talia de viespe, bustul generos și picioarele fermecătoare. Aceasta a mai accesorizat și o pereche de mănuși negre, care se potrivesc de minune cu ținuta sa senzuală.

Citește și Ce tatuaj inedit are Antonia ascuns în decolteu. Are o semnificație deosebită pentru ea. Imaginea a scăpat pe internet!

Antonia nu este mulțumită de felul în care arată

Deși mulți o văd perfectă și o apreciază pentru aspectul său fizic, Antonia nu este mulțumită de felul în care arată. Pe Instagram, șatena a spus, de curând, că are câteva kilograme în plus, pe care trebuie să le dea jos.

”Da, o să o spun: oficial, sunt în etapa mea de grăsuță, fără îndoială. Știu că nu vă pasă. Sincer, nici mie nu mi-ar păsa, dar simt că trebuie să spun asta pentru că trebuie să-mi regăsesc motivația să mă întorc la sală.

Adevărul este că nu e vorba numai despre motivație. Pe lângă asta e vorba și de programul meu. Sunt mamă, artist, soție, fiică, prietenă, entertainer. Nu am nicio scuză, însă.

Du-te la sală așa cum o făceai și în anii anteriori. Mergi la sală dimineața! Dar ar fi așa de bine să dorm mai mult, dormitul e minunat. Ai uitat să menționezi înghețata pe care ai mâncat-o toată vara, Antonia.

Par nebună, dar nu sunt, îmi e doar foarte foame și asta mi se întâmplă când îmi e foame”, a precizat partenera de viață a lui Alex Velea în mediul online.

Citește și Imagini de senzație cu Antonia. Le-a dat lumea peste cap internauților!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…