Imaginea superbă apărută cu Prințesa Diana. Face cât o mie de cuvinte, la 26 de ani de la tragedie

Omagiul adus Prințesei inimilor, la 26 de ani de la dispariție
Imaginea superbă apărută cu Prințesa Diana. Face cât o mie de cuvinte, la 26 de ani de la tragedie

Astăzi, 31 august, se împlinesc 26 de ani de când Prințesa Diana a pierit într-un tragic accident de mașină. De atunci, milioane de oameni îi păstrează vie memoria, printre care și Charles Spencer, fratele acesteia. Contele i-a adus un omagiu superb și unic care a emoționat o lume întreagă.

Omagiul adus Prințesei Diana, la 26 de ani de la moartea sa

Au trecut 26 de ani de la moartea „prințesei inimilor”, Diana. La acea vreme, în 1997, întreaga lume a fost cuprinsă de tristețe atunci când Diana, în vârstă de 36 de ani, a murit într-un cumplit accident de mașină. Aceasta se afla alături de iubitul ei, medicul Dodi Al Fayed și de șoferul lor, Henry Paul, și treceau prin pasajul subteran Alma din Paris.

Șocul a fost puternic pentru toată lumea. Totuși, chiar și acum, la 26 de ani de la tragica pierdere, mulți sunt cei care îi comemorează dispariția. Fratele Dianei, Contele Spencer, care locuiește în Althorp House, Northampton, i-a adus un tribut special surorii sale pe care l-a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele de socializare. Mai exact, Charles Spencer a postat o fotografie din copilărie cu regretata Diana, Prințesă de Wales.

Fotografia îi înfățișează pe cei doi frați într-o zi frumoasă de vară, pe vremea când erau doar doi copii, ce nici măcar nu își puteau imagina ce viață aveau să trăiască. Diana purta o rochie roz, în timp ce fratele său, cu 4 ani mai mic, era îmbrăcat complet în albastru, cu un tricou polo în dungi și pantaloni scurți asortați.

Postarea, care a fost distribuită la începutul zilei pe rețelele de socializare, a strâns peste 13.000 de aprecieri din partea urmăritorilor, în doar câteva ore. Cu toate acestea, Charles a ales să nu posteze niciun cuvânt lângă imagine, aceasta făcând cât o mie de cuvinte.

Imaginea superbă apărută cu Prințesa Diana. Face cât o mie de cuvinte, la 26 de ani de la tragedie

Întreaga lume o regretă pe Diana

Susținătorii Casei Regale, și mai ales cei care au îndrăgit-o pe Prințesa Diana, au reacționat rapid.

„Adorabilă fotografie. Diana a fost atât de drăguță și sunt sigur că a fost și cea mai bună soră mai mare. Am crescut iubind-o pe Diana, așa cum a făcut-o cea mai mare parte a acestei lumi. Ajuți să îi păstrezi bunătatea și spiritul în viață fiind persoana care ești. Îți mulțumesc pentru asta”, „Minunată fotografie, foarte emoționantă. Trebuie să fie o zi dificilă pentru tine în fiecare an”, „Diana va fi întotdeauna de neînlocuit”, „Lumea nu mai este la fel fără ea”, au fost câteva dintre comentariile adăugate la fotografia postată de Charles Spencer.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
10 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *