În luna de miere, soțul mi-a mărturisit un adevăr crunt. Regret că m-am căsătorit cu el

In luna de miere, sotul mi-a marturisit un adevar crunt. Regret ca m-am casatorit cu el

Soțul meu este în laș! L-am considerat pe M. bărbatul vieții mele de la primele întâlniri. Cum intuiția nu mă înșală deloc, am știut că mă voi căsători cu el, deși mama mi-a reproșat că mă grăbesc. De ce să mai aștept? Mă apropii de 40 de ani, trăiesc clipă. Nu e loc de regrete.

Soțul mi-a ascuns un secret despre viața lui

Încă de la începutul relației, l-am rugat pe M. să comunicăm, să îmi spună orice, pentru că așa îmi câștigă încrederea. Așa e normal să se întâmple în orice poveste de iubire. Țîn foarte mult la respect, deoarece am crescut într-o familie în care ambii părinți au trăit vieți paralele.

Revenind la M., a dat mereu din cap în semn de aprobare, așa că l-am crezut când îmi spunea că nu îmi ascunde nimic și că vrea să fie cât mai transparent cu mine.

Această relație mă împlinea din toate punctele de vedere. Abia așteptm să ajung acasă, să facem dragoste, să gătim împreună, să…orice. Prietenele mele se bucurau pentru mine, pentru prima dată aveam acea strălucire în ochi. Iubirea era de „vină”.

Citește și Un coleg de muncă are poze cu mine dezbrăcată. Mă șantajează că îi va spune soțului meu

Îmi doresc foarte tare un copil

Timpul a trecut, am făcut nunta și deja plănuiam să rămân însărcinată în luna de miere. M. știa cât de mult îmi doresc să mergem într-o destinație exotică, așa că după petrecere m-a anunțat că trebuie doar să mă schimb, de restul se ocupase deja împreună cu familia mea.

Nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită am fost în acele momente. Mă căsătorisem cu sufletul meu pereche, nunta a fost reușită, părinții mi-au fost aproape în cea mai importantă zi și urma să plecăm în luna de miere. Am plâns de emoție la decolare și chiar mă întrebam ce am făcut de merit atâtea lucruri bune în viața mea.

La jumătatea sejurului, M. a decis că este momentul să îmi mărturisească ceva important despre el. Simțeam că ceva îl frământa, dar am crezut că fusul orar este cauza. Ei bine, nu!

Am încremenit când proaspătul meu soț mi-a dezvăluit că nu poate face copii. Poftim??! „Și abia acum îmi spui asta???!”. Am țipat din toți rărunchii, șocată fiind de cele auzite.

Mi-a dezvăluit că nu poate deveni tată în luna de miere

Încă din adolescență visam să cresc mare și să devin mamă. Într-o secundă s-a năruit totul. Fix ce l-am rugat să nu facă a făcut: m-a mințit! Bineînțeles că restul zilelor am plâns nonstop, refuzând să mai ies undeva cu el.

Acum suntem ca doi străini, M. doarme în living, iar eu în dormitor. Nu vreau să-l mai văd, m-a rănit mult prea tare din primele zile de căsnicie. Mă întreb dacă mai are și alte secrete față de mine? Of, tare greu îmi este.

Vezi și Am pus camere de supraveghere în toată casa. Nu mi-a venit să cred ce făcea soția în lipsa mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Utile

DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Sunt zile în care simți că ai prea multe de ținut minte: job, familie, cumpărături, mesaje, programări. Și, pe lista aceea mentală, apare brusc un…
Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…
Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o gamă largă și acestea sunt variantele care nu dau greș

Fashion and shopping

Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o…

Alegerea unui parfum bun nu ține doar de miros, ci de identitate. Parfumul potrivit spune o poveste despre cine ești, fără să rostești un cuvânt.…