Ingredientul special de pus în compoziția de la salamul cu biscuiți. Va ieși mult mai delicios, rețeta pe care trebuie să o încerci

Rețeta reinterpretată de salam de biscuiți

Scris de: Oana Matei

18 May. 2023

Ingredientul special de pus în compoziția de la salamul cu biscuiți. Va ieși mult mai delicios, rețeta pe care trebuie să o încerci

Știai că salamul de biscuiți este un desert cu origini portugheze? Rețeta originală a salamului de biscuiți include biscuiți simpli, cacao, unt, ouă și vin de porto. Salamul de biscuiți a devenit popular în România și în alte țări din Europa de Est în perioada comunistă, când ingredientele pentru deserturile mai sofisticate și scumpe erau greu de găsit.

Salam de biscuiți cu gust de caramel

Rețeta a devenit populară datorită faptului că este ușor de preparat, necesitând doar câteva ingrediente accesibile și fără a necesita coacere. De-a lungul timpului, au apărut numeroase variații ale rețetei originale de salam de biscuiți, cu adăugarea de ingrediente precum ciocolată topită, cafea, rom sau fructe confiate. Fiecare țară sau regiune poate avea propria sa versiune a acestui desert, adaptată gusturilor și ingredientelor locale.

Rețeta noastră de salam de biscuiți nu diferă cu mult față de rețeta obișnuită. În loc de rahat și stafide, se pun nuci tocate prăjite și merișoare iar gustul de caramel este dat de laptele condensat.

Ingrediente

  • 150 grame biscuiți digestivi
  • 40 grame nuci tocate și prăjite
  • 30 grame merișoare sau stafide hidratate
  • 90 grame unt
  • 75 grame ciocolată cu lapte
  • 22 grame cacao
  • 60 grame lapte condensat îndulcit
  • 90 grame lapte

Vezi și Secretul celui mai bun salam de biscuiți. Ce ingredient special să adaugi pentru un gust aparte

Preparare:

  • Într-o crăticioară se pun unt, ciocolată, lapte, cacao și lapte condensat. Se încălzesc ingredientele, până se topesc untul și ciocolata.
  • Pune biscuiții într-o pungă și mărunțește-i cu un sucitor.
  • Merișoarele sau stafidele, lasă-le la hidratat într-o cană cu apă rece, timp de 10-15 minute.
  • Nucile se prăjesc ușor, apoi se toacă grosier cu un cuțit.
  • Într-un bol amestecă biscuiții, merișoarele și nucile. Toarnă crema cu unt și lapte condensat și amestecă bine compoziția cu o lingură.
  • Întinde o folie alimentară și pune compoziția de salam de biscuiți. Rulează în formă de salam și strânge folia bine la capete.
  • se păstrează la frigider timp de o săptămână sau se poate congela până la 3 luni.

Ce alte ingrediente mai poți adăuga în această rețetă

  • În loc de nuci, poți adăuga migdale, caju, alune tocate și ușor prăjite.
  • Stafidele și merișoarele pot fi înlocuite cu coajă confiată de portocale sau lămâie, vor da o notă puțin acrișoară salamului de biscuiți.
  • Dacă vrei ca salamul de biscuiți să fie mai dulce poți adăuga bezele tocate. Delicios!
  • O lingură de cafea adăugată în compoziția de biscuiți va accentua aroma de ciocolată a salamului de biscuiți.
  • în rețeta originală se folosesc biscuiți amaretti dar poți folosi orice tip de biscuiți digestivi sau populari. Biscuiții pentru salamul de biscuiți e bine să fie mai tari, care nu se înmoaie cu ușurință.
  • de asemenea, pentru un gust deosebit, poți adăuga în compoziție o lingură de lichior amaretto sau de portocale.

Vezi și Salam de biscuiți de post. Ingredientul cu care poți să înlocuiești untul sau margarina. Rețeta delicioasă pe care trebuie să o încerci

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Tonciu își dorește cu ardoare să revină în televiziune
8.6 10 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *