Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2022. Tradiții și obiceiuri. Ce e bine să faci în această zi

Sărbătoarea prăznuită pe 21 noiembrie este considerată o sărbătoare a Luminii, care aduce noroc și bucurie
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2022. Tradiții și obiceiuri. Ce e bine să faci în această zi

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2022 este prăznuită pe 21 noiembrie. De altfel, este prima zi din postul Crăciunului în care avem dezlegare la pește. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante, încărcată de tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le respectă cu sfințenie. Iată tot ce trebuie să știți despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2022

Sărbătoarea prăznuită pe 21 noiembrie este considerată o sărbătoare a Luminii, care aduce noroc și bucurie. Această zi este prima din Postul Crăciunului când credincioșii au dezlegare la pește.

De asemenea, sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Vovidenie, termen care provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”.

Care este povestea Maicii Domnului

Pe 21 noiembrie se păstrează tradiții care atrag norocul, sporul și sănătatea credincioșilor. Există și restricții în această zi importantă din calendarul creștin ortodox. Unii credincioși, care țin tot postul de Crăciun, păstrează cu sfințenie fiecare tradiție, pentru a le merge bine.

„În Calendarul Ortodox este precizat momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de 3 ani, a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Anafdre, la Templul din Ierusalim.

Sfinții Ioachim și Ana nu puteau avea copii și și-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu, cerându-i să le dăruiască un copil, și au promis că dacă acest lucru se va îndeplini, ei îl vor duce la templu și îl vor închina lui Dumnezeu. Rugându-se la Dumnezeu, dorința lor s-a împlinit, un înger spunându-le că vor avea o fată pe care trebuie să o boteze Maria.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2022

Binecuvântați cu un copil, Sfinții Ioachim și Ana s-au ținut de promisiune și când Fecioara Maria a împlinit 3 ani, aceștia au dus-o la templu, unde a rămas până la vârsta de 15 ani.

La templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi.

Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului”, este explicația preotului.

Tradiții și obiceiuri de Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Se spune că în această zi cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor.

Oamenii se roagă pentru împlinirea celei mai mari dorințe din viața lor.

Fetele de la țară care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Aceasta ar putea vedea chipul ursitului ei.

Oamenii care vin la biserică aduc bucate de post, care sunt sfințite de preot.

Bucatele sfințite sunt împărţite copiilor şi săracilor.

La biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă.

În zona de nord a țării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă, potrivit crestinortodox.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce a descoperit Cristina Spătar după ce și-a făcut analizele
9.3 95 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *