Ipostaza inedită în care a fost văzut Sorin Bontea. Unde a plecat vedeta după ce a părăsit Chefi la Cuțite

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ipostaza inedita in care a fost vazut Sorin Bontea

La mijlocul acestei luni, o veste bombă zguduia din temelii lumea televiziunii. Antena 1 anunța că Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au plecat de la Chefi la Cuțite. Mai apoi a urmat un val de reacții din partea publicului, dar și a altor vedete. În schimb, cei trei bucătari nu au oferit nicio declarație în legătură cu plecarea lor. Acum, însă, Sorin Bontea a fost surprins în public. Iată ce face celebrul chef, după demisia de la Antena 1!

Ce face Sorin Bontea, după demisia de la Chefi la Cuțite

La mijlocul lunii octombrie, cu puțin timp înainte de începerea filmărilor pentru sezonul 13, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au părăsit Chefi la Cuțite.

Anunțul a fostă făcut de Mihai Ioniță, CEO Antena Group. Acesta a transmis un comunicat de presă prin care şi-a exprimat dezamăgirea faţă de modul în care au procedat cele trei vedete.

”Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătirilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei.

Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală.”, a transmis Mihai Ioniță.

Sorin Bontea, foarte zâmbitor după plecarea de la Antena 1

În timp ce șefii de la Antena 1 le caută înlocuitori, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu își văd nestingheriți de viaţă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Recent, Sorin Bontea a plecat în vacanță. Celebrul bucătar a publicat pe pagina sa de Instagram câteva imagini. Sorin Bontea nu a ales vreo destinație exotică, ci Delta Dunării. El a fost filmat pe barcă, de către finul său. Cei doi au mers împreună la pescuit.

”Bună dimineața, ne-am trezit / Și la pescuit noi am pornit”, a transmis vedeta, cu zâmbetul pe buze.

Citește și Doina Teodoru, prima reacție după plecarea lui Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea de la Chefi la Cuțite. “E bucătăria lor acolo” VIDEO EXCLUSIV!

”Am prins o știucă”

Ulterior, Sorin Bontea s-a lăudat cu captura sa. Celebrul bucătar a prins o știucă destul de mare și s-a pozat cu ea. Vezi imaginea în galeria FOTO a acestui articol!

”Dovleac n-am, dar am prins o știucă ? (adică a prins-o finul meu ? vedeți în stories cobtinuarea)”, a scris Sorin Bontea, pe pagina sa personală de Instagram, în dreptul fotografiei.

Citește și Pontul lui Sorin Bontea pentru cea mai bună pizza de casă. Cum să-ți iasă blatul pufos, cu rețeta asta nu dai greș!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…