Ipoteză uluitoare! Scenariul care aruncă în aer cazul de dopaj al Simonei Halep. Cum ar fi ajuns să fie testată pozitiv

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Scenariul care arunca in aer cazul de dopaj al Simonei Halep

Pe zi ce trece ies la iveală noi detalii din cazul de dopaj al Simonei Halep. În timp ce sportiva a apelat la o echipă de avocați pentru a-și dovedi nevinovăția în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a apărut un nou scenariu legat de felul în care substanța Roxadustat ar fi putut ajunge în sângele Simonei.

Noi detalii din cazul de dopaj al Simonei Halep

Simona Halep traversează cea mai dificilă perioadă a carierei sale sportive. A trecut o săptămână de când fostul număr 1 mondial a primit vestea că a fost depistată pozitiv la un test anti-doping efectuat vara aceasta. Pentru ea a început cel mai dificil meci al carierei, așa cum ea însăși a descris situația. Sportiva luptă să își facă dreptate și să demonstreze că nu a luat cu bună știință nicio substanță interzisă.

De când s-a aflat despre presupusul dopaj, au fost avansate numeroase teorii cu privire la modul în care substanța ar fi putut ajunge în sângele ei. Directorul general al Federație Române de Tenis, Răzvan Itu, are o posibilă explicație pentru testul pozitiv făcut în timpul US Open.

Citește și: Lovitură cruntă pentru Simona Halep! Când ar putea reveni sportiva pe teren, după scandalul de dopaj

„În mod normal, nu poate cineva să-ţi prepare băutura energizantă fără ca tu să ştii, e logic. E greu, dar într-o echipă trebuie să ai încredere. E posibilă şi contaminarea, prin atingerea unui produs… poate fi prin orice mijloace.

De exemplu, când am fost în 2017 sau 2018 în Argentina, acolo carnea de vită e contaminată. Ea conţine deja produse de doping. Chiar mă tot gândeam cum argentinienii pot alerga atât de mult fără să obosească. De aceea, nouă ni s-a spus atunci să evităm această carne de vită sau porc, pentru că ea conţine elemente care îţi dau putere“, a spus Răzvan Itu, potrivit Adevărul.

Scenariul care arunca in aer cazul de dopaj al Simonei Halep
Simona Halep a participat în luna august la US Open

Când i-ar fi fost administrată substanța

Avocații pe care Simona i-a angajat pentru a-și construi apărarea au refăcut firul evenimentelor din vară și au descoperit momentul în care sportiva ar fi intrat în contact cu substanța interzisă. S-a întâmplat între două teste anti-doping consecutive, pe care le-a făcut la interval de câteva zile.

Vara aceasta, Simona Halep a participat la turneul de la Cincinnati, de la care s-a retras în turul secund. Atunci a fost supusă unui test anti-doping, care a ieșit negativ. Românca a plecat apoi la New York, unde a participat la US Open. Înainte de începerea turneului, a mai fost supusă unui set de analize, însă și acestea au avut rezultat negativ.

Citește și: Răsturnare de situație! Ce descoperire importantă au făcut avocații în cazul de dopaj al Simonei Halep

După primul tur de la US Open, în care Halep a fost învinsă de Daria Snigur, românca a fost testată din nou. Acela a fost testul care a ieșit pozitiv. Avocații au descoperit, așadar, că substanța Roxadustat a ajuns în sângele Simonei în intervalul de câteva zile dintre al doilea și al treilea test, adică după debutul open-ului american.

Roxadustat se află pe lista substanțelor interzise, deoarece conține eritropoetină, un hormon care stimulează producția de celule roșii ale sângelui, fapt care ar ajuta la oxigenarea mai bună a corpului și, implicit, la atingerea unui nivel de anduranță crescut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…