Irinel Columbeanu, în lacrimi! Irina, fetița lui și a Monicăi Gabor, este campioană la robotică și își dorește să devină medic

Irina Columbeanu își ocupă timpul cu o mulțime de activități
Irinel Columbeanu, în lacrimi! Irina, fetița lui și a Monicăi Gabor, este campioană la robotică și își dorește să devină medic

Irina Columbeanu își face părinții mândri. Adolescenta profită de orice activitate în Statele Unite, astfel că a devenit pasionată de robotică. Recent a participat la un eveniment alături de alți adolescenți care construiesc mașinuțe pentru copiii cu dizabilități. Astfel, Irina a devenit o adevărată campioană la robotică.

Ce își dorește Irina Columbeanu să devină: “Sunt mereu în căutarea unor noi oportunități pentru a-mi spori cunoștințele în domeniu”

Irina Columbeanu își dorește să devină medic cardiolog sau neurochirurg, motiv pentru care în permanență studiază și vrea să aibă cât mai multe cunoștințe în domeniu. Faptul că a creat o mașină pentru persoane cu dizabilități spune că a ajutat-o foarte mult deoarece și-a imaginat că mașina respectivă este pacientul său.

„Îmi doresc să devin medic cardiolog sau neurochirug și, pentru a realiza acest lucru, sunt mereu în căutarea unor noi oportunități pentru a-mi spori cunoștințele în domeniu, pe care sper să le pot folosi pentru a salva vieți. Mă gândeam că mașina pe care o construiam este pacientul meu și cu fiecare pas parcurs îmi imaginam că suntem cu un pas mai aproape pentru a salva o viață. Ceea ce făceam în realitate era ca o operație fictivă”, a spus Irina Columbeanu pentru playtech.ro.

Irinel Columbeanu, în lacrimi de fericire! “Am felicitat-o azi dimineață”

Irinel Columbeanu nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când a văzut imaginile cu fetița lui. Mai mult decât atât, fostul milionar a dezvăluit că Irina deja a promovat examenul teoretic pentru permisul de conducere, astfel că din ianuarie, când va împlini 16 ani, va putea să conducă.

„Pe mine m-a făcut să plâng urmărind cele două filmulețe și faptul că empatizează cu alți copii din comunitate mai puțin norocoși. Am felicitat-o azi dimineață. A fost și la concursuri, se pregătește la școală. Acum e în vacanță, dar are câteva antrenamente pe săptămână. Îi place foarte mult. În România nu avea această preocupare, era mai mult pe partea artistică. De asemenea, a luat sala pentru școala de șoferi, iar în ianuarie, când va împlini și 16 ani, după ziua Monici, va putea și să conducă”, a dezvăluit Irinel Columbeanu.

Cum s-au despărțit Irinel Columbeanu și Monica Gabor

Irinel Columbeanu a scris în cea de-a treia sa carte ce mesaj de adio i-a lăsat Monica Gabor atunci când l-a anunțat că vrea să divorțeze. Potrivit mărturisirilor din carte, Monica a decis să pună capăt mariajului după aventura soțului ei. În mesaj, actuala lui Mr Pink i-a transmis că nu dorește scandal și vrea să rămână în relații bune. De asemenea, i-a mărturisit că îi este recunoscătoare pentru ajutorul pe care i l-a oferit.

6.3 6 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.