Iubitul meu m-a dat afară din casă. Nu e locuința lui, stăteam cu chirie amândoi, dar mi-a zis că nu se mai regăsește în relația asta

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Iubitul meu m-a dat afară din casă

După cinci ani de relație, din care doi ani am locuit împreună, am ajuns la capăt. Iubitul meu m-a dat afară din casă. Chiar dacă plăteam pe din două chiria, el spune că nu se mai regăsește în relația asta și a decis că eu ar trebui să plec. Desigur, are o oarecare logică, pentru că eu mai am o locuință. Dar pentru că e un apartament mare, cu trei camere, în zona centrală a orașului, am decis să-l dau în chirie, iar din banii aceia eu îmi plăteam jumătate din chiria noastră. Și mai rămâneam și cu bani.

Doar că acum, apartamentul meu este închiriat, iar eu nu am unde să merg. Contractul mai este până la finalul anului. Acum îmi caut o locuință, iar între timp, stau la o prietenă, Acasă nu am cum să merg, deoarece ai mei locuiesc la țară și asta ar însemna să fac naveta. Ceea ce este imposibil.

Nu m-am așteptat la asta din partea lui. Dar acum înțeleg cât de frustrat era și cât de multă ură a adunat în sufletul lui. Mereu mă simțeam de parcă mă invidiază pentru că părinții mei m-au susținut mereu și m-au ajutat, indiferent ce am decis.

Părinții mei sunt cei mai buni prieteni ai mei. El, în schimb, nici cu fratele lui nu se poate înțelege, iar părinții lui au o problemă cu alcoolul. Acesta este motivul pentru care el nu mai vorbește cu ei de ani de zile. Însă fratele lui e supărat pe el din cauza asta. Fratele lui își mai ajută părinții, dar el niciodată. Nici pe fratele lui nu a vrut să-l ajute să meargă să ia de la curier un pachet. A spus că trebuia să se organizeze mai bine și să nu-i facă lui nimeni program.

Iubitul meu m-a dat afară din casă

Am avut multe discuții pe tema asta și i-am spus că e egoist. Dar el mi-a răspuns mereu că el nu se bazează decât pe el însuși și că nu vrea ca alții să profite de el.

În fine, în relația noastră eu am fost cea care a cedat mereu. L-am acceptat cu toate defectele lui, pentru că așa mi s-a părut că e firesc. Când accepți un om, îl iei cu toate, bune și rele. Tot nu a fost suficient. Nu am reșit să înțeleg ce l-a determinat. Mi-a spus direct că nu se mai regăsește în relația asta și că vrea să plec. Efectiv, iubitul meu m-a dat afară din casă.

Acum aștept să-mi revin, ca să pot analiza cu mintea mai limpede toată situația. Deocamdată sunt sub efectul șocului pe care l-am suferit. Nu știu unde am greșit față de el. Nu îmi dau seama ce l-a îndepărtat așa de mine, pentru că nu au fost semne înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…