Încerc mereu să mă gândesc că fiecare persoană are defectele sale și nu există perfecțiune, indiferent cât de mult am căuta ca lucrurile și oamenii din viața noastră să fie ca la carte. Dar cu toate astea, oricât m-aș concentra pe partea pozitivă, ies la iveală, când îmi e lumea mai dragă, niște aspecte care mă deranjează enorm. Iubitul meu se supără din orice, îmi dă impresia că este un copil cu trup de adult.
Suntem de doi ani împreună, dar simt că mă lasă nervii
M-a cucerit cu perseverența lui. Adevărul este că până să ieșim la o întâlnire, Costi mi-a tot scris vreme de câteva luni. În cele din urmă am acceptat invitația lui, gândindu-mă că este un bărbat cu bun simț, drăguț și cu multă iubire de oferit. Nu regret nicio secundă alegerea făcută, însă sunt momente când efectiv mă scoate din sărite.
Suntem deja de doi ani împreună, timp în care ne-am apropiat destul de mult, așa că pot să spun că i-am descoperit și părțile mai puțin plăcute. Știu că nu există om perfect, dar sunt de părere că ține de noi să îmbunătățim anumite obiceiuri sau trăsături de caracter, dacă ele deranjează persoana iubită sau afectează într-un fel relația.
Și, deși, am încercat să vorbesc cu el în nenumărate rânduri să-i explic ce nu mi se pare ok la comportamentul lui, ajungem mai mereu în aceeași situație. Uneori, mă minunez cum o persoană de 35 de ani se poate comporta așa.
Înțeleg că fiecare om are defectele sale, dar trebuie să existe anumite limite
Sunt conștientă că fiecare le avem pe ale noastre, minusuri și plusuri, dar totuși cred că ar trebui să existe anumite limite de bun simț. Zilele trecute, am ieșit la restaurant alături de un alt cuplu, iar la un moment dat situația a luat o întorsătură neplăcută.
Băieții au început să se laude cu banii pe care îi câștigă, iar al meu s-a supărat când prietenul nostru i-a zis în glumă că mai are până să ajungă la nivelul lui. Fără să stea la discuții, s-a ridicat de la masă și a plecat. M-a lăsat singură la restaurant, deși am plecat împreună de acasă și am stabilit că vom petrece o seară în oraș, alături de celălalt cuplu. A fost o glumă nevinovată, dar el s-a simțit atât de rănit în orgoliu încât a plecat.
Iubitul meu se supără din orice. I-am zis că ar trebui să-și vindece părțile rănite
Și asta nu a fost prima dată când a procedat așa. Astfel de momente au mai avut loc prin vacanțe sau chiar la întâlnirile cu familiile noastre. Iubitul meu se supără din orice, cel puțin mie nu nu se pare că are un motiv întemeiat și părăsește încăperea fără să stea pe gânduri, fără să se gândească cum mă simt eu când el procedează așa.
Înțeleg că a avut parte de niște momente delicate în copilărie, când părinții aveau mari așteptări de la el și era certat din orice, dar trebuie să facă cumva să-și vindece rănile, pentru că ne afectează pe noi în prezent.
Uneori, când mai avem o discuție în contradictoriu, care totuși nu are la bază vreun motiv serios, el nu mai vorbește cu mine cu zilele. În zadar încerc să mă apropii de el, că închide toate ușile și impune distanță. Chiar nu știu cum să mai procedez cu el. Îmi doresc un partener lângă mine, cu care să fac echipă, să pot discuta despre orice subiect, nu să stau cu teama că oricând se poate supăra fără motiv și poate pleca.
