Larisa Popa, din ce în ce mai îndrăzneață după plecarea de la Pescobar. A apărut așa pe internet și a încins butonul de like

Iată cum s-a fotografiat șatena!

De mai mulți ani, Larisa Popa era manager la Taverna Racilor, dar, de curând, și-a luat inima în dinți și a demisionat. După plecarea de la Pescobar, șatena pare că a înflorit. Chiar de curând, ea s-a pozat în costum de baie și a încins imaginația urmașilor lui Adam. Iată cât de bine arată fosta angajată a celebrului restaurant din Herăstrău!

Larisa Popa și-a etalat trupul de invidiat, spre deliciul bărbaților

Larisa Popa a devenit cunoscută datorită aparițiilor lui Pescobar sau Paul Nicolau, pe numele său real, în mediul online. Multă vreme, internauții chiar au crezut că cei doi formează un cuplu, dar aceste zvonuri s-au dovedit a fi false.

De curând, însă, mâna dreaptă a patronului de la Taverna Racilor a anunțat că demisionează. ”Larisa a lui Pescobar nu mai este, este doar Larisa.

Larisa, șefa la raci, șefa la homari, la orice nu mai este, doar Larisa sunt.(…) Am fost cea mai tare manageră de la Pescobar, corect.”, a precizat, printre altele, tânăra.

Larisa Popa, din ce in ce mai indrăzneata dupa plecarea de la Pescobar 1
Larisa Popa

A îmbrăcat un costum de baie minuscul

Acum, Larisa Popa este extrem de activă pe rețelele sociale și, din câte se poate vedea, devine pe zi ce trece din ce în ce mai îndrăzneață atunci când vine vorba de ținutele vestimentare pe care le îmbracă.

De curând, șatena a mers la plajă în Dubai și a atras toate privirile datorită costumului de baie minuscul pe care l-a purtat. Format din două piese, de culoare castaniu, acesta i-a pus în valoare formele generoase.

Fanii nu s-au putut abține și au complimentat-o imediat pe fosta angajată a lui Pescobar. ”Ești foarte frumoasă, Lari”, a scris un utilizator Instagram.

Citește și Ce i-a transmis Larisa Popa lui Pescobar, după demisia de la Taverna Racilor. A făcut totul public!

Adevăratul motiv pentru care și-a dat demisia de la Taverna Racilor

După ce și-a anunțat plecarea de la Pescobar, răutăcioșii au început să speculeze pe această temă.

S-a spus că tânăra și-ar fi găsit un afacerist putred de bogat în Dubai sau că s-ar fi certat cu Paul Nicolau.

Care este, de fapt, adevăratul motiv al demisiei sale? Iată ce a declarat Larisa Popa în cadrul unui podcast.

”Eu am avut idei de a pleca, în momentul în care mă simțeam foarte epuizată, adică simțeam că am clacat, simțeam că nu mai aveam timp pentru mine deloc.

În ultimii aproape doi ani, nu am avut viață personală, dar nu condamn pe nimeni”, a dezvăluit aceasta.

Citește și Cum arăta Larisa Popa, înainte de operațiile estetice. Cu greu o recunoști! După demisia de la Pescobar, vrea să-și facă o nouă intervenție!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
7 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *