Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022. Ce nu este bine să faci sub nicio formă

Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022

Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022. Conform calendarului ortodox, pe data de 1 august începe Postul Adormirii Micii Domnului. Astfel că, ultima zi în care credincioșii pot mânca de dulce este 31 iulie. Apoi urmează un post care ține până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august.

Lăsata Secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului 2022

Lăsata Secului simbolizează ultima zi înaintea unui post. De această dată este vorba despre postul care ține 15 zile, înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Acest post este cel pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ținut înainte să moară.

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători pe care creștinii o celebrează în fiecare an. În data de 15 august, se spune că Fecioara Maria a urcat la cer pentru a fi alături de fiul său. Moartea celei care l-a născut pe Mântuitor a căpătat o semnificație importantă în toată Europa și nu numai.

Astfel, începând cu data de 1 august, până pe data de 14 august, inclusiv, nu se mănâncă lapte, ouă carne sau brânză, excepție făcând zilele în care este dezlegare la pește. De exemplu, pe 6 august se sărbătorește Schimbarea la Față. În această zi cei care țin post primesc dezlegare la pește și vin.

Tradiții de Lăsata Secului

Tradiția spune că în această zi este bine să se facă o masă festivă, în jurul căreia se adună toată familia. Tradițiile variază în funcție de fiecare zonă geografică a țării.

  • În Bărăgan, se spune că de Lăsata Secului trebuie să se strângă toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă. Acestea trebuie să fie aruncate afară spre răsărit, a doua zi.
  • În Covasna, cu ocazia acestei sărbători se respectă un obicei care are legătură cu focul purificator. După ce se lasă seara, se aprinde focul pe dealuri. Se spune că acest obicei purifică totul în jur și are rolul de a alunga spiritele rele.
  • De asemenea, vasele în care s-a gătit de Lăsatul Secului trebuie să fie puse cu gura în jos. Nu trebuie pus sub nicio formă cu gura în sus, astfel spiritele rele care ajung în casă, nu vor intra în ele.

Ce nu este bine să faci sub nicio formă pe toată durata postului Adormirii Maicii Domnului 2022

– În Postul Sfintei Marii nu se fac nunți, botezuri și cumetrii;
– În Postul Sfintei Marii credincioșii nu trebuie să dea petreceri si să danseze;
– În Postul Sfintei Marii nu se bea alcool și nu se fumează;
– În postul Sfintei Marii sunt interzise relațiile intime;

Citește și postul Sfintei Marii 2022. Când începe și ce alimente poți consuma în Postul Adormirii Maicii Domnului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…