Laurențiu Cazan s-a intersectat, de-a lungul carierei de muzician, cu numeroși artiști valoroși, inclusiv cu Christina Aguilera, vestita cântăreață de talie internațională. Avea doar 17 ani, în 1997, când ea și-a încercat norocul la Festivalul ”Cerbul de Aur” din Brașov. Laurențiu Cazan ne-a povestit, în interviul exclusiv pentru ego.ro, despre întâlnirea de neuitat cu Christina, alături de care s-a și fotografiat în culisele festivalului, poză pe care o păstrează cu drag, în albumul cu amintiri: ”Am fost singurul care o încuraja, nimeni nu o băga în seamă”.
Laurențiu Cazan era ferm convins că ea va câștiga Trofeul ”Cerbul de Aur”
Laurențiu Cazan a fost fascinat din start de vocea solistei Christina Aguilera, care, în 1997, s-a numărat printre concurentele Festivalului ”Cerbul de Aur”. Însă, nimeni nu a crezut în talentul ei vocal. Nici ziariștii, care i-au făcut zile fripte, pe toată perioada șederii ei în România, și nici juriul. Laurențiu a fost singurul care a încurajat-o și care a fost ferm convins că va ajunge una dintre cele mai bune voci ale Americii. Artistul român ne-a povestit, în exclusivitate pentru ego.ro, despre această întâlnire cu Aguilera, vedeta care, între timp, a devenit milionară în dolari, din vânzarea albumelor.
”În 1997 era foarte multă presă la festival, inclusiv din străinătate, te asaltau ziariștii, nu aveai timp să te oprești ca să vorbești cu toți, să mai spui una-alta. Când am fost întrebat cine cred că va câștiga ediția competiției muzicale, am răspuns pe loc: ”Christina Aguilera!”.
De necrezut, prin câte a trecut Christina la Brașov!
Deși Laurențiu Cazan a pariat pe talentul micuței artiste cu voce de aur, Christina a trecut neobservată de juriu.
”Din păcate, nu doar că nu a câștigat trofeul, dar nu a luat niciun premiu. Ciudat este că, în juriul Festivalului ”Cerbul de Aur”, erau și foarte mulți compozitori străini, americani, germani, și, cu toate acestea, nimeni nu a crezut în talentul ei. Ei aveau cumva dreptate, îmi tot spuneau că face prea multă improvizație pe voce. Dar, avea doar 17 ani…
Mulți dintre ziariști au jignit-o, și-au bătut efectiv joc de ea. Le-am și zis: ”Greșiți! Ce o să spuneți dacă, peste vreo doi ani, și chiar am zis cifra asta, va fi o mare stea?”. Credeau că, eu fiind și cetățean olandez, o laud pentru că îi iubesc pe americani. Am fost singurul care stătea zilnic de vorbă cu Christina, care o încuraja, nimeni în afară de mine nu are nicio poză cu ea, de la Brașov, pentru că nimeni nu o băga în seamă. Îi și spuneam impresarului ei: ”Ai venit cu fetița asta, îți dai seama ce talent e? În doi ani o să ajungă o mare vedetă a Americii”.
”Cred că am fost printre primii care i-au cumpărat albumul de debut!”
Laurențiu a anticipat că solista va deveni un nume valoros. Și, da, succesul a venit, așa cum și el a intuit, după exact doi ani.
”Știu că acum sună, așa, ca o laudă. Nu sunt proroc și nici Mama Omida, dar am avut dreptate, am crezut în talentul ei și a ajuns star! Doamne, cum putea să cânte, ce voce! Și, așa cum am zis, așa s-a și întâmplat. După doi ani, pe când mă aflam la niște prieteni din Timișoara, intru pe ușă și aud la televizor ”Thank you, Christina Aguilera!”. Când mă uit mai bine, era invitata lui Larry King, la CNN. Apoi, după ce am plecat în Olanda, m-am dus la cel mai mare centru muzical și l-am întrebat pe șeful magazinului dacă are albumul Christinei Aguilera. A căutat prin în magazie, a adus din spate albumul ei, îl primise recent, și l-a pus în vitrină. Cred că sunt printre primii care i-au cumpărat albumul de debut”.
”Era micuță, nu era vreo divă!”
Întrebat de reporterii ego.ro dacă a mai păstrat legătura cu artista, Laurențiu Cazan ne-a declarat, cu regret.
”După ce s-a întors în America, am vorbit mai mult cu mama ei, Maria, era pianistă, dar și cu sora ei, cu Rachel, pe ele le mai întrebam despre Christina. Erau niște probleme acolo, așa că m-am retras. Tatăl ei nu este de fapt tatăl ei biologic, am vorbit și cu el puțin. Acum, ea este la nivelul la care este, este înconjurată de o armată de oameni, nu am vrut să o deranjez. Între noi nu a fost o poveste de dragoste, ea avea doar 17 ani. Mi-era dragă, așa, ca artistă. Era micuță, nu era o divă, era o drăguțică, eram impresionat de cum cânta, nu era lansată atunci. Mă și gândeam: ”Doamne, de unde are forță, de unde așa voce, dintr-un trup firav?”.
”Olandezii cred că noi, românii, suntem coborâți din copac. Așa ne-au prezentat alții, nu e vina lor”
Artistul și-a continuat povestea despre marele festival, la care a participat, dar ne-a vorbit și despre perioada în care a locuit în Olanda.
”La acea ediție a Festivalului ”Cerbul de Aur” eu am susținut un recital alături de Trupa ”Sfinx Experience”, iar pe marea scenă au mai cântat și alți artiști, inclusiv Tom Jones. Când am filmat în Amsterdam și le-am arătat înregistrările de la ”Cerbul de Aur”, cu atâtea vedete internaționale, se uitau așa cam ciudat la mine. Olandezii cred că noi, românii, suntem coborâți din copac. Așa ne-au prezentat alții, nu e vina lor.
Am locuit în Olanda și pot spune că lucruri bune și rele sunt peste tot, doar procentul diferă. Eu, personal, nu am avut probleme, în sensul că de ce sunt român, dimpotrivă, am fost foarte respectat. Și vin cu dovezi, ca să întăresc aceste afirmații, nu cu povești. O să realizez la un moment dat un documentar cu activitatea mea de acolo, cu interviurile pe care le-am dat la tv și la radio, dar și în reviste. În plus, am susținut spectacole pe marile stadioane, cu 50.000 de spectatori. Presa mi-a făcut o mare promovare, în Olanda, eram mândria lor”.
Laurențiu i-a acompaniat la chitară pe Romica Puceanu și pe Aurelian Andreescu, fără repetiții: ”M-am trezit cu ei pe scenă!”
Laurențiu are amintiri de neuitat și cu doi artiști români, Romica Puceanu și Aurelian Andreescu.
”Romica Puceanu a fost o doamnă a muzicii lăutărești, pe bună dreptate. Prin 1984 am fost angajat vreo 2-3 luni la Teatrul ”Constantin Tănase”, ca instrumentist, nu ca solist. M-am supărat pe conducerea de atunci, că nu a vrut să mă angajeze ca solist, dar am zis să fac un compromis, pentru a avea buletin de București. Îi acompaniam pe alții, așa au fost vremurile. Într-o zi, ne-am trezit pe scenă cu Romica Puceanu. Am rămas înmărmurit, noroc că îi știam repertoriul și tonalitățile, studiasem mult și muzica lăutărească. A intrat și a zis: ”Sol major, mamă!”.
Lăutarii nu fac repetiții între ei, cântă din prima. Pot spune că a avut curaj, căci noi nu cântam lăutărie. A fost însă încântată. Un an de zile mă tot suna să merg cu ea în turneu, în America. Poate că m-aș fi dus, dacă nu mă lua Mișu Cernea să cânt cu ei în ”Sfinx Experience”.
Solistul mai are însă o amintire la fel de dragă, și cu la fel de multe emoții, și cu Aurelian Andreescu.
”Mi-a mai făcut cineva figura asta să urce pe scenă fără să ne fi întâlnit vreodată. În 1981, cântam cu trupa ”Litoral”, aveam un concert la Sala Sporturilor. Ne pomenim cu Aurelian Andreescu pe scenă. Intră și zice: ”Si bemol major!”. Îi știam piesa care urma, nu era grea ca armonie, dar cât curaj a avut să intre, așa, fără repetiții. Eu n-aș avea. Dar, ei au fost nume mari, au fost iubiți…”.
Comments
un comentariu de om educat
Mi-aduc aminte de piesa compusă și interpretată la Eurovision – a fost cea mai frumoasă piesă din tot concursul! Îi doresc sănătate și succes!