Locul din lume unde se află Grădina Edenului. Aici au trăit Adam și Eva, descoperirea făcută de cercetători

Concluzia la care au ajuns cercetătorii.
Locul din lume unde se află Grădina Edenului. Aici au trăit Adam și Eva, descoperirea făcută de cercetători

Grădina Edenului, locul paradisiac descris în Biblie, în Cartea Genezei, unde au trăit Adam și Eva după ce au fost creați de Dumnezeu, a fascinat omenirea de-a lungul secolelor. Descrierea acestui loc idilic a generat numeroase dezbateri în căutarea rămășițelor sale sau a locului în care s-ar fi aflat. Indicii despre existența Grădinii Edenului ar exista, potrivit cercetătorilor. Iată, așadar, în ce colț al lumii s-ar afla aceasta.

Locul din lume unde se află Grădina Edenului

Blbilia spune că după ce Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, i-a așezat într-un loc ideal pentru ei, denumit Grădina Edenului. O locație paradisică, cu pomi fructiferi, flori frumoase, râuri și animale sălbatice. În mijlocul grădinii se afla Pomul Cunoașterii Binelui și Răului, al cărui fruct – mărul – a fost mâncat de Adam și Eva, încălcând astfel porunca lui Dumnezeu de a nu se înfrupta din acel copac. După ce au păcătuit, Adam și Eva au fost alungați pentru totdeauna din Rai.

Așezarea acestui loc minunat rămâne și astăzi un subiect controversat. În Geneză 2:8-15 este amintită locația exactă a Grădinii Edenului:

”Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Un râu ieşea din Eden şi uda grădina, şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.

Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.

Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.

Numele celui de al treilea este Hidechel. El curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.

Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

Citește și: Orașul din lume în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc de fapt oamenii aici

Locul din lume unde se află Grădina Edenului
Locul din lume unde se află Grădina Edenului

Unde s-ar afla, de fapt, „Raiul pe Pământ”

Cel mai important indiciu din Geneză este existența râurilor Tigru și Eufrat, ceea ce înseamnă că locația Grădinii Raiului este undeva în Orientul Mijlociu, cel mai probabil în Irak.

Deși celelalte două râuri menționate rămân neidentificate, există câteva ipoteze în acest sens. Ghihonul este asociat cu pământul lui Cuș, care se găsește în nord-estul Golfului Persic.

Citește și: Așa arată cel mai îngust oraș din lume. Zici ești într-o lume fantastică. E uluitor

Dacă ținem cont de aceste indicii geografice, putem concluziona că Grădina Edenului se găsea undeva în Mesopotamia.

Cercetătorii au descoperit că în jurul anului 8.000 î.Hr., nivelul oceanelor era în creștere. Se pare că lângă intrarea în Golful Persic a râurilor Tigru și Eufrat s-au descoperit urme geologice a două râuri fosilizate, indiciu care a dus la teoria conform căreia ar fi fost vorba chiar de râurile Pison și Gihon.

Potrivit acestei teorii, Grădina Edenului ar fi fost o vale fertilă poziționată în locul unde se află astăzi Golful Persic. Valea ar fi fost inundată când mările au trecut peste nivelul celei mai joase trecători din munții situați în apropierea strâmtorii Ormuz.

Unii arheologi susțin că locul de unde au fost alungați Adam și Eva de către Dumnezeu s-ar afla la capul Golfului Persic, unde râurile Tigru și Eufrat se varsă în mare. Specialiștii consideră că râul Gihon ar corespunde cu râul Al-Qurnah din Irak, iar Pison ar corespunde cu sistemul de râuri Hafar Al-Batin.

În urmă cu aproximativ 2500 – 3000 de ani, scăldau partea secată acum a Peninsulei Arabice.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Oana Ioniță încă se luptă cu fostul soț pentru a stabili domiciliul băiatului la ea
7 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Imagini INTERZISE cu Simona Halep! Așa arăta înainte să-și micșoreze sânii, pozele sunt indecente
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise pe care le-a făcut publice...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Anunțul făcut de artista noastră, la nici un an de la căsătorie: "E foarte greu....
Wow, ce casă frumoasă are Marina Voica la Breaza! 'Curtea arată ca la Versailles!' FOTO
S-a rupt lanțul de iubire între Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță! „Când cineva îți dă...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Erika Isac, filmată FĂRĂ machiaj! Cum ARATĂ cu adevărat fața artistei
Veți scăpa de depresii sau gânduri negative dacă urmați sfaturile astrelor. Zodiile cele mai fericite...
Organele sensibile in functie de zodie si cum puteti deveni de neinvins
Capitole noi pentru patru zodii: Traiectoria astrală favorabilă pentru patru zodii și impactul asupra Săgetătorilor
Ce se întâmplă cu emisiunea „Poftiți pe la noi”, după ce a fost scoasă din...
Iulia Vântur, reacție inedită după ce iubitul ei, Salman Khan, a fost fotografiat în India...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *