Maria Ilioiu, fosta ispită din emisiunea „Insula Iubirii” de pe Antena 1, a încercat să se sinucidă! Vedeta a postat un mesaj tulburător pe rețele de socializare, iar acesta îi vizează pe șefii emisiunii în care a participat. Ce a transmis aceasta, înainte de a ajunge pe patul de spital?
Celebra ispită de la Insula Iubirii, Maria Ilioiu, trece printr-o perioadă grea din punct de vedere psihologic. În ultimele luni, aceasta a fost ținta unor atacuri josnice, în urma cărora a fost umilită public. Vinovați pentru acest lucru ar fi șefii producției de pe Antena 1, cărora li se adresează și mesajul postat de vedetă pe rețelele sociale.
„Am avut foarte supărări în viața asta. Vorbesc foarte greu, pentru că am luat pastile. Sper că am luat destule, mi s-a luat de mizeriile vieții. Antena 1, Insula Iubirii, m-a denigrat și am fost pusă în niște ipostaze cum n-am fost pusă niciodată. Am fost umilită, înjosită, denigrată, dacă ați ști voi prin câte am trecut la filmări și câte mizerii mi-au făcut. N-am putut să spun. Nu mai am putere să vorbesc, mă simt moleșită. Mă simt așa de peste 2 luni de zile, sufăr de depresie cu anxietate”, a scris Maria pe internet, spre stupoarea urmăritorilor săi.
Ispita și-a continuat mesajul sub formă de sfat pentru cei care o urmăresc. Ea a mai adăugat că greutățile din din viața ei de până acum, cumulate cu întâmplările din ultima perioadă, au dus-o la capătul puterilor. Maria Ilioiu i-a menționat pe părinții ei, cărora le mulțumește pentru tot ce au făcut pentru ea. A adăugat și detalii despre procesul în care se află cu persoanele responsabile de problemele ei faciale. Potrivit acesteia, totul bate pasul pe loc.
„Nu vă luați după mine, vă rog, nu vă luați, viața este frumoasă. Nu vă lăsați să cădeți, fiți psihopați, încercați să nu aveți empatie, pentru că veți suferi. Mie mi-a păsat foarte mult de oamenii din jur, de părinții mei de care, nu știu, tata mi-a dat tot ce a avut el mai bun. Eu nu pot să-l răsplătesc pentru că am intrat în depresie de 2 luni de zile. Se numește tulburare afectivă. M-am luptat cu procesele, să încerc să-mi fac și eu dreptate aici la față. Dar viața este prea mizerabilă și nu prea am putut să-mi fac dreptate. Au fost foarte multe și mi-a fost foarte greu 2 luni de zile”, a mai spus fosta ispită.
Vedeta a mai mărturisit că nu a cerut ajutor specializat, deși în mesajul ei a menționat despre unele tulburări d eordin psihic, pentru care ar trebui să urmeze un tratament. Singurul sprijin pe care îl are în viață este iubitul său cu care este împreunî de 7 ani, însă spune despre relația cu acesta că ar fi toxică.
„Mă simt mai bine acum că vorbesc, aveam anxietăți, îmi era frică să ies pe afară, m-am izolat. Intrați pe YouTube și interesați-vă să vedeți ce înseamnă depresia și cât de periculoasă este. Vina mea este că n-am apelat aproape la nimeni să mă salveze, să încerce să mă ajute. Am apleat la iubitul meu pe care îl am de 7 ani, o relație toxică. Ce să zic, mama a încercat să mă facă să văd lucrurile bune, dar depresia sau afecțiunea psihică, stresul post-traumatic te afectează maxim”, a continuat fosta ispită.
Pe măsură ce vorbea, Maria a simțit că o ia amețeala, cauza fiind chiar pastilele pe care le-a ingerat într-un număr mult prea mare. Vorbele nu i-au mai ieșit așa cum și-ar fi dorit și a început să se simtă tot mai rău. Totuși, a continuat să își povestească traumele. Vedeta a crezut că va trece peste toate problemele, însă nu a reușit, și deși nu s-a gândit niciodată la moarte ca la o soluție salvatoare, se pare că aceasta a devenit singura variantă pe care a găsit-o potrivită.
„Am o peliculă pe creier pe care nu pot să o scot și pe care nu pot să o dau la o parte și să încep să mă bucur de viață. Nu mai a, putere și e vina mea, pentru că 2 luni de zile a fost foarte greu, pentru că n-am mai putut să mă mai ocup de mine și nu mai simt că am capacitatea să am grijă de mine atât de mult. Stres a acumulat creierul meu din toate părțile. Nu știu cât veți înțelege, pentru că dacă eram mai bine, aș fi vorbit mai coerent, dar m-am lăsat. Am zis că o să treacă, m-am interesat despre boli, le-am atras, frumoșii mei. Încep să amețesc, m-am tot gândit… vai, nu mai pot să vorbesc de la pastile, am luat foarte multe, nu am vrut niciodată să mor, am fost cel mai pozitiv om, până am întâlnit un om care era negativist și mi-a tras totul negativ asupra mea, iar eu nu mai pot acum să trec peste. Am fost un om independent, am vândut o casă…”, a mărturisit Maria Ilioiu pe internet.
După ce Maria Ilioiu a făcut postările respective pe rețelele de socializare, a fost găsită într-o stare gravă chiar de către iubitul ei, care a anunțat salvarea. Nicoleta Dragne a văzut postările fostei ispite și a rugat-o pe Lolrelai, prietena ei, să meargă rapid la locuința Mariei. Odată ajunsă acolo, a aflat că Maria se afla, deja, într-o unitate medicală și primește îngrijiri.
„Am ajuns la Maria, nu mai este acasă, a ajuns la spital. Momentan este sub supraveghere medicală, este alături de mama ei. Am luat legătura și cu iubitul ei. Cam astea sunt noutățile. A venit salvarea, el a sunat-o pe mama ei și salvarea ulterior și acum este la spital. Am înțeles că a venit salvarea destul de repede și că să sperăm că nu va fi nimic grav. Ideea este că opinia publică de multe ori poate să ducă și la așa ceva. Mai ales când ești într-o perioadă mai sensibilă. Știu că a fost bombardată cu mesaje după ultima ieșire a ei de la TV și cred că ar trebui să fim mai atenți când aruncăm cu ură în ceilalți”, a spus Lolrelai pe internet.