Maria Folea, astăzi medic psihiatru în vârstă de 44 de ani, rupe tăcerea la aproape trei decenii de la prima întâlnire cu Robert Lupu, bărbatul care avea să șocheze România după asasinarea Teodorei Marcu. Întoarsă în timp, Maria povestește cum, în 1995, pe când era elevă de 15 ani, a fost abordată la poarta liceului cu un buchet de flori și câteva complimente. „Așa agăța copile”, spune ea. Nu existau filtre la intrare, iar studentul de 20 de ani devenise o prezență constantă pe coridoarele școlii. Totul a părut inocent până când atenția s-a transformat în control: telefoane permanente, întrebări insistente și primele episoade de violență.
Iadul trăit în adolescență
Un deceniu mai târziu, cifrele arătau clar teroarea: 10 agresiuni fizice în 12 ani.
„Îmi trăgea palme și îmi spunea că «asta nu e bătaie; bătaie e când ajungi la spital»”, mărturisește Maria.
De fiecare dată urma un buchet nou și scuzele clasice menite să șubrezească orice urmă de rezistență psihologică.
Dacă loviturile puteau fi mascate, tacticile de manipulare se prelungeau zi și noapte. Bete ude de chibrit strecurate în yală, siguranțe scoase de pe scară, amenințări voalate că îi va spune tatălui ei unde se află – toate menite să-i submineze liniștea.
„Mi-era mai frică de mintea lui decât de palmele lui”, admite astăzi fosta soție.
În paralel, Robert Lupu își justifica acțiunile prin promisiuni de schimbare, doar pentru a reveni cu și mai multă furie când tânăra încerca să rupă relația.
Punctul culminant a venit atunci când Maria a primit o cană de cafea la o discuție de „împăcare”. Când a dus-o la buze, brusc, el i-a smuls recipientul și l-a golit dintr-o sorbitură. La câteva clipe a mărturisit: „Aia era pentru tine. Zece comprimate de diazepam.” Urmările? Vărsături violente, ambulanță și diagnostic de intoxicație severă – prima dovadă că instinctul ei de autoconservare o salvase.
Amenințări fără sfârșit și ordinul de protecție imaginar
De fiecare dată când Maria spunea „Sfârșit!”, începea un ciclu de scrisori pline de detalii macabre: cum își va ucide familia, unde îi va ascunde trupul.
„Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea. Îmi povestea cum”, rememorează medicul.
În lipsa legislației moderne privind violența domestică, singura soluție era fuga. A reușit să se rupă definitiv abia după 12 ani de coșmar, dar frica nu dispăruse.
Anii au trecut, iar Robert Lupu i-a reapărut în viață sub un nume fals, programând o consultație la cabinetul ei.
„Când asistenta a rostit «domnul Lupu», mi-au cedat genunchii. Am jucat rolul medicului impecabil, dar acasă am început să tremur”, mărturisește Maria.
Psihologii explică acest fenomen drept „retraumatizare”, reacția intensă la reîntâlnirea cu agresorul.
Crimele din 2025 și eliberarea prin moartea agresorului
Pe 31 mai 2025, România a fost zguduită: Teodora Marcu, 23 ani, însărcinată și mamă a unei fetițe de trei ani, a fost împușcată mortal pe o trecere de pietoni din Cosmopolis. Făptașul – același Robert Lupu. La scurt timp, el s-a sinucis, iar trupul i-a fost incinerat pe 4 iunie. Când Maria a aflat, a simțit cum „i-a căzut o piatră de pe inimă”, deși durerea pentru victima tânără rămâne copleșitoare.
„M-am gândit că eu urmez. Că are o listă și că va veni după mine”, a declarat ea.
Între timp, o altă supraviețuitoare, identificată cu inițialele A.A., a confirmat tiparul obsesiv: taxiuri „întâmplătoare”, presiuni să lucreze în străinătate și amenințări până când a fugit din România.
„Îmi era teamă să nu mă facă să dispar”, a spus tânăra.
Experții în criminologie subliniază că acest caz expune golurile din legislație și nevoia de ordine de protecție aplicabile pe termen lung.
„Avem o combinație toxică de obsesie, acces la arme și lipsa unui sistem coerent de supraveghere”, afirmă prof. dr. Sorin Radu, specialist în criminalistică.
Guvernul a promis modificări urgente, dar familiile victimelor cer acțiuni imediate, nu doar promisiuni.
Concluzie: Lecțiile dure ale unui dosar de violență extremă
Povestea Mariei Folea arată că trauma domestică nu se oprește la ușa victimei; ea reverberează ani la rând și poate culmina cu tragedii publice. Mărturiile dure, tentativa de otrăvire și amenințările cu moartea sunt semnale de alarmă pentru autorități, medici, profesori și societate în ansamblu. În lipsa intervenției timpurii, violența escaladează, iar consecințele pot fi fatale. Cazul Robert Lupu rămâne un exemplu dramatic despre cum abuzul ignorat la timp se transformă în crimă.
