Millie Bobby Brown și Jake Bongiovi au anunțat că au devenit părinți pentru prima dată. Vedeta în vârstă de 21 de ani și soțul ei, în vârstă de 23 de ani, au adoptat o fetiță, făcând public acest moment special pe conturile lor de social media. Anunțul a surprins fanii celor doi și marchează începutul unei noi etape în viața cuplului, care a fost foarte discret în legătură cu viața lor personală până acum. Millie și Jake și-au exprimat bucuria și emoția de a deveni părinți, iar vestea a fost primită cu entuziasm de comunitatea lor online, care urmărește cu interes evoluția relației și carierei lor.
Vedeta a împărtășit vestea pe Instagram, unde a scris:
„Vara aceasta am primit-o pe dulcea noastră fetiță prin adopție. Suntem extrem de încântați să începem acest capitol frumos al vieții de părinți, atât în pace, cât și în intimitate. Și apoi am fost trei”.
Millie Bobby Brown a vorbit anterior despre dorința sa de a avea o familie numeroasă. În martie 2024, actrița declara că își dorește să devină mamă, urmând exemplul mamei și bunicii sale.
„Mama a avut primul copil la 21 de ani, iar tata avea 19 ani. Asta e stilul meu încă dinainte să-l întâlnesc pe Jake. De când eram mică, i-am spus mamei mele: voiam să fiu mamă, exact așa cum a fost ea pentru mine. Și bunica mea a fost o parte importantă din viața mea. Așa că, da… Jake știe cât de important este acest lucru pentru mine. Vreau să mă concentrez și pe carieră, dar consider, de asemenea, că este foarte important să întemeiez o familie. Pentru mine, este un lucru enorm. Jake a spus că nu putem face asta până nu ne căsătorim. Asta a fost dorința lui”, a spus actrița.
Millie a mai explicat că, pentru ea, adopția este la fel de importantă ca a avea propriul copil.
„Îmi doresc foarte mult o familie. Îmi doresc o familie numeroasă. Sunt una dintre patru, el este unul dintre patru. Deci, cu siguranță, este în viitorul nostru. Dar, pentru mine, nu văd a avea propriul copil ca fiind cu adevărat diferit față de adopție”, a mai spus aceasta.
Millie Bobby Brown și Jake Bongiovi s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani și au fost prieteni înainte de a începe o relație. Primele zvonuri despre legătura lor au apărut în iunie 2021. În mai 2024, cei doi s-au căsătorit în mare secret, organizând o ceremonie intimă la Villa Centinale, în Italia, alături de familie și prieteni apropiați. Millie a scris atunci:
„Pentru totdeauna și mereu, soția ta”, în timp ce Jake a adăugat: „Pentru totdeauna și mereu, soțul tău”.
Imaginile de la nuntă arată cuplul schimbând jurăminte sub un arc floral și zâmbind în fața invitaților, alături de tatăl lui Jake, celebrul Jon Bon Jovi.
Fanii au reacționat cu entuziasm la vestea venirii pe lume a fetiței, iar postarea cuplului a adunat peste 2,2 milioane de aprecieri în mai puțin de 24 de ore.