Moşii de Florii 2022, tradiţii şi obiceiuri. Ce este bine să dai de pomană

Sărbătoarea amintește de învierea lui Lazăr din morţi, minune săvârşită de Iisus Hristos pe pământ.
Moşii de Florii 2022, tradiţii şi obiceiuri. Ce este bine să dai de pomană

Moşii de Florii 2022, tradiții și obiceiuri. Moşii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr este pomenită anul acesta pe 16 aprilie, cu doar o săptămână înainte de Paște. Se spune că această sâmbătă este a morților, care vor fi pomeniți în biserici, printr-o slujbă specială oficiată de preoți. Iată ce este bine să dai de pomană în această zi.

Moşii de Florii 2022, tradiții și obiceiuri la români

Sărbătoarea amintește de învierea lui Lazăr din morţi, minune săvârşită de Iisus Hristos pe pământ. Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii au loc înainte de Duminica Floriilor. În această zi, creștinii au câteva obiceiuri pe care le respectă din cele mai vechi timpri. Ce este bine să dai de pomană de Moşii de Florii 2022.

În Sâmbăta lui Lazăr, oamenii aduc la biserică bucate și colivă care vor fi sfințite de preot. Sâmbăta lui Lazăr este ultima sâmbătă din Postul Paştelui în care se face pomenirea morţilor.

Astfel că, oamenii trebuie să dea de pomană alimente de post, fiindcă suntem în Postul Mare al Sfintelor Paşti.

Ce trebuie să conțină pachetul

  • un pahar de colivă pentru pomenirea morților în Sâmbăta lui Lazăr
  • roşii, castraveţi, măsline
  • fructe: banană, măr, portocală.
  • Totodată, în pacheţel se mai pot pune eugenii, napolitane, o sticlă cu băutură răcoritoare, tofu, salată de vinete sau hummus.
  • De asemenea, se poate oferi mazăre cu morcovi, ardei umpluţi cu orez şi ciuperci, sarmale de post, orez cu ciuperci

„Evanghellia relatează că în ajunul intrării Sale în Ierusalim, cu câteva zile înainte de Patimile Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a venit în Betania, chemat fiind de surorile lui Lazăr (prieten al lui Iisus), Marta și Maria. În casa acestora Iisus a fost găzduit de mai multe ori pe timpul activității sale publice.

Lazăr era bolnav, așa că surorile au trimis după Iisus, ca să vină în casa lor și să-l vindece. Dar Lazăr a murit până la venirea lui Iisus, și așa are loc marea minune a învierii lui Lazăr.

Deși mort de patru zile și depus în mormânt, este readus la viață de către Mântuitor. Atunci mulți dintre evreii care se găseau acolo au crezut în El, potrivit orthodoxwiki.org.

Rugăciunea pe care să o rostești în Duminica Floriilor

“Domnului să ne rugăm,

Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi; Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea Sa.

Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, I-a prevestit învierea, Însuţi, Stăpâne, păzeşte-ne şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte-prăznuire.

Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi-au strigat Ţie: osana, apără-ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi, în Hristos Iisus Domnul nostru. Cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin”.

9.3 16 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.