Nu mai folosi naftalină. Ingredientul din bucătărie care te scapă definitiv de molii. Și bunicile foloseau acest truc

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ingredientul din bucătărie care te scapă definitiv de molii

În această perioadă a verii moliile se înmulțesc mult mai repede decât de obicei. Se întâmplă deseori ca ele să își facă loc rapid printre hainele de iarnă, pe care le-ai așezat în dulap. Au nevoie de doar câteva săptămâni pentru a-ți infesta șifonierul și vor ataca hainele tale preferate. Ce să faci ca să scapi rapid de ele?

Ce fel de materiale atacă, de obicei, moliile

În general, moliile preferă țesăturile naturale, cum sunt lâna sau bumbacul, însă atacă și gulerele sau căciulile de blană. Preferă mai ales hainele în care a rămas mirosul de transpirație. Așadar, e foarte important ca înainte să așezi hainele în dulap, să le speli. Paltoanele și îmbrăcămintea groasă este indicat să le duci la o curățătorie chimică, pentru a te asigura că nu sunt infestate cu ouă de molii. Se recomandă și ca ori de câte ori faci curat în cameră, aspiră și rafturile cu haine pe care le porți mai rar sau numai pe timpul iernii. Astfel, vei scăpa de ouăle de molii care pot sta trei sau chiar patru săptămâni ascunse printre haine înainte de a ieși din ou.

Cum să scapi rapid de molii. Soluții practice

Știm cu toții că una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de molii este reprezentată de naftalină. Aceasta însă miroase urât, este toxică și în niciun caz nu trebuie să ajungă la îndemâna copiilor. Mai mult decât atât, praful de naftalină decolorează țesăturile, dacă este presărat direct pe haine. În prezent, naftalina nu mai este recomandată decât în cazul în care sunt prea multe molii și nu reușești să scapi de ele cu soluții mai puțin periculoase.

Totodată, insecticidele special concepute împotriva moliilor, sunt eficiente, însă nu se recomandă să fie folosite prea des, mai ales într-o casă cu copii.

Ce poți folosi ca să scapi rapid de molii și să nu-ți pui sănătatea în pericol?

Plantele aromatice s-au dovedit a fi foarte eficiente în astfel de situații. Cele care au parfum persistent, cum sunt levănțica, rozmarinul, menta sau piperul, țin moliile la distanță. Ce ai de făcut? Pune frunze uscate din aceste plante sau boabe de piper proaspete în săculeți din material subțire și așează-i printre haine. Pe lângă faptul că vei ține moliile la distanță, în dulapul tău va fi mereu un parfum deosebit.

Cedrul este, de asemenea, un bun remediu pentru molii

Aroma de cedru acționează rapid împotriva moliilor. Fie că alegi să folosești ulei volatil de cedru sau doar muguri și frunze uscate, parfumul persistent al acestui conifer omoară moliile și larvele acestora. Alături mai poți folosi ace de pin și de brad, iar datorită lor aroma va fi și mai puternică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…