Știu că voi fi pusă la zid pentru ce voi spune acum, dar nu aș putea să afirm altceva decât ceea ce simt. Iar în acest moment simt că nu vreau să fiu mamă. Nu spun că nu voi dori asta nicodată, dar deocamdată nu mă simt pregătită. Am doar 24 de ani. Da, știu că pe vremea părinților sau a bunicilor mei, la vârsta asta erai deja „fată bătrână”. Dar nu putem face comparație între societatea de atunci și cea de acum.
Nu mă simt pregătită, am doar 24 de ani
La 24 de ani, fetele de astăzi sunt încă tinere, încă mai au nevoi să se maturizeze. Iar eu nu fac excepție.
Iubitul meu însă are 34 de ani și este nerăbdător să devină tată. Îmi tot spune că eu sunt femeia vieții lui, că sunt cea pe care a așteptat-o toată viața și că nu își dorește nimic altceva decât să ne petrecem tot restul vieții împrenă și să avem mulți copii. Totul sună foarte frumos, iar eu îl iubsc și vreau să-mi petrec cu el tot restul vieții, dar nu sunt pregătită acum să am un copil.
Nu vreau să fiu mamă
El, de fapt, nu știe cum e să ai un copil. Eu, însă, țin minte de când s-a născut nepoțelul meu. Fratele meu s-a căsătorit acum opt ani și, în primii doi ani, au locuit la părinții noștri, până când au reușit să se redreseze finanicar după un eșec în afaceri și să se mute într-un alt apartament. Dar în acel timp au avut un copil, care plângea noapte de noapte. Eu eram elevă la liceu încă, iar nopțile acelea încă le țin minte. Erau chinuitoare. Nimeni nu dormea în casă când plângea cel mic. Mama se trezea și mergea în camera lor să vadă dacă poate să-i ajute. Trecea prin camera mea, pentru a ajunge în dormitorul lor. Încă mai țin minte cât de mult mă deranjau acele nopți de nesomn. Mi-a afectat întreaga viață, dar nu aveam ce face, pentru că era fratele meu și avea nevoie de ajutor, chiar atunci.
Atunci am aflat că ideea de a avea un copil e foarte frumoasă, e minunat când vezi cupluri cu un copil mic, dar nimeni nu știe ce e dincolo de acea imagine idilică. Nimeni nu știe câte nopți de nesomn duc după ei, câte momente chinuitoare au atunci când plânge și nu știu de ce plânge, când fug cu el la Urgențe panicați că s-a îmbolnăvit copilul. E o responsabilitate fantastic de mare, însă el nu știe aceste lucruri, pentru că nu le-a experimentat. Eu însă a, avut șansa asta și, în momentul de față, pot spune că nu vreau să fiu mamă. Nu mă simt prgătită încă pentru o astfel de responsabilitate. Cel mai probabil voi fi într-o zi, dar acea zi nu a venit încă.
