Mai am foarte puțin timp până mă căsătoresc și am ajuns într-un impas. Nu reușesc nicicum să mă înțeleg cu viitorul meu soț. Avem niște discuții interminabile și nu reușim să cădem de acord cu un lucru despre care eu zic ca nu e foarte important. Nu vreau să îmi schimb numele după căsătorie. Iubitul eu însă spune că pentru el, asta este jignitor.
Nu înțeleg de ce ar trebui să se simtă jignit
Eu nu înțeleg de ce ar trebui să fie jignit, pentru că, la urma urmei, nu contează cum o să scrie la mine în buletin, Mai mult, copiii noștri vor purta numele lui și al meu, iar asta mie mi se pare o formă de respect față de mine și de părinții mei, pentru că eu sunt singură la părinți, iar numele nostru se va pierde. Cel puțin tatăl meu îmi spunea mereu că și-ar f dorit foarte mult să aibă și un băiat. Nu m-a făcut niciodată să mă simt prost pentru că nu sunt băiat, ba din contră, m-am simțit foarte iubită. Mereu mă ducea cu el peste tot și mă învăța lucruri despre care mama spunea că sunt „băiețești”, însă tată îi spunea să ne lase pe noi în pace, că noi avem „lucruri serioase” de făcut.
Știam că glumește, însă mai târziu am aflat că după ce m-am născut eu, mama nu a mai putut avea alți copii, iar asta l-a supărat pe tata foarte mult. El își dorea o casă plină de copii, o familie numeroasă. Avea cu ce să-i crească pe toți, îl auzeam deseori spunând. Însă am aflat abia târziu, când eram adult, că tatăl meu a avut acest regret toată viața lui.
Nu vreau să îmi schimb numele după căsătorie
Așa mi-am explicat, ulterior, comportamentul lui și toată acea dragoste nemăsurată pentru mine. Eram totul pentru el. Însă mereu îmi spunea că atunci când o să mă căsătoresc, și-ar dori ca eu să-i pot duce numele mai departe, pentru că „Dumnezeu nu i-a dat și un băiat”.
Acum, tata nu mai este. El a plecat dinte noi în urmă cu aproape 10 ani. A fost un moment foarte dificil pentru mine și pentru mama mea, însă am reușit, cu greu, să depășim acel moment. Dar mie mi se pare că în memoria lui, trebuie să fac asta. Trebuie să-mi păstrez numele și să îl dau, mai departe, copiilor mei.
Din păcate, iubitul meu, cu care am stabilit deja data nunții și avem totul pregătit, nu vrea să accepte această decizie. Lui i se pare jignitor ca eu să port numele meu după căsătorie. Nu acceptă nici măcar faptul e vorba de o promisiune față de tatăl meu.
Acum nu știu ce să fac, cum să-l pot convinge că tatăl meu ar merita să „primească” acest cadou din partea mea, și din partea lui, până la urmă.
Nu știu cum să-l fac să înțeleagă cât este de important pentru mine și pentru familia mea. Cert este că eu nu vreau să-mi schimb numele după căsătorie. Ș mai cred că merit să-mi fie respectată această dorință. Dar, ca să fiu sinceră, încep să am îndoieli cu privire la alegerea pe care am făcut-o. Am sentimentul că un bărbat care nu poate să accepte ceea ce i-am cerut, în realitate, nu mă merită. Nu știu dacă ar trebui să dau înapoi, să anulez nunta, sau să accept ceea ce-mi cere el și să-mi schimb numele. Dacă aș face-o, nu m-aș ierta toată viața.
