Oana Monea, jignită de Maria Avram după sezonul 9 „Insula Iubirii”. Ce mesaje primea ispita de la soția lui Marius Avram

Oana Monea

Oana Monea, ispita supremă din emisiunea „Insula Iubirii”, a povestit că a fost jignită și înjurată de Maria Avram, soția lui Marius Avram. Cei doi soți au fost singurul cuplu căsătorit din competiție, iar momentul în care Marius a ales să plece din show cu Oana a stârnit numeroase controverse. După revenirea în țară, lucrurile s-au complicat, iar tensiunile dintre Maria și ispita Oana au continuat.

Decizia neașteptată a lui Marius la finalul emisiunii

Momentul alegerii finale a surprins publicul. Întrebată cu cine vrea să părăsească competiția, Oana Monea a declarat:

„Pentru că lucrurile se întâmplă atât de frumos aici și Insula ne surprinde atât de tare, eu îmi doresc să plec alături de Marius.”

Marius Avram a spus că își dorește același lucru, așa că cei doi au plecat împreună, decizie care a șocat-o pe Maria.

Reacția dură a Mariei Avram

La întoarcerea în vilă, Maria Avram și-a confruntat soțul și pe ispita cu care acesta alesese să plece.

„Omule, ți-am zis un singur lucru să nu faci! După șase zile, se aprinde flacăra”, a spus Maria către soțul ei.

Oana Monea a intervenit în apărarea lui Marius, însă a fost taxată imediat de Maria:

„Trebuie să-ți măsori cuvintele, pentru că îi sunt în continuare soție. Tu ești amantă, în cazul ăsta!”

Împăcarea dintre Maria și Marius

În ciuda deznodământului care a șocat o țară întreagă, Marius Avram și Maria au decis să își mai acorde o șansă. Cei doi au purtat discuții lungi și au hotărât să continue căsnicia, în ciuda experienței dificile prin care au trecut.

Declarațiile Oanei Monea despre perioada de după show

Ispita a povestit că după ce a revenit în țară împreună cu Marius, relația lor a fost una complicată care nu a durat prea mult.

„Am ajuns în România și am plecat împreună spre casă. (…) Noi am fost OK. Aceste zile au fost și frumoase, dar și tensionate. (…) Maria suna, mie îmi dădea mesaje, unde îmi spunea situații și lucruri pe care nu am cum să vi le spun. Noaptea. Jigniri, înjurături, lucruri greu de reprodus. Lucruri urâte despre Marius”, a povestit ispita la testimonial.

Oana a precizat că a cunoscut-o și pe mama lui Marius. Totuși, în final a ales să se retragă din viața acestuia, după ce bărbatul s-a întors la soția sa.

Un triunghi amoros cu final neașteptat

Deși Marius Avram și-a exprimat dorința de a continua povestea cu Oana Monea, realitatea s-a schimbat rapid. După câteva săptămâni petrecute împreună, el s-a întors în casa conjugală și a decis să rămână lângă Maria. Oana a pus capăt legăturii, preferând să nu mai fie implicată în conflictul dintre cei doi soți.

Maria și Marius Avram: o relație de 11 ani pusă la încercare

Maria și Marius Avram sunt căsătoriți de 11 ani și locuiesc în Marea Britanie, unde Marius lucrează ca manager de bar. Decizia de a participa la „Insula Iubirii” a venit ca un test pentru relația lor, dorind să verifice dacă iubirea și încrederea pot rezista în fața tentațiilor.

În timpul emisiunii, Marius a avut o relație apropiată cu ispita Oana Monea, iar la final a ales să plece cu ea. Deși Maria a avut momente de apropiere de Cătălin Brînză, la final a ales să se întoarcă singură acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…