Otilia Bilionera, cunoscută pentru hiturile sale și prezența sa în showbiz-ul românesc, a vorbit recent despre viața ei după căsătorie. Artista și soțul ei, Bekir Ali, s-au căsătorit la finalul lunii august după doi ani de poveste de dragoste începută în Turcia. Evenimentul a fost o nuntă spectaculoasă care a ținut două zile și care a combinat armonios tradițiile românești și turcești. Într-un interviu recent, Otilia a abordat subiecte legate de organizarea nunții, emoțiile trăite și planurile de viitor, dezvăluind și motivul surprinzător pentru care nu dorește să își schimbe numele de familie.
După o perioadă petrecută în Turcia alături de soțul ei, Otilia s-a întors în România și a povestit despre schimbările din viața ei de după căsătorie. Artista a explicat, în emisiunea lui Cătălin Măruță, de ce nu intenționează să adopte numele de familie al soțului.
„Otilia Brumă! Nu, nu cred că o să preiau numele soțului! Mă gândesc că atunci când preiei alt nume, chestia asta vine cu un alt destin. Nu aș vrea să mi se schimbe destinul, că a fost prea frumos. Am fost prea norocoasă”, a mărturisit Otilia.
Otilia a oferit și detalii exclusive despre organizarea nunții în cadrul unui interviu pentru ELLE. Evenimentul s-a desfășurat în Turcia, iar pregătirile nu au fost deloc ușoare.
„A fost destul de stresant, dar am noroc cu familia lui Bekir, mama, sora și mătușile lui, care m-au ajutat foarte mult în organizarea nunților, mi-au ușurat munca mult. Le mulțumesc din suflet, sunteți cele mai tari!”, a declarat artista pentru sursa citată.
Nunta a combinat tradiții românești și turcești, iar Otilia a dorit ca toți invitații să simtă farmecul ambelor culturi.
„Pentru că am avut mulți invitați din România, am ales ca la ambele nunți să avem muzică populară. A fost important pentru mine ca cei din Turcia să descopere dansurile și horele noastre tradiționale. Respect tradițiile soțului meu, dar îmi iubesc rădăcinile și nu mi-aș fi imaginat o nuntă fără o horă sau o bătută”, a mai spus ea.
Unul dintre momentele care a atras atenția fanilor a fost alegerea rochiilor de mireasă. Otilia a purtat două rochii speciale, fiecare cu o semnificație aparte.
„Pentru că prima nuntă a fost una dedicată în special miresei și a urmat tradiția cu henna, am ales să port o rochie tradițională georgiană. Soacra mea și familia ei sunt originari din Georgia, iar ea a văzut această rochie într-o vitrină și a dorit mult să o probez măcar pentru ea. În clipa în care am îmbrăcat-o, am fost fascinată: era din mătase, împodobită cu detalii din argint, extrem de rafinată și regală. Mi s-a părut că mi se potrivește perfect și am decis imediat să fie a mea. Cea de-a doua rochie a fost o creație specială a unui designer turc, realizată exclusiv pentru mine. A fost un model unic, gândit să reflecte stilul meu personal și mi-a oferit sentimentul că port ceva cu adevărat prețios”, a povestit Otilia.
În ceea ce privește viața de cuplu și planurile de viitor, Otilia a mărturisit că, pentru moment, cei doi se concentrează pe carierele lor și pe viața de zi cu zi.
Otilia Bilionera și Bekir Ali s-au cunoscut la un concert pe o plajă deținută de Bekir în Turcia.
„Sincer, noi nu suntem romantici. Suntem oameni practici și muncitori, așa că n-am avut momente emoționante, ci mai degrabă o relație solidă, cu picioarele pe pământ”, a declarat Otilia despre relația lor, într-un interviu mai vechi.
Acum doi ani, printr-o postare pe Instagram, Otilia Bilionera, în vârstă de 31 de ani la acel moment, a anunțat că s-a căsătorit cu partenerul ei, Bekir Ali. Evenimentul a avut loc în Turcia, la scurt timp după ce tânărul afacerist a cerut-o în căsătorie.
Căsătoria a fost una restrânsă, la care au participat doar persoanele apropiate din viața artistei și a soțului ei.
„A fost totul foarte simplu, doar o cununie civilă. La cununia civilă la ei e exact ca la noi, în România. A fost alături de noi familia lui. Nu am dat nicio petrecere acolo, nu am dat nimic grandios. Nu va exista cununie religioasă”, a declarat Otilia Bilionera la acea vreme.