„Păpușa de la Glina”, fotomodel în Dubai, la doar 16 ani: „Orice este posibil, eu sunt exemplul clar” EXCLUSIV

Chiar dacă duce o viață modestă, norocul nu a ocolit-o, iar Adina Asăvoaie a jucat într-un film difuzat în America și în India.
„Păpușa de la Glina”, fotomodel în Dubai, la doar 16 ani: „Orice este posibil, eu sunt exemplul clar” EXCLUSIV

Vă mai amintiți de „Păpușa de la Glina”, fetița cu chip angelic, care locuia alături de mamă și de frați, într-o căsuță modestă, la marginea Bucureștiului, într-un loc uitat de lume? Frumusețea aproape ireală a scos-o din anonimat, iar astăzi o vedem strălucind pe marile podiumuri de modă din Italia, Franța și Dubai.

Într-un interviu exclusiv pentru Ego.ro, Adina Asăvoaie ne-a povestit despre viața în lumina reflectoarelor, despre munca de fotomodel, dar și de actriță. Marele ei vis? Să strângă bani pentru a cumpăra o casă frumoasă familiei pe care o prețuiește enorm.

Reporter Ego.ro: Bună, Adina, și felicitări pentru performanțele tale, din lumea minunată a modei. Cât de greu este să răzbați în modelling? Ce e cel mai dificil?

Adina Asăvoaie: Buna ziua și mulțumesc pentru invitația la interviu. Este foarte dificilă această carieră, pentru că te solicită foarte mult. Ca program, ca disponibilitate de a călători, ca disciplină. Un model nu poate avea succes, dacă nu este disciplinat. Un program de masă, de somn, de întreținere, este obligatoriu.

La 10 ani, Adina avea o frumusețe aproape ireală
La 10 ani, Adina avea o frumusețe aproape ireală

Câte țări și orașe ai vizitat, prin prisma meseriei, și unde ți-ar plăcea să locuiești?

Am fost în Italia, Franța și în Dubai. Și urmează să merg în Georgia, în curând, la un concurs. Nu m-am decis încă unde să locuiesc, dar mi-a plăcut în Dubai cel mai tare.

„Când plec perioade foarte lungi, mi se face foarte dor de familie”

Mare parte din activitatea ta scenică se desfășoară în Dubai. Cum este acolo, cum sunt oamenii, cum te împaci cu mâncarea? Nu ți-e dor de sărmăluțele mamei? Cum e o zi din viața ta, ca fotomodel, în Dubai?

Am stat perioade foarte lungi în Dubai, uneori și câte trei luni. Oamenii sunt ok, nu prea există viață socială pentru noi. În schimb, dacă am avut zile libere le-am folosit pentru a vizita diverse atracții, cum ar fi Global Village sau Miracle Garden, am mers la diferite plaje sau la mall. Nu sunt neapărat înnebunită după mâncarea tradițională, dar mi se face foarte dor de familie.

Acum strălucește în lumina reflectoarelor, pe marile scene
Acum strălucește în lumina reflectoarelor, pe marile scene

Vrea să cumpere o casă frumoasă, în care să locuiască decent, alături de familie

Ești o fire care strânge bănuț peste bănuț? Ce planuri ai, ce dorești să cumperi pentru tine și pentru familia ta?

Încerc. Dar sunt adolescentă și am multe cheltuieli. Iar momentan nu mă pot lăuda cu multe contracte fiindcă a fost pandemie și extrem de multe evenimente au fost anulate. Sper că, acum, de când s-au scos restricțiile, să avem mai multe proiecte. Singurul meu plan este ca, la un moment dat, să pot cumpăra sau închiria o casă unde să fim împreună cu toții și să trăim decent.

Mama și frații tăi încă locuiesc în acea căsuță, de lângă Glina, unde și tu ai copilărit. Cum îi ajuți, ca să aibă un trai mai bun? Le-ai redecorat casa, le trimiți bani, din munca ta?

Sper să ne mutăm împreună la un moment dat și să îi pot susține financiar și moral pe mama și pe frații mei. Momentan îmi doresc ca la 16 ani să reușesc să mă întrețin măcar pe mine.

Fotomodelul este solicitat de cele mai mari case de modă din lume
Fotomodelul este solicitat de cele mai mari case de modă din lume

Nu mai vrea să fie „Păpușa de la Glina”

Mai ai prieteni vechi, din copilărie, rămași la Glina? Cât de important este să mai privim adesea și în urmă?

Normal! Nu poți merge mai departe dacă uiți de unde pleci.

Poate că părinții tăi nu au putut să vă ofere ție și fraților tăi o copilărie lipsită de griji, dar ai moștenit de la mama ta frumusețea aproape ireală și sufletul bun. Ți se spune ”Păpușa de la Glina”. Ce înseamnă mama ta pentru tine, dar frații? Cât de des vorbești cu ei?

Zilnic vorbesc cu ei. Când sunt în România petrec 90% din timp cu ei. Păpușă de la Glina este numele pe care mi l-a pus presa din România. În străinătate nu pot și nu vreau să mai se cunoască povestea. Nici măcar nu e importantă. În străinătate, ca model, încerc să îmi construiesc o altă poveste.

„Păpușa de la Glina” este de o frumusețe incredibilă
„Păpușa de la Glina” este de o frumusețe incredibilă

În ce stadiu ești cu studiile? Faci școală online? Ai învățat deja engleza sau ai meditator?

Fac meditații la Limba engleză și sunt la liceu în clasa a 9-a. Fiindcă a fost pandemie, în clasa a opta și a noua am făcut foarte puține ore fizic la școală.

A prezentat pentru mari designeri internaționali la Paris și în Dubai

Vorbește-ne și despre cea care îți este mereu aproape, managera ta, Cătălina Rafaila, care îți este, în drumul spre succes, și ca o a doua mamă…

Cătălina Buzdun-Rafaila este managerul meu și omul care încearcă mereu să mă țină pe drumul cel drept, deși tentațiile în lumea showbizz-ului sunt mari.

Ai prezentat și pentru Cătălin Botezatu, la debut. Pentru ce mare designer din lume ai vrea însă să îmbraci ținute?

Am prezentat și pentru mari designeri internaționali și la Paris și la Dubai. Îmi doresc să îmbrac pe podium ținute Dolce& Gabbana.

Adina face furori pe podiumurile internaționale
Adina face furori pe podiumurile internaționale

A jucat în filmul ”Enemy”, cu celebrul actor Vishal, care s-a difuzat în cinematografele din SUA, India și Emiratele Arabe

Ce dimensiuni corporale ai, te încadrezi în cele standard, 90-60-90 cm, sau acum nu mai sunt atât de importante și contează mai mult atitudinea? Ai primit și oferte pentru reclame, la produse cosmetice, articole vestimentare sau la produse alimentare?

Da, mă încadrez în standard, la înălțime, greutate și dimensiuni, dar acum se pune mai mult accent pe diversitate. Am jucat și într-un film, ”Enemy”, cu celebrul actor Vishal. Am făcut figurație în patru scene, eram prietena actriței din rolul principal, am filmat la Facultatea de Medicină, în campus. Filmul a fost difuzat în cinematografe, în ianuarie și în februarie, în SUA, India și în Emiratele Arabe. Am avut însă și multe campanii pentru haine și colecții vestimentare.

Afișul filmului în care Adina a turnat câteva cadre
Afișul filmului în care Adina a turnat câteva cadre

Ai mai păstrat legătura cu preotul care postase fotografia voastră pe Internet și de acolo viața ta s-a schimbat brusc? Ești credincioasă?

Sunt credincioasă, da. Însă, preotul acela nu mai este la noi în Glina, deci nu mai ținem legătură.

„Păpușa de la Glina”: „Orice este posibil, eu sunt exemplul clar!”

Pe lângă modelling, pentru ce altă meserie te mai pregătești? Ce te vezi făcând peste 10 ani?

Nu mă văd făcând altceva în afara de modelling și de actorie.

„Păpușa de la Glina” la repetițiile pentru film
„Păpușa de la Glina” la repetițiile pentru film

Cum este iubirea, la vârsta ta, la 16 ani? Primești de la fani mesaje siropoase și floricele virtuale? Sau e un capitol pus în așteptare și te concentrezi doar pe școală și pe pasiunea pentru modă?

Exact. Am alte priorități, deși fanii nu îmi lipsesc.

Ești un bun exemplu că se poate, că poți răzbate în viață, cu speranță și cu voință….Mai ieri erai la Glina, într-un loc uitat de lume, într-o căsuță modestă, iar azi strălucești pe marile podiumuri de modă. Oferă-le un gând bun cititoarele revistei online Ego.ro…

Orice este posibil, eu sunt exemplul clar! Munciți cu dedicare pentru visele voastre!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
9.2 32 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *