Povestea de viaţă a lui Sebastian Dobrincu, de la Imperiul Leilor. Cine sunt părinţii lui şi cum a reuşit să devină milionar la 23 de ani

Povestea de viaţă a lui Sebastian Dobrincu

Povestea de viaţă a lui Sebastian Dobrincu, de la Imperiul Leilor. Antreprenor, muzician, Sebastian se poate mândri deja cu carieră de succes, la doar 23 de ani. Acesta este cel mai nou investitor al proiectului „Imperiul Leilor.”

Cine sunt părinţii lui şi cum a reuşit să devină milionar la 23 de ani. Așa cum a declarat chiar el, are cei mai minunați părinți care i-au inspirat valori morale importante, precum simplitatea și modestia. Mama lui, Carmen Dobrincu are 45 de ani și se ocupă de Sebastian, dar și de ceilalți doi frați mai mici.

Nu este un copil de bani gata, așa cum s-ar putea crede în mod eronat. S-a născut în Botoșani, în anul 1998, iar familia lui a decis să se mute în București când Sebastian avea doar doi ani. Încă de la vârsta de 7 ani a început să fie pasionat de domeniul IT și software.

Povestea de viaţă a lui Sebastian Dobrincu, de la Imperiul Leilor

A început să câștige primii bani la vârsta de 11 ani, timp în care a avut mai multe joburi în industria IT-ului. Sebastian a încercat să împace și școala, participând la olimpiade de matematică și informatică, dar și joburile. I-a fost dificil și ulterior a fost exmatriculat, ca la 17 ani să plece în S.U.A. pentru a-și construi propria companie.

„M-am autoînvăţat programare când aveam 8-9 ani şi am avut diverse job-uri. Da, am avut primul job la birou pe la 12-13 ani. Da, a fost o experienţă, pentru că nimeni de la birou nu ştia, de fapt, că sunt minor. Şi, cu banii câştigaţi din diverse job-uri, am plecat la 17 ani. Am fost exmatriculat din liceu, de altfel, tocmai pentru că petreceam foarte mult timp la birou. Conducerea şcolii nu a vrut să înţeleagă treaba asta. Şi, fiind exmatriculat, m-am urcat cu rucsacul în spate şi m-am trezit pe JFK. Aici am început să caut investitori. Şi lucrurile au funcţionat în aşa fel, încât, compania a crescut. Acum locuiesc în Los Angeles fericit şi împlinit, şi pot să îmi urmez pasiunile pe toate planurile.”, a declarat Sebastian Dobrincu într-un interviu pentru Cancan.

Ce avere are Sebastian Dobrincu, de la Imperiul Leilor

Actualmente, Sebastian Dobrincu este de patru ani CEO şi fondator al platformei de social media Storyheap. Firma lui analizează date de social media, analytics. Compania pe care o deține lucrează cu branduri, agenţii sau chiar vedete precum Justin Bieber sau Selena Gomez.

Sebastian Dobrincu a avut ocazia chiar să-l întâlnească și pe Mark Zuckerberg, când a lucrat timp de o lună la sediul Facebook.

„Am petrecut o luna acolo, in sediul lor, apoi am lucrat remote, de acasa. Am lucrat pe modul în care sunt afișate postările pe Facebook, pe aplicația lor de mobil. Mi-a spus că îi place foarte mult ceea ce fac. În general am discutat despre produsele Facebook și m-a incurajat să continui cu ceea ce fac. Ne-am vazut în biroul lui, care e destul de deschis, are geamuri de sticlă.”, a declarat Sebastian Dobrincu, conform Wowbiz.

În prezent, Sebastian locuiește în Silicon Valley și are o avere evaluată la 2 milioane de dolari în momentul de față.

sursa foto: instagram.com

 

 

Comments

  1. Popa
    20 apr.. 2022

    Un articol mai mult decat „coafat”. Un minor, exmatriculat, cu un rucsac in spate se trezeste pe JFK? Serios? Nu mai era necesara viza cu justificarile si verificarile minutioase ale americanilor?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…