Andreea Bălan a publicat prima fotografie oficială cu ea și Victor Cornea, de ziua ei. Celebra cântăreață a vrut să le transmită tuturor cât este de fericită este în noua sa relație.
Andreea Bălan radiază de fericire alături de Victor Cornea. „Sunt mai fericită ca niciodată”
Andreea Bălan trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Victor Cornea, un cunoscut tenismen. Chiar dacă între ei este o diferență de vârstă de aproximativ nouă ani, acest lucru nu pare să le afecteze deloc relația. Mai mult decât atât, artista a făcut un gest pe care nu l-a făcut în nicio relație de până acum, de la divorț. De ziua ei, a publicat o fotografie cu ea și iubitul, alături de un mesaj pentru care fanii i-au scris sute de comentarii cu felicitări.
„Azi, de ziua mea, vreau sa împărtășesc cu voi ca iubesc, sunt iubita și sunt mai fericita ca niciodată”, a scris Andreea Bălan pe rețelele de socializare.
În imagine ea și Victor Cornea se țin în brațe și zâmbesc împreună, demonstrând că sunt foarte fericiți.
„La multi ani fericiti, iubito!”, i-a scris Victor Cornea în comentarii.

Cine este Victor Cornea, noul iubit al Andreei Bălan
Victor Cornea este un jucător de tenis de la noi din țară. Tânărul are 29 de ani și a devenit cunoscut în 2014, atunci când a apărut într-o imagine alături de președintele României, Klaus Iohannis, pe terenul de tenis. De curând Victor Cornea a urcat pe locul mondial 84 ATP în clasamentul de dublu, după ce a câștigat la Heilbronn Challenge Men, din Germania. În anul 2023 a cucerit două titluri, ambele în circuitul Challenger. În anul 2016, a primit un wild-card alături de Victor Hănescu la ultima ediție a BRD Năstase Țiriac Trophy.