Premieră mondială în domeniul siguranței rutiere: Peru a devenit prima țară din lume care introduce o limită de vârstă clară pentru reînnoirea permiselor de conducere. Până acum, în toate statele, vârsta nu era un impediment pentru a conduce, atât timp cât șoferii treceau cu succes controalele medicale. Autoritățile din Peru au decis, însă, că după 80 de ani, nimeni nu mai poate primi un nou permis de conducere, indiferent de rezultatele medicale. Măsura a fost luată în contextul preocupărilor legate de capacitățile fizice și cognitive ale vârstnicilor aflați la volan și vine ca răspuns la o serie de accidente în care au fost implicați șoferi în vârstă.
Potrivit Libertatea, Peru a introdus, pentru prima dată în lume, o limită de vârstă fermă pentru deținerea unui permis auto. Astfel, șoferii care au împlinit vârsta de 80 de ani nu vor mai putea reînnoi permisul de conducere, indiferent de starea lor de sănătate sau de rezultatele obținute la controalele medicale.
Autoritățile peruane au explicat că această decizie a fost luată pentru a preveni accidentele rutiere cauzate de diminuarea reflexelor, vederii și funcțiilor cognitive la persoanele în vârstă. Deși aceste probleme pot fi diferite de la o persoană la alta, s-a stabilit o limită clară pentru a reduce riscurile.
Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Peru a adoptat un regulament care stabilește reguli diferite în funcție de categoria de permis de conducere.
Pentru șoferii profesioniști, adică cei care conduc autobuze sau camioane, permisul nu mai poate fi reînnoit după vârsta de 80 de ani. În cazul șoferilor de autoturisme personale, regulile sunt mai nuanțate. Aceștia pot obține prelungirea permisului pentru cinci ani între vârsta de 70 și 75 de ani. Ulterior, între 75 și 80 de ani, permisul poate fi reînnoit doar pentru trei ani, în urma unui examen medical.
Între 80 și 81 de ani, mai este permisă o singură prelungire de doi ani, dar după această vârstă, reînnoirea devine imposibilă. Practic, de la 83 de ani încolo, nimeni nu va mai putea conduce legal în Peru.
În România, legislația nu prevede o limită de vârstă pentru conducerea autovehiculelor. Șoferii pot conduce la orice vârstă, cu condiția să dețină un permis valabil și să treacă examenele medicale periodice.
Conform normelor actuale, permisul auto este valabil timp de 10 ani pentru persoanele cu vârsta de până la 65 de ani. Între 65 și 70 de ani, permisul se reînnoiește o dată la 5 ani, iar între 70 și 80 de ani, la fiecare 3 ani. După 80 de ani, valabilitatea permisului scade la 2 ani.
Sistemul românesc pune accent pe controlul medical, și nu pe vârstă, ca factor decisiv. Astfel, o persoană de 85 de ani, dacă este aptă din punct de vedere medical, poate obține un permis valabil încă doi ani.
Pentru a obține reînnoirea permisului, șoferii români în vârstă trebuie să treacă printr-o serie de controale medicale. Acestea vizează toate aspectele relevante pentru siguranța rutieră.
Printre testele efectuate se numără:
În cazul unor afecțiuni cronice, precum diabetul, epilepsia sau bolile de inimă, sunt necesare investigații suplimentare. Dacă se constată că șoferul nu mai este apt pentru a conduce în siguranță, acesta nu primește prelungirea permisului.