Primul interviu cu Tudor Parhon, fiul lui Carmen Tănase. Cât de frumos vorbește despre ”Flăcărica: ”Ea e totul pentru mine!” EXCLUSIV

Carmen Tănase sau ”Flăcărica”, din serialul ”Inimă de țigan”, este tare mândră de fiul ei, Tudor Parhon, care zilele acestea se bucură de un imens succes cu picturile sale, expuse, până pe 2 mai, la parterul Bibliotecii Naționale din București. Tablourile, nuduri, dar și multe portrete, realizate într-un stil propriu, sunt scoase la vânzare la prețuri cuprinse între 250 și 500 de euro.

Prezenți la vernisaj, reporterii Ego.ro au realizat primul interviu cu tânărul artist. Ca o scurtă prezentare, ca să vă introducem un pic în poveste, vă spunem că Tudor este un bărbat foarte înalt, impunător, elegant, manierat, plăcut la vorbă și boem, ca un veritabil artist.

Tudor Parhon este strănepotul medicului endocrinolog Constantin Ion Parhon

Ego.ro: Bună, Tudor! Porți părul lung, prins în coadă, ai barbă, o privire blândă și o vorbă caldă, prietenoasă. Dacă nu știam că ești regizor și pictor, aș fi zis că ești preot. Ești atras însă și de religie? 

Tudor Parhon: Da, mă simt atras și de la latura aceasta, și în general de religie, dar și de biserică. La această imagine contribuie însă mai mult barba, mi-am lăsat barba să crească în pandemie, aveam și înainte, dar nu așa extremă. Nu m-am mai afișat foarte mult în lume, nu prea mi-a mai păsat de cum arăt, am stat mai mult în atelier și am pictat…

Ești strănepotul regretatului medic endocrinolog Constantin Ion Parhon, îi porți numele. Ai fost tentat să devii și tu medic? Știi să acorzi primul-ajutor?

Nu sunt atras de medicină, nu știu nici măcar să dau un prim-ajutor. În familia noastră au fost foarte mulți medici, mi se pare că s-au dus cât de departe se puteau duce, eu chiar nu mai aveam cu ce inovație să vin în medicină. Așa că am ales regia și pictura…

Ce spui despre această pandemie, care a amorțit întreaga omenire? Ai făcut vaccinul anti-Covid-19?

Nu am făcut vaccinul, eu am o profundă neîncredere în Stat, în general, tendința e să nu fac ce zice. Ne-au dat și etnobotanicele legale, țin să fiu extrem de suspicios. Dacă aș fi fost într-o grupă de risc, poate l-aș fi făcut, dar nu sunt, așa că nu am de ce. Am avut astm, când eram foarte mic. Mi-a trecut, după pubertate, brusc. Până atunci a fost însă coșmar…

Dintre lucrările tale, expuse la Biblioteca Națională, de departe atrage atenția cea cu un medic epuizat, care-și ascunde chipul obosit sub mască. Pare neputincios în fața bolii. Este un tablou trist, care însă reflectă cruda realitate…

Este un tablou cu o poveste. Este făcut după o fotografie realizată de cineva în pandemie, în străinătate, este o poză de pe Internet, m-a impresionat și pe mine foarte mult. Dar am mai multe tablouri cu medici, începute la debutul pandemiei, mă aflam pe atunci încă la Amsterdam, preconizasem ce o să urmeze. Am avut o serie mai lungă, dar un tablou l-am pierdut, era foarte puternic, aș fi vrut să-l arăt, dar nu-l mai găsesc.

A locuit la Amsterdam: ”Nu am învățat olandeza, nu am reușit. Sună absolut îngrozitor!”

Cum a fost viața ta în Amsterdam, ca artist? Ai învățat limba olandeză, te-ai adaptat, ai reușit să prinzi contracte, ca regizor? Te-ai mai întoarce acolo, după pandemie? 

Depinde ce înseamnă ”după pandemie”. S-a mai potolit un pic și anul trecut în perioada aceasta, apoi iar a revenit, nu avem certitudini. Cândva, mi-aș dori să mă întorc în Amsterdam, dacă și Amsterdamul se va întoarce la ce a fost odată. Am început în țară Regia, am stat un an aici, apoi m-am mutat acolo. Am fost freelancer. Este însă o societate destul de închisă, mai ales în breasla filmului, favorizează și expații, însă doar pe aceia care sunt foarte ”olandizați”. Trebuie să-ți asumi cumva că ești olandez, că ești în Olanda, și așa ți se deschid ușile. Nu am învățat olandeza, doar prea puțin, dar am refuzat să vorbesc. Nu am reușit, sună absolut îngrozitor, nu îmi iese mie prin gură. Am vorbit acolo doar în engleză.

Olanda, ”Țara Lalelelor”… Acum tu și mama ta locuiți la curte, la aproximativ 50 de kilometri de București. Ai lalele în grădină?

Nu, nu avem lalele (zâmbește cu subînțeles). Avem alte flori, mama se ocupă de curte. Eu, cu pictura…

Cum sunt femeile din Amsterdam, comparativ cu cele din București?

Femei frumoase sunt peste tot. Însă ele sunt mai reci decât româncele, fiecare cu personalitatea ei.

”M-ar interesa să scriu o comedie pentru mama și pentru Gheorghe Visu”

Ți-ar plăcea să realizezi o comedie, cu mama ta, Carmen Tănase, și cu Gheorghe Visu, protagoniștii serialului ”Inimă de țigan?”

Eu personal m-am lăsat momentan de regie, dar scriu. Da, la nivel de scenariu, m-ar interesa să scriu o comedie pentru mama și pentru Gheorghe Visu, sunt oameni foarte puternici, actori foarte buni, ar fi un succes! Dar de regizat nu m-aș ocupa eu. Ideea este dacă se mai fac filme, nu știu. Problema este cu această incertitudine, cu valurile de pandemie, când și dacă vine altul… Chiar dacă, să zicem, pregătim acum un film, ne mișcăm foarte repede, facem rost de bani și dăm drumul la filmări la vară, iar la toamnă îl ducem în cinema, totul este atât de nesigur. Oricând se poate închide iar tot. Și-s bani pierduți, dar și timp.

Carmen Tănase este îndrăgită de o țară întreagă, a făcut un rol de milioane, lumea o știe drept ”Flăcărica”, cea care spune lucrurilor pe nume. Dar cum e ea ca mamă?

Nu știu să vă spun despre ea ca mămică, pot să vă spun foarte simplu că este omul meu preferat, indiferent de ideea că e maică-mea. Este absolut tot. Și cu asta am spus cam tot ce înseamnă ea pentru mine.