Prin ce peripeții a trecut Marian Olteanu, din ”Clanul”, pe scena teatrului: „Am căzut cu decorul de la 3 metri și jumătate”. De ce spectatorii nu au sunat la 112. EXCLUSIV

Actorul ne dezvăluie de ce nu a primit niciodată un rol de „băiat rău”

Luni, 19 septembrie, telespectatorii vor face cunoștință cu actorul Marian Olteanu, unul dintre personajele principale din serialul ”Clanul” (PRO TV). Marian și-a făcut deja un nume pe scena teatrelor din România, acolo unde de altfel tânărul a avut parte și de peripeții. Interpretul lui David din serial a declarat, în exclusivitate pentru EGO.ro, că una dintre cele mai mari pățanii le-a avut, de curând, chiar pe scena Teatrului Mic din București.

„Îmi place să-mi fac singur cascadoriile”

Marian Olteanu a primit unul dintre rolurile principale pozitive, iar despre această oportunitate spune că este un mod prielnic de a arăta și o altă latură. „Într-adevăr, ce s-a difuzat până acum ca spoiller pare că sunt bătut bine de tot și că toată lumea are ceva cu mine. Cred că toată lumea are ceva cu mine, însă e justificat în scenariu”, ne-a povestit amuzat tânărul despre noul lui proiect.

Ceea ce îl necăjește un pic, însă este conștient că producătorul se gândește doar la binele lui și că nu i se permite să facă singur toate cascadoriile din film, nefiind destul de experimentat.

„Îmi place să-mi fac singur cascadoriile, deși în unele momente nu mă lasă să le duc până la capăt că sunt puțin prea riscante. Atunci unde se poate mă bag cu mare drag. Riscante înseamnă să mă arunc, să fac accidente cu mașina. Eu m-aș băga, eu aș vrea, dar nu mă lasă. Aș vrea să fac asta, îmi place să mă bag în chestiile astea complicate de cascadorie, să mă arunc în foc, dar deocamdată nu am experiență”, a mai povestit actorul, care are de gând însă să se perfecționeze în acest sens, astfel încât, în viitorul apropiat, să nu mai apeleze la dubluri. „Nu cred că este nevoie de un curs separat. Am prieteni cascadori, foști colegi de facultate actori și cascadori, și pot să apelez liniștit la ei. Adică nu am niciun stres pe zona asta”.

„Când joc dispar toate fricile”

Marian susține că nu are nicio fobie și că ar avea curajul să facă orice fel de cascadorie, singura lui teamă fiind cea de întuneric, însă și aceea dispare atunci când se află la filmări.

„Nu cred că am vreo fobie. De fapt, cred că în viața personală am așa niște temeri mici de tot legate de frica de întuneric. Se mai întâmplă rar, dar se întâmplă. Dar când joc nu mai am nimic. Dispare orice fel de teamă. Dispar toate fricile”, a mai povestit Marian Olteanu pentru EGO.ro.

Tocmai datorită acestui curaj de care dă dovadă, era la un pas să se facă de râs în fața publicului, dar și să-și pună viața în pericol.

„Nici cu înălțimea nu am nicio problemă. Uite acum mi-am adus aminte că la teatru, înainte să se închidă stagiunea, am avut un spectacol și am căzut cu decorul de la 3 metri și jumătate. Nu am frică de înălțime. Cei din sală nu au avut nicio reacție, nu au sunat la 112. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Am justificat momentul. Am avut norocul că totul s-a întâmplat pe semiîntuneric și când s-a aprins lumina o parte din decor era căzut și eram dispărut din scenă”, a mai povestit tânărul.

Marian Olteanu joacă în serialul Clanul
Marian Olteanu, alături de o parte de colegii din Clanul

„Nu am cum să aleg între teatru și film. Sunt două meserii diferite”

Chiar dacă îi place enorm la filmări și este fascinat de noul serial în care joacă alături de Șerban Pavlu, Carmen Tănase, George Mihăiță și George Ivașcu, Marian ne-a mărturisit că niciodată nu ar putea să aleagă între teatru și film, considerându-le două meserii total diferite.

„Pe 9 septembrie am deschis stagiunea Teatrului Mic cu un spectacol emblemă a teatrului, de când domnul Gelu Colceag este director, și anume „Deșteptarea primăverii”. Nu am cum să aleg între teatru și film. Una este una, alta e alta. Sunt două meserii diferite din punctul meu de vedere ce se întâmplă pe scenă e live și starea pe care o deții atunci când livrezi ceva în fața publicului este destul de unică, iar ce se întâmplă la filmări este destul de fragmentată situația și procesul în sine. E foarte plăcut și la film pentru că poți să readuci, de fiecare dată, câte o chestie în plus, să perfecționezi momentul”, ne-a mai povestit actorul.

Pe de altă parte, tânărul susține că de-a lungul timpului regizorii de teatru au văzut în el doar tipologii de personaje angelice, sensibile, și că nu a avut niciodată un rol de „băiat rău”. Faptul că le face simultan pe amândouă, teatru și film, îi oferă șansa să arate mai multe laturi ale personalității sale.

„Tot ce poți să simți este oboseală acumulată, asta e tot. Pe de altă parte, eu mă simt împlinit așa, că de aceea nici nu pot să aleg între teatru și film. Zic asta pentru că ceea ce mi se oferă la teatru să joc, partitură, sunt rolurile de emploi (n.r. potrivit tipologiei lui), adică joc Romeo și Julieta, mai joc june-prim, mai joc niște personaje pozitive, iar la film se pare că acopăr latura asta, mai întunecată. Cumva simt așa că mă completez. Pe mine, ca actor, asta mă împlinește”, a mai povestit Marian pentru EGO.ro.

Marian Olteanu
Marian Olteanu, pe scena teatrului

„Am rugat-o pe mama să vină cu mine în vacanță”

Între filmări și stagiile de teatru, Marian a avut parte doar de câteva zile libere, pe care însă nu a putut să le exploreze la maximum deoarece nu a avut cu cine să se distreze în vreo vacanță. Mai în glumă, mai în serios, tânărul ne-a mărturisit că nici măcar mama lui nu a vrut să-l însoțească câteva zile în Spania.

„Am fost la mare două zile, recunosc. Am fost în Barcelona singur, mamă. Da, mamă. Singur. Că nu ai vrut să vii cu mine. Cam asta a fost pe anul ăsta. Vacanța o văd abia după 30 și ceva de ani. Stau aici, îmi place. Îmi iau momentele de vacanță în timpul liber, să mai învăț textul. Mai ies prin parc, mă bucur de natură. Ce să zic? Sunt un tânăr efervescent așa cu viața de zi cu zi”, a mai povestit Marian, motivând că a trebuit să se ducă singur în Barcelona, căci mama lui nu a vrut să-l însoțească și i-a transmis că este momentul să-și facă o relație și să meargă cu iubita lui. „Am rugat-o pe mama mea să vină cu mine în vacanță, că nu voia nimeni, n-am prieteni, n-am nimic. Mi-a zis că nu are chef, să iau o fată și să mă duc. Nu mi-a dat nici bani”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Anunţul MOMENTULUI făcut de Buckingham! Este vorba despre Regele Charles, era DE AŞTEPTAT
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12...
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile...
Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru mine ai fost extraordinară!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
În ce zile o să ai cel mai mare succes în luna Mai 2024 în...
Horoscop 27 Aprilie 2024. Astazi, Taurii trebuie sa faca o schimbare majora, Pestii vor realiza...
Un val de liniște și prosperitate se pregătește să învăluie șase zodii. O zi cu...
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *