Prin ce trece Alina Sorescu în timpul divorțului de Alexandru Ciucu: „Se urmărește o înscenare în plin proces”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Alina Sorescu divorț

Alina Sorescu trece printr-o perioadă dificilă din cauza procesului de divorț. Vedeta susține că se urmărește o înscenare, iar informațiile care au apărut în ultimele săptămâni sunt neadevărate.

Alina Sorescu, despre perioada grea prin care trece: “Se încearcă voit discreditarea mea”

Alina Sorescu a mărturisit că informațiile cu privire la datoriile firmei sale sunt false, situația fiind complet diferită. Potrivit ei, este vorba de niște investiții pe care le-a făcut și nu de datorii. De asemenea, florile de pe rețelele de socializare despre care s-a crezut că sunt de la presupusul actual iubit erau, de fapt, cumpărate pentru o prietenă de-ale artistei.

“În ultimul timp se încearcă voit discreditarea mea, imediat după ce instanța a decis pentru a doua oară domiciliul fetițelor la mine. Au apărut informații că firma mea ar fi în faliment și că aș avea o nouă relație. Legat de firmă, nu este vorba despre datorii la stat sau furnizori, ci la mine ca asociat,. În urma unor investiții pe care le-am făcut anul trecut cu noul sediu al școlii mele de muzică. Legat de buchetul de flori, așa cum am și specificat pe Instagram, era aniversarea unei prietene și eu îl luasem pentru ea. Iar poza în care apar alături de regizorul Ionuț Trandafir este de pe platoul de filmare a videoclipului ‘Suflet de copil’, pe care l-a regizat. Această poză nu are nicio legătură cu buchetul de flori. Clar se urmărește o înscenare în plin proces”, a spus Alina Sorescu pentru impact.ro.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu

De câte ori pe lună își poate vedea Alexandru Ciucu fetițele

Instanța a decis ca pe perioada procesului de divorț, fetițele Alinei Sorescu și ale lui Alexandru Ciucu să rămână la mama lor. Designerul are un program în care le poate vizita și poate petrece timp cu ele. După încheierea procesului de divorț se vor stabili cu exactitate toate detaliile cu privire la custodia celor două fetițe.

”Tatăl fetițelor are program de vizită, așa cum se dă în astfel de situații. Adică două weekenduri pe lună și vacanțele la jumătate, cum se dă de obicei. Deocamdată nu este vorba și de semnătura unuia dintre părinți, dacă vreunul dintre noi ar vrea să plece cu fetele în vacanțe, în străinătate. Asta, la divorț”, a spus Alina Sorescu pentru ego.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…