Radu Țibulcă vrea să treaca la un alt nivel și să ajungă pe marile ecrane. „Am calculele mele financiare și în 2-3 ani o să scot și eu filmul meu” VIDEO EXCLUSIV

Radu Țibulcă: „Îmi voi permite eu să fac filmul meu”

Nici nu a început bine noul an că s-a și iscat un val de critici la adresa unor filme românești, comedii care au avut încasări record, dar care au avut parte de comentarii negative cu privire la scenariul lor. Cu toate că publicul din România s-a împărțit în două tabere atunci când a venit vorba de „Teambuilding” și „Romina VTM”, producătorii de filme independente nu sunt descurajați, ba din contră, consideră că și „hate-ul” este tot o formă de promovare a producțiilor. Actorul de comedie Radu Țibulcă a dezvăluit în exclusivitate pentru EGO.ro că își dorește să le calce pe urme lui Matei Dima, Mircea Bravo sau Selly și în curând să lanseze propriul lui lungmetraj.

Radu Țibulcă are planuri mari

Radu Țibulcă a devenit celebru ca actor de comedie, însă în ultima vreme a preferat să se axeze mai mult pe emisiunea de tip podcast pe care o are pe canalului lui de YouTube și care s-a dovedit a fi un real succes. Asta nu înseamnă că a renunțat la ideea de a juca în seriale de comedie și de a avea propriul lui film.

„Vreți să vă spun că m-am focusat pe alte proiecte? N-am avut alte proiecte, despre asta este vorba. Atunci, în momentul în care o să existe un proiect, cu siguranță o să mă vedeți. Dacă nu va exista până în momentul în care îmi voi permite eu să fac filmul meu. Am și eu calculele mele financiare, așa cum le are toată lumea, deci îți dai seama că în 2-3 ani cu siguranță o să scot și eu filmul meu”, ne-a mărturisit amuzat Radu Țibulcă.

„Consider că cel mai corect este să crești cu datorii”

Pe același model ca a lui Matei Dima, dar și alți producători români care s-au îndreptat către filmul comercial, Radu Țibulcă nu vrea să apeleze la fondurile CNC, dar nici la investitori externi, ci speră să facă filmul din bani proprii, bani pe care să-i recupereze apoi din vânzarea biletelor la cinema.

„Ideea cu investitorii este destul de sensibilă în modul în care vorbim despre un produs artistic pentru că omul care bagă bani într-o afacere, cu siguranță la un moment dat ajunge să emită păreri și dacă omul respectiv nu se prea pricepe la domeniul cu pricina, cu siguranță părerile respective s-ar putea să ajungă să te coste mult mai mult decât sprijinul financiar pe care ți-l oferă investiția adusă de către respectivul.”

Citește și: Radu Țibulcă din ”Moldovenii” încearcă să-i convingă pe tineri să meargă și la filmul românesc. „Atâta vreme cât ai la îndemână gratis, de ce ai plăti?”. VIDEO EXCLUSIV

„Drept pentru care nu sunt fan în a găsi investitori pentru nimic în genere. Consider că cel mai corect este să crești cu datorii, eu am, nu la cămătari, încă, la bănci, și vreau să vă spun că sunt fericit. Am evitat raportarea la biroul de credite, deci sunt chiar foarte fericit din punctul ăsta de vedere. E o adrenalină, e o motivație în plus să produci mai mulți bani”, ne-a mărturisit actorul de comedie, completând că nu îi este teamă de riscuri, chiar dacă în situația de față și-ar risca toate economiile.

„Cu siguranță, la un moment dat, o să mă împrumut și o să-mi iau un Lamborghini sau un Ferrari, sau orice altceva, și o să vin să vă spun să vă abonați la canalul meu de YouTube unde o să vă învăț și pe voi să faceți bani, așa cum am făcut eu datorii. Pentru că datoriile tot bani sunt”.

„Am depășit de mult momentul în care eram atât de prost încât să cred că sunt bun la toate”

Atunci când va decide că este momentul prielnic pentru a începe filmările la propriul film, Radu Țibulcă va ști care este rolul lui clar în acest proiect. Tânărul ne-a mărturisit că nu are de gând să se transforme în Sergiu Nicolaescu și să se implice atât pe parte de scenariu, regie, producție, până la participarea directă pe platoul de filmare.

Radu Țibulcă vrea să treaca la un alt nivel și să ajungă pe marile ecrane
Radu Țibulcă și Mircea Bravo

„Am depășit de mult momentul în care eram atât de prost încât să cred că sunt bun la toate și le pot face pe toate, așa încât caut să mă înconjor și eu de oameni mai competenți decât mine, pentru că asta mă și motivează. Mă și enervează proștii pentru că nu poți să-i cerți că au păreri multe și au și argumente și atunci te inhibă când vezi că argumentele lor sunt mai puternice decât ale tale.

Sergiu Nicolaescu nu se va mai naște încă o dată și slavă Cerului că nici regimul nu mai susține așa ceva. Acum fiecare trebuie să-și facă pătrățica lui. Despre asta este vorba”, a mai povestit Radu Țibulcă pentru EGO.ro, mărturisind că nici nu se simte pregătit din punct de vedere profesional să se implice în același timp în mai multe domenii.

„Sigur că poți să te implici în mai multe direcții dar să nu crezi că le poți stăpâni pe toate. Sub nicio formă. Adică să faci și scenariu, și regie, și producție. Un film presupune o mașinărie imensă de oameni, pe care de altfel și Sergiu Nicolaescu o avea, numai că erau oameni care nu aveau de ales, trebuiau să lucreze pentru filmele lui, dar nu apăreau în credit”.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *