Regina Elisabeta și-a cumpărat rochia de mireasă cu cupoane. Lucruri mai puțin știute despre nunta suveranei

Regina elisabeta și-a cumpărat rochia cu cupoane Foto: wikipedia.org

Atunci când ne gândim la o rochie de mireasă a unei regine sau prințese, primul lucru ce ne vine în minte este lux, opulență, strălucire. Dar, uneori, această imagine capătă noi valențe. În perioade de criză, chiar și familiile regale trebuie să se supună unor măsuri surprinzătoare. De exemplu, Regina Elisabeta și-a cumpărat rochia de mireasă cu cupoane.

Regina Elisabeta, pe atunci prințesă, s-a căsătorit cu prințul Philip pe 20 noiembrie 1947. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată pe când ea avea doar 13 ani, însă s-a îndrăgostit iremediabil de tânărul chipeș care avea atunci 18 ani. Câțiva ani mai târziu, când prințesa avea 21 de ani, s-au căsătorit. Sute de mii de oameni au umplut străzile Londrei ca să o vadă pe Elisabeta a II-a căsătorindu-se cu prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei, cu cinci ani mai în vârstă.

Regina elisabeta și-a cumpărat rochia cu cupoane Foto: wikipedia.org
Regina Elisabeta în rochie de mireasă. Foto: Wikipedia.org

Dar momentul nunții venea la scurt timp după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Criza care vine adesea după un război a afectat modul în care oamenii cumpărau alimente, medicamente și îmbrăcăminte, așa cum este relatat în cartea Austerity in Britain: Rationing, Controls, and Consumption.

Regina Elisabeta și-a cumpărat rochia de mireasă cu cupoane

Pentru a face față penuriei, guvernul britanic a apelat la un sistem de raționalizare bazat pe cupoane. Oamenii trebuiau să se înregistreze în magazine pentru a primi un număr definit de cupoane.

Măsurile de austeritate s-au încheiat în 1955, dar până și membrii familiei regale au fost nevoiți să se acomodeze cu noua situație. Chiar și pentru nunta regală, astfel că regina Elisabeta și-a cumpărat rochia de mireasă cu cupoane.

Astfel, rochia de mătase și satin, împodobită cu cristale și 10.000 de perle, a fost plătită cu cupoane. Familia regală a primit un supliment de 200 de cupoane pentru ca mireasa să îşi facă rochia. Familia Regală a mai dezvăluit că sute de cetățeni britanici i-au trimis Reginei Elisabeta propriile cupoane pe care să le cheltuiască pe rochia ei. Dar toate trebuiau returnate, deoarece era ilegal să se folosească cupoanele altcuiva.

Ținuta regală a fost concepută de Sir Norman Hartnell. Acesta s-a inspirat din pictura lui Botticelli „Primavera” pentru a o crea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…