Semnificația numelui Parascheva. Mesajul special pe care-l poartă acest nume

Numele Parascheva sau Paraschiva provine de la grecescul “paraskeve“
Semnificația numelui Parascheva. Mesajul special pe care-l poartă acest nume

Semnificația numelui Parascheva. Sfânta Parascheva este prăznuită de creștinii ortodocși în fiecare an pe data de 14 octombrie. În România, există numeroase persoane care au primit numele după cel al Sfintei Cuvioase Parascheva. Iată care este, de fapt, semnificația acestuia.

Semnificația numelui Parascheva. Ce mesaj special ascunde acest nume

Conform statisticilor, aproape 60.000 de români poartă numele Parascheva, Paraschiva, Paraschiv sau derivate ale acestora, precum Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu. Aceștia își vor sărbători ziua onomastică vineri, pe 14 octombrie, când este praznicul Sfintei Parascheva.

„Potrivit statisticilor existente, la nivel naţional, din cele 55.316 de persoane care poartă nume sau derivate ale numelui Sfintei Parascheva, majoritatea sunt femei (51.138).

Cele mai multe sărbătorite poartă numele Paraschiva (49.341), urmate de Chiva (640), Chivuţa (584), Parascheva (573). Dintre bărbaţii sărbătoriţi la această dată, majoritatea poartă numele de Paraschiv (3.874), Chivu (301), Paraschev (3). Tuturor celor care îşi serbează onomastica la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva le dorim fericire, sănătate şi împliniri alături de cei dragi!”, se arată într-un comunicat transmis de MAI.

Semnificația numelui Parascheva. Numele Parascheva sau Paraschiva provine de la grecescul “paraskeve“, care înseamnă vineri. Potrivit tradiției, numele de Sfânta Vineri provine fie de la ziua în care Sfânta Paraschva s-a născut (o zi de vineri), fie de la faptul că în fiecare vineri, zi în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit, Sfânta Parascheva ținea post negru.

Mesaje de Sfânta Parascheva

  • Paraschiva, îngerii să-ți călăuzească pașii și Sfânta Parascheva să-ți lumineze drumul în viață! La mulți ani!
  • În această sfântă zi, îți doresc numai bine, multă fericire, îndeplinirea tuturor dorințelor, și fie ca Sfânta Parascheva să te călăuzească mereu în viață.
  • Ziua numelui să-ți fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducatoare de bucurii!
  • Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Sfânta Parascheva, al cărui nume îl porți, mi te-a dăruit.
  • Fie ca lumina Sfintei Parascheva să ne țină mereu aprinsă calea dragostei! Te iubesc din tot sufletul!
  • Îți mulțumesc că îmi luminezi viața cu prezența ta, în fiecare zi! La mulți ani, draga mea (dragul meu) Paraschiv(a)!Iubirea tăcută și nemărginită ce mi-o porți, încrederea și respectul față de tine, de mine, de noi, de relația noastră, mă fac zilnic să te iubesc tot mai mult.
  • Dumnezeu mi-a dat familia, Sfânta Parascheva al cărui nume îl porți mi te-a dăruit, pentru a mă bucura de o astfel de iubită (soție).
  • Îți doresc ca Sfânta Parascheva, al cărui nume îl porți, să aibă grijă de tine, să îți călăuzească toți pașii și să îți lumineze calea în viață.
  • Fie ca Sfânta Parascheva să te ocrotescă, să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze calea!
  • Întocmai ca Sfânta Parascheva, al cărei nume îl porți, învaţă să ierţi, să fii mai bun, mai înţelept, să mă ierţi când greşesc şi să mă înveţi să fiu, la rândul meu, un om mai bun. La mulţi ani!
  • De Sf. Parascheva, zi de mare sărbătoare primește din partea mea cele mai sincere urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor. Dumnezeu să te călăuzeasca în tot cea-ce faci. La mulți ani!

La ce oră începe slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iași

An de an, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară. Zeci de mii de oameni din toate colțurile țării vin aici în preajma sărbătorii pentru a se ruga la racla cu sfintele moaște. Anul acesta, pelerinajul de Sfânta Parascheva a început pe 8 octombrie, mai devreme decât de obicei.

Vineri, 14 octombrie, în ziua praznicului Sfintei Parascheva, Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 9.30 pe un podium special amenajat pe bulevardul Ștefan cel Mare în dreptul Mitropoliei. Slujba va putea fi urmărită însă și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în diferite zone. În zonă vor fi amenajate culoare speciale de acces pentru cei care vor săparticipe la slujbă.

Sfânta Parascheva 2022. Semnificația atingerii moaștelor din racla Cuvioasei de la Iași. Ce se întâmplă de fapt

Sfânta Parascheva, o viață dedicată lui Hristos

Sfânta Parascheva s-a născut în secuolul al XI-lea în satul Epivat din apropiere de Constantinopol (Istanbul, astăzi). Se spune că atunci când avea doar 10 ani, Cuvioasa Paraschva, care era deja o fată foarte credincioasă, a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au determinat-o să dăruiască hainele pe care le avea săracilor.

Când a crescut a ales calea călugăriei, mergând într-o mănăstire de maici din apropierea Constantinopolului.

Sfânta Parascheva a murit la vârsta de 25 de ani, în ziua de 14 octombrie.

Moaștele sale au fost aduse la Iași în 1641 de către domnitorul Vasile Lupu și așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi pe care a ctitorit-o chiar el (biserica se află lângă Mitropolia din Iași). Aducerea sfintelor moaște la Iași a fost un gest de recunoștință al patriarhului Partenie I și al membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu plătise toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Rugăciune de mare folos către Sfânta Parascheva

Sfântă Cuvioasă Parascheva, în genunchi vin la tine, ca în genunchi să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor mele, săvârșite cu fapta sau cu gândul, cu știința sau cu neștiința mea, căci vin cu sufletul întinat și te rog: ajută-mă!

Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, șterge din mine orice gând afară de Tine, Doamne, căci Ție nici un lucru nu-ți este greu a-l împlini. Amin!

Când și cum se citește acatistul Sfintei Parascheva pentru a fi ferit de rele. Este considerat făcător de minuni

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Cine sunt câștigătorii de la “Te cunosc de undeva!”, sezonul 20
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *